Daniel Defoe a murit în timp ce fugea de cămătari.
Mark Twain s-a născut odată cu cometa Halley, în 1835, şi a murit în 1910, la o zi după ce acelaşi corp ceresc ajunsese din nou la o distanţă apropiată de Pământ.
În 1849, la 40 de ani, Edgar Allan Poe este găsit în stare de inconştienţă şi îmbrăcat în nişte haine care nu-i aparţineau. A murit câteva zile mai târziu. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu adevărat.
La 71 de ani, Tennessee Williams s-a stins înecat cu capacul unui flacon de somnifere.
Camus a murit în urma unui accident de maşină straniu.
St. O. Iosif a băut un litru de vin pe nerăsuflate şi a intrat într-o comă din care n-a mai ieşit decât în altă lume.
Eschil a murit după ce un vultur i-a aruncat o broască ţestoasă în moalele capului. Pasărea crezuse, probabil, că tigva dramaturgului era o stâncă.
Hemingway s-a sinucis cu puşca folosită pentru uciderea porumbeilor.
Eminescu a pierit în spital, în condiţii mai mult decât suspecte.
I. L. Caragiale a fost găsit mort de familie, în locuinţa sa din Berlin. Peste ani, fiul său Mateiu va deceda la moşia soţiei sale, situată la Fundulea, în împrejurări asemănătoare.
Tânăr, inteligent şi talentat, Anton Holban a dispărut în mod absurd, în urma unei operaţii.
Când românii au întors armele împotriva nemţilor, Rebreanu a fost împuşcat, din greşeală, în ficat, de nişte santinele care au vrut să-i oprească maşina. A murit în chinuri, o săptămână mai târziu.
Tolstoi a murit de pneumonie, într-o gară, după ce, la 82 de ani, fugise de acasă în urma unui scandal în familie, fiindcă voia să împartă moşia mujicilor.
Dostoievski a ridicat un dulap greu sau s-a certat cu soţia, făcând un accident vascular.
Şi aşa mai de parte.
Se spune că Anton Pavlovici Cehov a avut cea mai frumoasă moarte. Grav bolnav de plămâni şi internat în spital fiind, rusul a renunţat la baloanele de oxigen şi a cerut să ciocnească un ultim pahar de şampanie cu soţia sa. Apoi şi-a dat sufletul. După câteva momente, dopul sticlei a sărit din nou, cu zgomot mare, înspăimântându-i pe cei prezenţi la căpătâiul prozatorului.
Mi-am amintit din întâmplare că, pe 25 noiembrie 1987, filosoful Constantin Noica a vrut să alunge un şoarece din camera sa, de la Păltiniş. S-a împiedicat de covor şi a căzut, fracturându-şi şoldul. A fost dus la spitalul din Sibiu şi a murit pe 4 decembrie, în urma unei embolii, după ce i se tot amânase operaţia. O rudă a constatat că abdomenul, mâinile şi picioarele gânditorului erau acoperite de vânătăi. Cât de mare va fi fost rozătorul vânat de Noica ?
P.S. Într-un comentariu pe Facebook, poetul Miki Vieru îmi reaminteşte de moartea lui Rilke. Acesta a avut leucemie, dar a spus că s-a îmbolnăvit grav, fiindcă s-a înţepat în spinii unor trandafiri. Superbă motivare pentru vremea aceea !
I. L. Caragiale a fost găsit mort de familie, în locuinţa sa din Berlin. Peste ani, fiul său Mateiu va deceda la moşia soţiei sale, situată la Fundulea, în împrejurări asemănătoare.
Tânăr, inteligent şi talentat, Anton Holban a dispărut în mod absurd, în urma unei operaţii.
Când românii au întors armele împotriva nemţilor, Rebreanu a fost împuşcat, din greşeală, în ficat, de nişte santinele care au vrut să-i oprească maşina. A murit în chinuri, o săptămână mai târziu.
Tolstoi a murit de pneumonie, într-o gară, după ce, la 82 de ani, fugise de acasă în urma unui scandal în familie, fiindcă voia să împartă moşia mujicilor.
Dostoievski a ridicat un dulap greu sau s-a certat cu soţia, făcând un accident vascular.
Şi aşa mai de parte.
Se spune că Anton Pavlovici Cehov a avut cea mai frumoasă moarte. Grav bolnav de plămâni şi internat în spital fiind, rusul a renunţat la baloanele de oxigen şi a cerut să ciocnească un ultim pahar de şampanie cu soţia sa. Apoi şi-a dat sufletul. După câteva momente, dopul sticlei a sărit din nou, cu zgomot mare, înspăimântându-i pe cei prezenţi la căpătâiul prozatorului.
Mi-am amintit din întâmplare că, pe 25 noiembrie 1987, filosoful Constantin Noica a vrut să alunge un şoarece din camera sa, de la Păltiniş. S-a împiedicat de covor şi a căzut, fracturându-şi şoldul. A fost dus la spitalul din Sibiu şi a murit pe 4 decembrie, în urma unei embolii, după ce i se tot amânase operaţia. O rudă a constatat că abdomenul, mâinile şi picioarele gânditorului erau acoperite de vânătăi. Cât de mare va fi fost rozătorul vânat de Noica ?
P.S. Într-un comentariu pe Facebook, poetul Miki Vieru îmi reaminteşte de moartea lui Rilke. Acesta a avut leucemie, dar a spus că s-a îmbolnăvit grav, fiindcă s-a înţepat în spinii unor trandafiri. Superbă motivare pentru vremea aceea !
13 comentarii:
Foarte interesant! Fiecare din evenimentele mentionate intrec ceea ce ne poate oferi fictiunea. Exista carti ce le trateaza pe fiecare in parte? De unele am cunostinta, insa de altele nu.
Andreea,
aşa este.
Ştiu că există o carte ( apărută şi la noi, la Humanitas ? ) despre morţi memorabile ale scriitorilor. Dar nu-mi mai amintesc nici titlul acesteia, nici autorul.
Pliniu cel Bătrân a murit în 79 când a erupt Vezuviu, iar Pușkin în duel 1837...
Putem încheia prin cuvintele lui Mark Twain: ...şi nici eu nu mă simt prea bine!
Scorchfield,
cred că puţini scriitori au murit liniştiţi, de bătrâneţe, în patul lor. Dacă aveau aşa ceva.
Toyst Hribso,
:)Twain avea tăria de a glumi chiar pe seama propriei morţi.
Dragă Şerban, în legătură cu moartea lui Noica eu am aflat altă variantă. Ar fi venit seara târziu de la o nuntă (?), s-a urcat pe-un taburet să-şi ia un borcan cu iaurt de pe un dulăpior să mănânce înainte de culcare; şi să închidă ferestruica. A căzut, nu s-a mai putut ridica şi până dimineaţa a făcut o pneumonie care i-a fost fatală peste câteva zile.
Dragul meu,
bine ai venit pe la mine !
Printre atâtea legende ( multe fabricate tendenţios ) e greu de stabilit adevărul. Am maers pe mâna lui Stan V. Cristea ( Constantin Noica. Repere biobliografice ), care se documentează admirabil pentru fiecare carte pe care o scrie. Şi mie îmi pare neverosimil să-ţi fracturezi şoldul dintr-un conflict cu un şoarece. În altă ordine de idei, Noica nu-şi pierdea vremea pe la nunţi. N-avea de ce să se ducă acolo el, un auster şi un însingurat. Şi, după ştiinţa mea, nu a avut pneumonie. Mă rog, cine ştie ce a făcut cu adevărat, sub ochiul vigilent al Securităţii ? ( O vecină din vilă avea misiunea sub acoperire de a-l supraveghea zi şi noapte. )
Pentru operaţie era nevoie de o proteză care trebuia să fie adusă de la Spitalul Militar Central. Obiectul n-a ajuns nici în zece zile ( de pe 25 noiembrie până pe 4 decembrie ) ! Păi, dacă era vorba de un politruc, lucrurile s-ar fi rezolvat imediat ! dar ce conta /contează un mare filosof ! Ideea era că a fost lăsat deliberat să moară, fiindcă plănuia publicarea unei cărţi în străinătate.
Superb...Felicitari pentru articol!
Mi-am amintit de moartea tanarului Stejarel Ionescu - prezenta efemera in ,,Istoria..." lui Calinescu - inecat intr-o balta de marimea unui castron!
Sau moartea Magdei Isanos,la doar 29 de ani, cea mai buna voce din lirica feminina a noastra (parerea imi apartine), pe care o tableta de penicilina ar fi putut-o salva...
Scriitorul e si el om, ce sa faca?...nici Ivan Turbinca n-a scapat de moarte, cu toate...,,pilele" lui!
Inca o data felicitari pentru articol, dle Serban Tomsa!
stefan dumitru
Ştefan Dumitru,
vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase ! Comentariul dumneavoastră este minunat.
Trăim într-o ţară blestemată, în care valoarea a fost şi va fi marginalizată din răsputeri de către mai marii zilei, nişte... Dar mă abţin să-i calific. Istoria îi pune, de fiecare dată, acolo unde le este locul.
Pai...asa-i la embolie, te-nvinetesti pe de-a-ntregul, Serban! Doamne feri ! L-o fi calcat si soarecele in picioare...de bucurie c-a scapat teafar! :)
Radu,
e vorba de un şoarece misterios.
Trimiteți un comentariu