marți, 25 martie 2014

Nemâncaţii

   Copil fiind, am citit în România liberă că un vânător din Moldova împuşcase un elan uriaş, ajuns nu se ştie cum în pădurile româneşti. Rumegătorul făcuse mii de kilometri până aici, pentru a sfârşi sub cartuşele unui braconier. Nişte americani au prins, pe o plajă, o specie rară de caracatiţă pe care, fireşte, au tranşat-o şi au gătit-o. Am prins, cu oroare, câteva imagini din documentarele despre supravieţuire pe  care le face Bear Grylls. Sigur că aia nu e supravieţuire cum nu sunt eu episcop, dar omul e obsedat să omoare şi să mănânce tot ce-i iese în cale : gândaci, păianjeni, şerpi, crocodili, antilope, cămile etc. Totul e decapitat, tăiat, înghiţit. Nu-mi dau seama de ce asemenea producţii, apologii ale crimei asupra naturii, sunt promovate cu atâta insistenţă. De Crăciun şi de Paşti sunt căsăpiţi porcii şi mieii. Televiziunile arată de pe acum cum se ascut cuţitele şi câte milioane de vicitime urmează să sfârşească în sânge. Burdihanul înainte de orice! O foame patologică, de carne, de putere şi de bani macină specia noastră care caută o mântuire convenabilă, cu burta plină de cadavrele unor făpturi nevinovate. Lăcomia şi pornirile ucigaşe ale oamenilor reprezintă o lipsă de respect pentru Creaţia lui Dumnezeu şi, la rigoare, o dovadă a necredinţei în Dumnezeul cel Viu. Până când nu vom găsi alte surse de hrană, suntem condamnaţi să trăim ca nişte animale de pradă.

4 comentarii:

stefan s. spunea...

Ce bine ați punctat: burdihanul înainte de toate!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Din păcate, burdihanul nostru este măsura tuturor lucrurilor pe care le evaluăm.

Augustin spunea...

Da, dragă Şerban. Aşa e. Şi suntem şi ipocriţi. Eu, de pildă, nu pot trăi fără carne în meniu (copiii mei, da, au vreo zece ani de când nu mănâncă niciun fel de carne). Când îmi spune mama să merg să tăiem porcul, o anunţ în dimineaţa în care pornesc de la Argeş spre Mehedinţi, ca atunci când ajung să-l găsesc pe Ghiţă tăiat, pârlit, să particip doar la tranşat. Că nu suport să-l aud ţipând şi să-i văd spaima animalică. La fel cu "tăcerea mieilor". Astăzi mi-a spus mama la telefon să merg în săptămâna Paştelui să-mi dea un ied. Procedez la fel. Îl voi găsi tăiat, carcasă... Dar, de gătit şi de mâncat îmi face mare plăcere....
Ai dreptate, suntem animale de pradă. Mă consolez cu ideea că măcar nu am patima vânatului, n-aş împuşca un animal nici dacă aş muri de inaniţie, după cum n-aş putea tăia un animal domestic...

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Ai punctat bine cu ideea ipocriziei. Şi eu cumpăr porcul mort, doar îl tranşez acasă. Nu omor nici muşte şi îmi face rău numai gândul că iezii şi mieii sunt tăiaţi. Nici nu mănânc aşa ceva. Nu consum nici pasăre, porcul a rămas ultima mea manifestare de animal carnivor şi mă consider un criminal pervers. Îi urăsc pe vânători şi i-aş împuşca pe toţi cu mare satisfacţie, numai să-i scap pe iepuraşi de alicele lor nemiloase.