sâmbătă, 19 aprilie 2014

Moartea unui patriarh :Gabriel García Márquez

A scris capodopere. Când am citit Un veac de singurătate am avut revelaţia magiei pure care este uneori /rareori literatura. Ceva asemănător, dar şi foarte diferit de ceea ce trăisem când am parcurs Portretul lui Dorian Gray.
Este, după Cervantes, cel mai prestigios scriitor de limbă spaniolă.
A fost prieten cu regi, preşedinţi de stat, dictatori, şefi de trib, vrăjitori, şamani, mafioţi, comandanţi de gherile, şefi de carteluri, beţivani, bătăuşi, arhiepiscopi, curve şi peşti, scriitori şi actori celebri, saltimbanci rataţi, dar şi cu oameni simpli.
I-a plăcut să bea whisky cu prietenii.
Într-un timp fuma optzeci de ţigări de tutun negru, cubanez, pe zi. După ce s-a lăsat, a spus că a fuma sau a nu fuma este acelaşi lucru.
A primit un pumn zdravăn, la o beţie, de la Vargas LLosa, cu care a rămas prieten.
L-a întâlnit o dată pe Hemingway. Mergeau pe trotuarele opuse ale aceleaşi străzi.
Este ultimul scriitor-mit al lumii.
Credeam că nu va muri niciodată. Se lupta de zece ani cu un cancer limfatic, dar eram sigur că vracii săi îl vindecaseră.
În memoria lui, o vreme nu voi mai scrie. La ce bun?
Nu voi mai face nimic.

P.S. Mi-au plăcut mult Colonelului n-are cine să-i scrie, Dragostea în vremea holerei, Cronica unei morţi anunţateGeneralul în labirintul său, povestirile, dar cred că Toamna patriarhului şi Un veac de singurătate sunt cele mai puternice cărţi ale sale. În timp, parcă rezistă mai bine la recitire Toamna patriarhului. De aceea postarea mea ar fi trebuit să se numească Moartea unui patriarh.
 Se pare că n-a rămas totuşi prieten cu Vargas LLosa, deşi mi-ar fi plăcut să fie aşa. Diferenţele de opinie ( politică?) se tranşează şi cu pumnul. Având un upercut mai tare, peruanul este un scriitor mult mai slab decât Marquez, măcar să zică cine ce-a zice, vorba lui Creangă.

6 comentarii:

Augustin spunea...

Aceeaşi senzaţie am avut-o şi eu, aceeaşi credinţă - că nu va muri vreodată.
Dar nu, dragă Şerban, scrie! Aşa îl omagiezi.
Sărbători fericite cu sănătate şi bucurie!

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Când am aflat că a murit, m-a cuprins o oboseală inexplicabilă. Până la urmă, la ce bun? Cred că a cunoscut o glorie mai strălucitoare decât orice scriitor. Şi ştii ce m-a îngrozit cel mai tare? Bătrâneţea lui neputincioasă, dezorientată, năucă, de gândac rătăcit în lumina reflectoarelor. La ce s-ar fi gândit tânărul suplu, din tinereţe, dacă şi-ar fi văzut viitorul? Am văzut un dobitoc care îl îmbrâncea pe Gabo, pentru a-l aşeza pe locul cuvenit său, pe o scenă ultraluminată.
Îţi doresc şi ţie sărbători pascale pline de Lumină!

pandhora spunea...

sentimentul ca totul e inutil sau aproape totul e inutil, o sa treaca...
eu l-am simtit ca pe un magician,magia te farmeca dar niciodata nu reusesti sa afli cu adevarat ce se afla in spatele ei...
nu toti pot fi magicieni dar ne pot transmite aceasta iluzie...
Sarbatori Luminate iti doresc!

Ab Elard spunea...

Este unul dintre cele mai potrivite panegirice dintre sutele publicate in aceste zile. Cu exceptia finalului. Cum adica sa NU scrieti cu gandul la Marquez??? Nu are sens. Ce-ar zice?

Şerban Tomşa spunea...

Pandhora,
Da, e complicat. Îţi transmit şi eu
Sărbători Luminate!

Şerban Tomşa spunea...

Ab Elard,
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase. În răstimpul despre care vorbim, mă voi gândi cum să scriu altfel.
Interesant este că Marquez l-a avut iniţial ca model pe... Kafka.
Aş vrea să comunicăm mai des.