În timp ce Brazilia se chinuia să nu mănânce bătaie de la Chile, pe programul doi al televiziunii române rula Dictatorul lui Chaplin. Nu știu cum să spun, dar capodoperele sunt ușor de recunoscut, fiindcă te copleșesc prin modul în care reinventează frumusețea, în marginea unor adevăruri umane. Fie că sunt romane, fie că aparțin cinematografiei, acestea au un aer aparte, o muzică a lor, un vitraliu prin care filtrează lumina, în sclipiri inconfundabile. Așa se întâmplă când citești prima dată Un veac de singurătate, Maestrul și Margareta, Deșertul tătarilor, Iosif și frații săi, Sub vulcan, Orbirea sau La răsărit de Een. La fel, când recunoști câteva scene din Bergman, Wajda, Fellini, Tarkovski, Mihalkov ori, iată, Chaplin. Restul este o grandioasă ratare.
Mă gândeam la aceste lucruri, văzând neputința și lipsa de har a fotbaliștilor brazilieni. Ăștia, care joacă acum, nu merită nici să le ducă papucii la ușă unor Garrincha, Pele, Jairzinho, Socrates, Ronaldo ( adevăratul Ronaldo!), Romario, Rivaldo, Dunga, Ronaldinho. Ceva din aura marilor legende braziliene zăbovește încă pe umerii lui Neymar.
Am ținut de când mă știu cu Brazilia, dar azi copiii sambei m-au dezamăgit. N-au arătat nimic pe teren și au umblat cu pile la Divinitate, pentru a scăpa de o eliminare rușinoasă.
2 comentarii:
Ai dreptate, dragă Şerban. Echipa asta vrea să fie campioană mondială?!
Ca să mă spăl de meciul ăsta, am revăzut vreo două sute de minute din serialul rusesc Maestrul şi Margareta...
Maestre DAD,
Am vrut să câștige incașii, dar cineva de sus a decis altfel. Brazilia are o echipă slabă. Nici Argentina nu e cine știe ce. Nemților ar trebui să li se interzică prin lege jocul de fotbal, iar francezii se bazează prea mult pe angajamentul fizic.
Trimiteți un comentariu