”Romanul românesc se anemiase epic, proza
părea a-şi fi epuizat resursele. Apoi, prin anii ’90 mi-a căzut în mână „Amantul
Colivăresei” de Radu Aldulescu. Am simţit dintr-o dată, ca pe vremea lui
Preda, că pagina de carte îmi palpită, vie, în mână, că personajele se mişcă
sub ochii mei, că autorul are talent şi e un mare scriitor. Radu Aldulescu are meritul
incomparabil de a fi reînviat romanul românesc aproape muribund, de a-i fi
infuzat sângele sănătos al unei realităţi durabile şi, în definitiv, de a fi
salvat această specie de la colaps. Este o performanţă literar-culturală fără precedent,
nu îndeajuns de mult subliniată. Iată, mi-am zis, se poate scrie şi literatură
adevărată, nu conserve puse între coperţi…În
ceea ce-l priveşte pe Radu Aldulescu, pot spune fără ezitare că este unul
dintre marii scriitori români din toate timpurile. Imediat ce i-am
deschis prima carte, am înţeles acest lucru.Eram uimit. Iată cum începe un
articol pe care i l-am dedicat: ”El este prozatorul care îmi amintește cel mai
mult de Marin Preda : aceeași mână "grea", același stil apăsat,
aceeași viziune scenică te întâmpină pe fiecare pagină.” De
la Marin Preda, Eugen Barbu şi Nicolae Breban ne-am obişnuit ca un romancier să
nu înţeleagă decât proza pe care o scrie el, refuzând din start alte formule
artistice. Iată un scriitor proeminent care scrie cu înţelegere şi generozitate
despre confraţii săi. Asta înseamnă şi putere morală : la cât talent, atâta
caracter.”
2 comentarii:
Dragă Şerban. Îţi împărtăşesc opiniile. Şi te felicit că, fiind tu însuţi un romancier important de astăzi, nu eşti egoist şi egotist, recunoscând valoarea colegilor tăi de generaţie! Altfel zis, că eşti conştient că e loc pentru toată lumea sub umbrela aleşilor!
Maestre DAD,
Îți mulțumesc pentru cuvintele tale atât de frumoase. Să dea Dumnezeu să ai dreptate în ceea ce mă privește. E chiar o bucurie să avem prilejul de a recunoaște valoarea cuiva. Știu și eu niște romancieri și poeți importanți care nu știu ce este invidia și care ar putea servi ca modele morale pentru toate generațiile de scriitori : Dumitru Augustin Doman, Radu Aldulescu, Ovidiu Nimigean, Radu Vancu, Teodor Dună. Cred că mai sunt câțiva, dar fie nu-mi vin acum în minte, fie nu i-am citit. Aveam în minte și vreo doi-trei critici ( și mai tineri, și mai bătrâni), dar mi-e teamă să le scriu numele.
Să știi că bucuria mea e mare, fiindcă ne potrivim în păreri.
Trimiteți un comentariu