luni, 22 decembrie 2014

Unele lucruri nu se schimbă niciodată

       S-a împlinit un sfert de veac de când i-am văzut pe Dinescu și pe Caramitru anunțând poporul că dictatorul a fugit. Eram în fața televizorului meu Diamant, alb-negru, alături de câțiva buni prieteni. Erau trei oameni de caracter și nimeni n-ar putea ghici cum a evoluat fiecare și cu  câți dintre ei am rămas în aceleași relații. În ceea ce mă privește, sunt ceea ce fusesem și înainte : scriitor și profesor.
Cât am putut visa în timpul acestei așa-zise Revoluții! Stăteam în casele noastre modeste - ”așezați liniștiți, la locurile noastre!” -, manipulați de ziare și de televiziune, în timp ce descurcăreții împărțeau banii rămași de la Ceaușescu, vilele, fabricile, străzile și oamenii. L-am auzit, peste ani, pe un amic, care lucrase în București, mormăind furios pe sine însuși : ”Al dracu' prost ce-am fost! Unii făceau avere și eu, în loc să pun mâna pe un apartament, mă uitam să văz dacă nu e vreo vitrină cu băutură, spartă, ca să înhaț o sticlă!
  Timp de 25 de ani, șmecherii, urmașii altor șmecheri, au vândut ce nu era al lor și au cumpărat gratis bunuri care i-au făcut miliardari. Prin blocuri e frig și acum, iar pensionarii suferă de foame. Sunt, ca și în natură, lucruri care nu s-au schimbat. În schimb, dacă mă uit la clasa politică de azi, nu mă pot abține să-mi pun niște întrebări. De ce au murit tinerii la Revoluție și cine va plăti pentru asta? Și ce legătură mai există între revoluționarii care forfoteau prin CPUN și actualii parlamentari și miniștri?
       În Parlament, Klaus Iohannis ( Johannis, în germană) îi strânge mâna lui Ponta. E un gest de normalitate, al unui om normal. Iohannis pare un bărbat echilibrat, matur, bun organizator, un gospodar care gândește de zece ori și vorbește o dată. Zice lucrurilor pe nume și face mai mult decât spune. Să zic că e un exemplu demn de a fi urmat? Poate că e timpul să înlocuim modelul mahalagiului lătrău, arogant, mincinos, căruia funcția îi spune că te poate scuipa oricând în ochi, tratându-te ca pe Vasile Porojan, chiar dacă îi ești frate mai mare și ai făcut, în viață, multe lucruri bune, cu pilda omului serios care vrea să-și facă treaba cât mai bine și știe/poate să respecte niște reguli. ( S-ar părea că modelul oferit de politicieni s-a impus în anumite straturi sociale. Nu vi s-a întâmplat niciodată să arătați mult respect cuiva, iar acela, înțelegând în felul său lucrurile, să-ți pună în mână o lopată pentru a-i râni prin grajduri? ) Probabil că e vremea să alegem munca și respectul față de ceilalți și să lăsăm la o parte miza pe înșelătorie. Sunt lucruri care nu se fac. Cum spunea Iohannis? ” Decât să devin mârlan, mai bine pierd alegerile.” Iată că nu le-a pierdut. Oamenii simpli sunt cu mult mai deștepți decât ziariștii.
      Toate aceste lucruri mi-au venit în minte aseară, pe când vedeam un film în care Ceaușescu era primit de Jimmy Carter și de regina Angliei. Omul nostru avea o minte vioaie, dar nu stăpânea nici măcar un pospai de cultură. Era aproape analfabet. Așa că, la cele trei clase ale sale, nu a fost impresionat de obiceiurile britanicilor și ale americanilor, dar a adoptat imediat absurdul stil coreean de adulare a Conducătorului de către popor. Faptul că a colindat lumea i-a dăunat, în loc să-i folosească. Limitat fiind, a împrumutat numai tâmpeniile care se aflau la nivelul său de înțelegere a lumii. Ne-a terminat și pe noi, fiindcă resimțim și acum urmările cultului personalității. Sunt oameni politici, îmi spunea un gazetar,  care nu acceptă nicio referire la ei decât în ritmuri ditirambice.  Care ar fi cauza acestei stări de lucruri? Am numit-o deja mai sus : modelul oferit de liderii politici, care le sugerează tinerilor că tupeul te duce la câștig, iar modestia la înfrângere, că munca este destinată proștilor, că școala este inutilă, că, dacă îți vine la îndemână poți face orice măgărie, iar autoinstruirea este prostie și pierdere de timp. Dar vin și eu cu o idee. Sunt convins că, dacă Ceaușescu ar mai fi deschis câte o carte - în afară de Omagiu, desigur -, altfel ar fi gândit el în 1989 și în cei 24 de ani de dictatură. Ar fi avut și altă soartă. Puterea, banii mulți și funcțiile îi transformă în monștri pe cei nepregătiți moral pentru a deține asemenea bombe cu ceas, foarte periculoase nu numai pentru ei, ci și pentru noi, nefericiții care depindem de deciziile lor. Așa că e bine pentru  trăitorii în secolul XXI, dar mai ales pentru cei de la putere, să mai deschidă câte o carte  care ține de specialitatea sau de preocupările pe care le au. Obligatoriu pentru toată lumea ar trebui să fie Codul bunelor maniere. Pe urmă, istoria, psihologia, filosofia, sociologia sunt domenii profitabile pentru toată lumea. Sau ar fi cazul să se dea legi care să ne culturalizeze forțat? Să se introducă și un examen de cultură generală pentru ocuparea oricărei funcții de conducere?  Ne-ar ajuta să facem în așa fel încât  ceea ce este mai important în noi, omenia, să primeze în variate împrejurări.
     Cum spuneam, unele lucruri nu se schimbă niciodată. Au mai fost ierni cu aspect de toamnă târzie și am amintiri frumoase legate de vacanțele de iarnă de atunci, când jucam fotbal cu Florian, Nelu cel mare, Nelu cel mic, Marin, Gioni și Badea, în curtea unei case roșii care avea, în grădină, o veșnică pajiște verde. Mai târziu m-am bucurat de amiciția unor persoane cu care am intrat în conflicte minore și cu care m-am împăcat, fiindcă avem un cod comun de comunicare. Ei citesc cărți și înțeleg bine ce se petrece în jurul lor.
Nici prieteniile nu dispar în neant.

P. S. Da, unele aspecte din viața noastră tind să devină permanențe. Nu voi gusta băutura nici cu prilejul acestor sărbători de iarnă, fiindcă în urmă cu trei luni am luat Rivotril, pentru a dormi. Trebuie să treacă cel puțin șase luni, mi-a explicat o prietenă de rețea, pentru a se elimina complet medicamentul din organism.
   În acest timp, un așa-zis analist politic, altminteri un tânăr informar și inteligent, își dă cu presupusul despre convorbirea dintre Ponta și Iohannis. Sunt mulți visători pe lumea asta, dar unii țin să ne inoculeze reveriile lor.
  Văd că unii oameni de presă acuză faptul că Iohannis ar fi trebuit să-i convoace și pe ei și să le comunice problemele care vor fi discutate cu Ponta. Nu merită ăștia niște comedianți pe scena politică? Ce-ar mai zice ei dacă Iohannis și Ponta ar ieși, de la convorbiri, zgâriați pe față și cu ochii umflați de pumni?

2 comentarii:

La Rose Jaune spunea...

Cred ca orice politician ar trebui sa sustina, ca proba eliminatorie, un Test al Bunului Simt.

Sarbatori in tihna! (O umila idee: ceaiul cu aroma de mar copt si scortisoara merge perfect langa o felie de cozonac si o carte buna!)

Şerban Tomşa spunea...

La Rose Jaune,
Corect! Sunt de acord în totalitate cu ideea ta.
Mulțumesc pentru urări! ( Păi, da. Așa voi petrece Crăciunul : cu cozonaci, mere și ceai. ) Te îmbrățișez cu drag. Sărbători fericite! La mulți ani!