joi, 10 septembrie 2015

Cărțile nescrise

M-am zgâriat pe ochi ani în șir, fiindcă n-am găsit în nicio librărie Ianus de Eugen Barbu și Rodul pământului de Knut Hamsun. Mă simțeam frustrat, nefericit. Aflând motivul supărării mele, cunoscutul scriitor Dumitru Augustin Doman și prietena de rețea Andreea Toma s-au milostivit și mi-au trimis ei romanele respective, făcându-mi fiecare câte o surpriză profund emoționantă.
Dacă am suferit atât că nu mi-am putut procura niște cărți care fuseseră publicate și erau pe piață  - exista speranța să le găsesc într-o zi, dar nu aici, unde locuiesc -, cum ne simțim când știm că au fost cărți care au fost finalizate și după aceea arse?
       Pentru mine, cea mai mare tragedie a umanității este, alături de Holocaust și de tăierea masivă a pădurilor, distrugerea Bibliotecii din Alexandria, echivalentă azi, la alt nivel, cu desfințarea Internetului. Am aflat că Gogol și-a pus pe foc volumul al doilea al Sufletelor moarte. Ce n-am da să descoperim că măcar o versiune a scăpat intactă? Manuscrisul uimitoarei capodopere Maestrul și Margareta a dispărut în flăcări, dar Bulgakov avea o memorie fabuloasă și l-a reconstituit în detaliu, susținând că știa textul pe dinafară. N-a apucat însă să-l vadă și tipărit, murind înainte de istoricul eveniment. Kafka a lăsat cu limbă de moarte ca operele sale nepublicate să fie arse. Prietenul său, Max Brod, el însuși un bun scriitor și un caracter deosebit, n-a pus în practică dorințele autorului Coloniei penitenciare. Cu un rar devotament și lipsit de invidie - dacă în această poveste ar fi fost amestecați doi scriitori români ? -, Brod a publicat, pe rând, Procesul (1925), Castelul (1926) și America (1927), uluind lumea literară.
       Înainte de a muri, Rebreanu și Sadoveanu au mărturisit celor apropiați că, dacă ar mai fi trăit, ar fi dat câte o carte care ar fi valorat mai mult decât restul operelor lor, luate în în întregime. Să zic că romanul lui Rebreanu s-ar fi numit Tinerețe fără bătrânețe?
Prin 2009 l-am revăzut, după treizeci de ani, pe fascinantul meu coleg de facultate Călin-Andrei Mihăilescu, profesor la o universitate din Canada. Ce credeți că am discutat, printre altele? Călin mi-a spus, cu sufletul la gură, că manuscrisele volumelor II, III și IV ale romanului Cartea Milionarului există și se află în posesia moștenitorilor lui Ștefan Bănulescu, prozator de care suntem amândoi îndrăgostiți pentru vecie. ( Prin 1977, la o fermă din Cochirleni, pe lângă Cernavodă, unde făceam practică agricolă, culegând struguri - câte patruzeci de lădițe pe zi! -, l-am auzit prima dată pe Călin vorbind despre Cartea Milionarului. ) E o chestiune de timp și de bani, mi-a spus vechiul meu prieten, dar vom citi opera lui Bănulescu, despre care crezusem că a rămas neterminată. ( Călin avea în proiect și reeditatea creației poetice a lui Ion Stratan, fratele nostru întru geniu și umilință, dar n-a putut face nimic, fiindcă i se cereau bani de editurile la care apelase. Nu e trist ca unul dintre cei mai mari poeți români, Ion Stratan, să fi publicat toată viața la edituri mici - o excepție : Cartea Românească -, iar după moarte să nu se mai gândească niciun editor la poemele sale?)
Aștept răbdător să țin în mână Cartea DicomesieiSfârșit la Metopolis și Epilog în orașul Mavrocordat, adică ultimele trei volume ale tetralogiei lui Ștefan Bănulescu. Sper să trăiesc până la magica întâmplare și să nu spun ca E. Lovinescu ” Îmi pare rău că mor fără să citesc ultimul roman al lui Radu Tudoran.” Se referea la Anotimpuri.

6 comentarii:

Andreea Toma spunea...

Mă bucur că am putut să-ți fac o bucurie prin acea carte, care și mie mi-a plăcut foarte mult. Și îți înțeleg foarte bine regretul față de cărțile dispărute sau cele ce nu au mai apucat să ajungă la cititori, rămânând închise în mintea scriitorilor. Am citit doar "Iarna bărbaților" din scrierile lui Ştefan Bănulescu, însă voi căuta și "Cartea Milionarului". Mi-am propus atunci să o găsesc, dar n-am dat de ea prin anticariate. De fapt, a trecut ceva timp de când n-am mai făcut o astfel de incursiune. Pur și simplu n-am mai avut tragere de inimă, în ultimele rânduri n-am mai simțit aceeași satisfacție. Și am atâtea cărți mari necitite, încât n-am mai simțit nevoia să caut altele. Mi-am propus să recitesc "Moromeții" și "Ion". La vârsta școlară nu cred că le-am apreciat la adevărata valoare, iar cărțile de comentarii pe care le învățam pe de rost nu făceau decât să dilueze spiritul critic al fiecăruia și, în plus, cei mai mulți nici nu citeau cărțile. Nu că eu le-aș fi citit pe toate. :)

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Recitește Moromeții și Groapa lui Eugen Barbu. Sunt cărți unice. Iar Cartea Milionarului este (cel puțin) cea mai ambițioasă construcție epică românească.

Andreea Toma spunea...

"Groapa" am citit-o destul de recent, mai poate aștepta să mă mai coc nițel.Dar "Moromeții" așteaptă de ceva vreme, mai ales că am depus ceva eforturi să găsesc primul volum.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Moromeții I. Din al II-lea volum m-a impresionat puternic doar paginile legate de moartea lui Moromete.

Miron Dan spunea...

Draga Șerban,
Știu ca ai un cult pentru Ștefan Bănulescu. Din păcate, îi găsisem cartea la nu știu ce anticariat pe net, dar comanda n-a mai ajuns niciodată.
Cărțile nescrise, dar ce zici de cărțile scrise si care n-au fost vreodată publicate?
Vechiul meu coșmarul era că n-o să pot cumpăra toate cărțile pe care le doresc. I s-a mai adăugat unul, că n-o să pot publica toate cărțile pe care le voi scrie. Dar acum mă gândesc că o să le postez pe net. Kafka avea un prieten devotat, Bulgakov o memorie fabuloasă, noi avem internetul.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
Să scap de ARACIP și de lecția de la cerc și poate găsim o soluție.
Mi-e atât de scârbă de viață și de modul câinesc în care muncesc, încât nu mai năzuiesc decât să am o colibă unde, singur-singurel, să citesc câte ceva.
Precis voi muri cu durerea că romanul meu cel mai bun va rămâne în stadiu de proiect.
Deocamdată mă domină coșmarul muncilor sadice și inutile, care mă împiedică să scriu și să citesc.