joi, 3 septembrie 2015

Pe frontul de est, numai morți

Literatura română este un front permanent. Nu există supraviețuitori și nimeni nu numără morții.
Vi-l mai aduceți aminte pe Ioan Dan Nicolescu, care a scris cărți extraordinare, unice în literatura noastră? Dacă veți da căutare pe Google, primele referințe apar pe blogul meu. Iar eu nu sunt critic de meserie, cel puțin în intenție.
Mai suflă cineva ceva despre Ștefan Bănulescu - poate cel mai mare prozator român din toate timpurile -, D.R. Popescu, Constantin Țoiu și Fănuș Neagu?
Bate vântul prin rafturi și ei parcă nici n-ar fi existat. DRP-ul trăiește și scrie, ca și Augustin Buzura, dar sunt ignorați cu voioșie.
Dar despre Leonid Dimov ce ziceți? (E drept că de Gellu Naum își mai aduc aminte, când și când, iubitorii de poezie.)
Ce să mai vorbim despre Nicolae Breban, scriitor de Nobel, privit ca o creatură antediluviană.
Am mai semnalat acest păcat capital care ne va duce la pierderea identității : absența memoriei culturale. În România, nimeni n-are posteritate. Scriitorii și artiștii, în general, sunt tratați ca niște haine ori ca niște femei de moravuri ușoare. L-ai citit în timpul vieții sale, ai scris cumva despre el - mai ales dacă a condus o editură, o revistă sau altă instituție -, îți scuturi pălăria și te uiți în alte vitrine.
De la Eminescu sărim direct la Cărtărescu și am rezolvat toate problemele. Păi, dacă despre marii scriitori nu ne mai amintim nimic, cum să fie reconsiderați autorii importanți, ignorați în timpul vieții lor? De aceea contemporanii noștri trag în disperare, precum câinii din calul mort al lui Marin Preda, de tot ce le oferă... viața. Ce-i în mână nu-i minciună! ( Și nu intru în detalii, fiindcă nu am nimic de împărțit cu nimeni.)
 Restul e tăcere, iar bezna uitării se lasă peste o cultură care promitea lucruri frumoase.

P.S. Mi-au trecut prin cap aceste idei când am recitit Chef cu femei urâte, Cele mai bune povestiri 1995-1996, o antologie de Dan-Silviu Boerescu, Editura Allfa, 1997. Scriitorii antologați sunt, nu vorbesc degeaba, maeștri în genul scurt, dar despre 80% dintre ei nu suflă nimeni un cuvânt.

6 comentarii:

Interzisa spunea...

uneori, ce-i in mana, e cea mai mare minciuna

Şerban Tomşa spunea...

Interzisa,
Admirabil formulat! Chiar asta am vrut să spun! :)

stefan s. spunea...

Și Radu Petrescu? Și M.H.Simionescu? (că tot a postat domnul Augustin Doman un articol pe blogul domniei sale despre Școala de la Târgoviște și spiritul ei nemuritor). Și câți alți scriitori ar mai fi!
De la Cărtărescu se va sări, la vremea cuvenită, la nu știu ce scriitor genial de prin anul 2100!...
,,În România, nimeni n-are posteritate”!
În România, totul e să fii pe val, să trăiești clipa! În orice domeniu, nu doar în literatură... Nu vedeți, câtă vânzoleală e pe la tv. pentru un post, atât de efemer, de vedetă de carton!
Zile frumoase și spor în toate!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
Iertare! Radu Petrescu este unul dintre idolii mei. De el nu s-a făcut niciodată caz, fiindcă lumea era preocupată de fiecare vânt tras de autorii în vogă. Păcat!

Ella spunea...

De cand am descoperit blogul tau, realizez cat de "rupta" sunt de literature romana! Asta e.... 2000 de km bata-i vina!

Wekkend placut!
hugs!
ઇઉ Ell@

Şerban Tomşa spunea...

Ella,
Aș vrea să mă rup și eu de ”fericirea” de aici. :) Dar e târziu pentru mine.