joi, 10 martie 2016

O știre tulburătoare : prietenia dintre un om și un pinguin

Iată o știre care mă face să mă simt mândru, nu pentru că sunt om, ci pentru că locuiesc pe o planetă pe care o crezusem mai puțin evoluată.
Prietenie incredibilă între un om şi un pinguin. Pasărea înoată în fiecare an 8000 de kilometri ca să-l întâlnească pe omul care i-a salvat viaţa. Totul a început în 2011, când Joao Pereira de Souza, 71 de ani, un zidar pensionar şi pescar amator, care locuieşte pe o insulă în apropiere de Rio de Janeiro, Brazilia, a găsit un pinguin slăbit, acoperit de petrol şi la un pas de moarte, întins pe o stâncă de pe o plajă locală. Joao a avut grijă de pasăre, l-a hrănit zilnic cu peşte proaspăt şi l-a pus pe picioare. În plus, i-a dat şi numele de Dindim. După o săptămână, a încercat să elibereze pinguinul în mare. Dar pasărea nu voia să plece. A stat cu mine 11 luni şi apoi, după ce şi-a schimbat penajul, a dispărut”, a povestit Joao. Doar că după câteva luni, Dindim s-a întors. L-a zărit pe pescar pe plajă, într-o zi, şi l-a urmărit până acasă. Iar de atunci, pasărea stă câte opt luni pe an cu salvatorul lui, iar în restul timpului se află pe coasta Argentinei şi în Chile. Iar pentru asta face un efort uriaş, dar merită pentru omul lui. „Îl iubesc pe acest pinguin ca pe propriul meu copil şi cred că şi el mă iubeşte. Doar eu pot să-l ating. Cine încearcă să pună mâna pe el, îl ciuguleşte. Stă în poala mea, mă lasă să-i fac duş, îmi permite să-l hrănesc cu sardine şi să-l iau în braţe. Toată lumea spunea că nu se va mai întoarce. Dar o face în fieacare an. Soseşte în iunie şi pleacă acasă în februarie. Şi de fiecare dată e şi mai afectuos şi fericit că mă vede”, a declarat bărbatul. 

2 comentarii:

Augustin spunea...

Excelent! Omenirea încă nu piere atâta timp cât există asemenea întâmplări!

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Asta am vrut să spun și eu : întâmplări ca aceasta ne motivează să fim oameni. Merită, adică, să trăim pe această planetă și să fim mai buni, mai toleranți, dăruind ce avem ființelor mai slabe decât noi. E o poveste care mi-a scos lacrimi în colțul ochilor.