duminică, 10 aprilie 2016

Utopii și femei care-și folosesc pumnii

* E necesar să fac o distincție. Dacă scriitorii sunt în totalitate intelectuali - și chiar mai mult decât atât, din moment ce sunt creatori de cultură -, puține personaje se ridică la condiția de proprietari de idei. Am vrut să subliniez tocmai această stare de lucruri într-un articol postat anterior. Ștefan Bănulescu a fost un intelectual de marcă - dar se mai pune această problemă în cazul unui geniu literar? -, însă personajele sale sunt fie rurale, fie locuitori ai unor toposuri imaginare. Și ajungem la marii creatori de utopii, atât de puțini în lume, dar printre care avem și noi reprezentanți marcanți : Ștefan Bănulescu cu Cartea de la Metopolis și Mihail Sadoveanu cu  Creanga de aur, Divanul persian și Ostrovul lupilor. Îi reamintesc pe câțiva dintre cei care au imaginat utopii și distopii : Hesse, Junger, Canetti, Musil, Kafka, rusul Zamiatin, Orwell, Huxley, Burgess, Nabokov, Bradbury, Pierre Boulle, Kurt Vonnegut.
* Intuiție genială a lui Faulkner în Absalom, Absalom! : oameni care sunt plini de evenimentele celorlalți, ca niște saloane pustii  prin care trec cunoscuții. E un mod subtil de a vorbi despre sărăcia spirituală a celor care nu citesc cărți, n-au idei, n-au trăiri, pe scurt, n-au nimic în interiorul lor care să le aparțină și se umplu cu evenimentele mizere din existențele celorlalți, ca niște haznale încăpătoare.
* M-am întrebat deseori de ce noi n-avem mai multe romane cu personaje civilizate și rafinate, dar ne apropiem de cruzimea și de animalitatea estetică a sud-americanilor. Thomas Mann a scris mii de pagini fără personaje negative. În schimb, în Desculț, oamenilor li se pun botnițe  să nu mănânce strugurii boierului. Creațiile semnate de Preda, Rebreanu și D. R. Popescu mișună de ticăloși, specie frecvent întâlnită și în operele marilor citadini : Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Constantin Țoiu, Mihail Sebastian, Augustin Buzura. Răspunsul e simplu. Imaginarul fiind lângă noi, nu putem scrie romane cu lorzi și doamne rasate decât rareori, din moment ce în lumea în care trăim sunt, printre multe altele, femei și bărbați care se bat cu pumnii, jucând în piese de teatru comice. Oamenilor simpli, destinul le-a rezervat comicul. La tragic, ei au rareori acces. De aceea scriitorul nostru național nu putea fi decât Caragiale. Oameni ai compromisului, nu l-am putut inventa pe Shakespeare și nici nu avem organ pentru a-l percepe.  Ce personaje să imaginezi, când în jurul tău foiesc cetățeni rătăciți într-o lume amorală? Ce complexitate, ce finețuri? Trăiască triștii comedianți! În altă ordine de idei, cu jale o spun, violența vieții noastre de familie nu se compară cu cea întâlnită la alte popoare. Student fiind, îmi amintesc că am văzut, într-un magazin, o fată suavă și un tânăr frumos cum se uitau la niște produse.
- Fire-ai al dracu' dă bețiv, nu te mai uita la sticle, ca lupu' la oi! am auzit glasul îngerului, zicându-i însoțitorului său.
- Fire-ai a dracu' cu căpățâna ta, mă uitam la conservele alea, nu la sticle! a venit un răspuns șuierat și încărcat de ură.
Un student îmi povestea că a văzut cu ochii lui cum, în plină stradă, o băbuță îi aplica moșului ei croșee repetate, cu care îl trimitea la pământ. Loviturile erau însoțite de ocări groaznice. Bătrânelul se aduna cu greu de pe trotuar și o implora pe consoartă :
- Stai, fă, nu mai da, că ne vede lumea!
- Și ce dacă ne vede? brava pugilista.
Și-l cotonogea înainte, cu sârg.
Scene trase parcă la indigo mi-au fost relatate de un profesor. O femeie își altoia cu nădejde bărbatul în bărbie și-l dobora cu măiestrie, însă tot ea striga :
- Dă ce dai, mă, bețivanule, în mine? Dă ce?
- Păi, eu dau? mormăia de jos capul familiei. Mă bați tu, da banii mei e buni.
Într-o seară un vecin al dascălului s-a întors acasă beat mort. Profesorul a văzut, vrând-nevrând, ce s-a petrecut în continuare. Nevasta l-a întâmpinat pe soț cu înjurături și cu o ploaie de pumni bine țintiți, în față și în stomac. L-a făcut ferfeniță.
A doua zi, amicul meu l-a interpelat pe omul care avea capul umflat, nasul rupt și buzele sparte :
- Vecine, da' te-a bătut nevastă-ta, nu glumă!
- Păi... să știi că am și meritat-o, a chicotit cel snopit în bătaie și și-a continuat, șontâc-șontâc, drumul spre nicăieri.

P: S: Pe Eugen Simion l-am auzit vorbind pentru prima dată despre infernul conjugal din opera lui Marin Preda. Mie, sincer vorbind, scenele de isterie din romanele lui Dostoievski, ca și pasajele care îi au centru pe Matilda, Petrică Nicolau și Petrini, din Cel mai iubit dintre pământeni, mi se păreau neverosimile. Trebuie să vezi și să trăiești multe nu numai pentru a putea scrie, ci și pentru a înțelege, în calitate de cititor, anumite adevăruri.

4 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Dan Miron :
”De ce n-avem personaje rafinate in literatura romana? O problema tare complicata. Eu n-am citit prea multa literatura romaneasca, mea culpa, asa ca nu ma pot pronunta in cunostinta de cauza. Impresia mea e ca vina o poarta nu doar retardarea culturala a societatii noastre, asta pare o eterna problema, nu cred deloc in mitul epocii de aur interbelice, dar poate fi vorba si de lipsa de rafinament a scriitorilor nostri. In definitiv, un scriitor isi alege mediul si personajele despre care scrie, nu? Daca n-am avut un Proust trebuie sa ne multumim cu Camil Petrescu si Anton Holban, ceea ce nu-i rau deloc. Marin Preda nu e pe gustul meu, Dostoievski are teme magnifice, dar unele personaje nu sunt deloc verosimile, iar stilistic vorbind, nu e impresionant,incep sa-l cred pe Nabokov.
Desigur, nu vorbesc despre literatura actuala, nu sunt critic si nici istoric literar, imi lipsesc instrumentele de analiza si mai ales perspectiva. ”
Scuze, Dane, că ți-am șters comentariul, din greșeală. ( Lucram la un roman și nu găseam finalul. ) L-am recuperat de pe mail.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
1.Camil Petrescu și Anton Holban n-ar fi scris așa, dacă n-ar fi existat Proust.
2. Dostoievski are zeci de pagini în care te sufocă penibilul. Dar Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă și Demonii sunt opere fără egal.
3. Nabokov e un geniu și îmi propun să citesc mai multe cărți scrise de el. N-am putut gusta Invitație la eșafod, eram într-o pasă proastă.
4. Nu ni se potrivesc temele intelectuale, fiindcă suntem o literatură prea puțin evoluată. Nu te pune pe gânduri faptul că Marin Preda și Eugen Barbu sunt caii de bătaie ai tuturor criticilor, în timp ce Radu Petrescu, Alexandru Ivasiuc, Paul Georgescu și George Bălăiță sunt aproape necunoscuți? Criticii literari români apreciază romanele după o tradiție bine înrădăcinată, aproape folclorică : realism, limbaj autentic, oralitate, scriitură impecabilă, teme legate de periferia umanului sau de condiția minoritarilor. În cele mai multe cazuri - nu în toate! -, entuziasmul față de proza lui Cărtărescu e nesincer și interesat, fiindcă merge împotriva gusturilor etalate de comentatori.
5. Un scriitor își alege mediul și personajele, dar o carte nu poate fi produsul exclusiv al imaginației. Realitatea îți dă peste mână. Te îmbrâncește chiar. Și nimic nu este mai bine pus la locul său decât, aici le dau dreptate criticilor, o scenă care iradiază veridicitate.

Miron Dan spunea...

1. De acord. Nici Mateiu Caragiale nu e Proust si nici macar Huysmans, asa cum nici Bucurestiul nu e decat Micul Paris.
2. De acord, dar mie imi place si Idiotul, asta poate si pentru ca pare scris de un alt Dostoievski.
3. Sa citesti neaparat Darul, Pnin, Adevarata viata a lui Sebastian Knight si mai ales Foc palid.
4. Literatura noastra prea putin evoluata? Cum altfel? Am luat startul foarte tarziu, limba noastra literara n-a implinit nici doua secole de existenta, am incercat mereu sa ardem etapele cu ochii in alta parte, pana la ultimul razboi mondial ne-am aflat mai degraba in trena literaturii franceze, a urmat realismul socialist, textualismul francez, iar acum se pare ca ne dam in vant dupa literatura anglo-saxona. Dar mai cred ca in ultimii ani s-au scris multe carti bune si la noi, insa asta se va vedea mai tarziu.
5.Realitatea iti da mereu peste mana, dar literatura este in primul rand imaginatie si iar imaginatie, si daca ea reuseste sa fie magica si veridica in acelasi timp atunci opera atinge sublimul. Nabokov dixit (citat inexact): Accept un singur fel de putere: puterea artei asupra gunoaielor, a magiei asupra brutelor. Aferim!

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
1. Arta n-are, spre nefericirea noastră, nicio putere asupra gunoaielor și a brutelor. :) Dacă ar putea fi mâncată sau băută, alta ar fi situația.
2.Îmi voi face un program de lecturi din Nabokov. Nu e numai un geniu artistic, ci și un intelectual de o inteligență cum rar mi-a fost dat să văd.
3. Ai dreptate, se scriu multe cărți bune în românește, dar cine le dă atenția cuvenită?
4. Vom fi mereu pe urmele altora, fiindcă chiar dacă am deschide noi căi pentru literatură, nu vom fi băgați în seamă de nimeni. În primul rând, de criticii literari români.
5. Am uitat să-ți spun, dar Idiotul e una dintre cărțile mele de suflet. :) L-am citit de două ori, dar m-am simțit atât de nefericit și de mândru că sunt om, încât m-am îmbolnăvit. Ca să recitesc cartea, va trebui să mă înarmez serios, ca pentru o expediție în miezul suferinței.