miercuri, 16 august 2017

Moromețianismul lui Faulkner?

Când sunt stresat, citesc așa cum alții mănâncă în exces, fumează ori găsesc altă modalitate de a-și descărca tensiunea nervoasă. Am recitit Saul Bellow, Erskine Caldwell, Camus, Knut Hamsun. Cu două seri în urmă am înhățat Manuscrisul găsit la Saragosa al contelui Jan Potocki și am parcurs mai întâi prefața, apoi am trecut la nemaipomenitele întâmplări relatate de polonez. Cartea seamănă cu O mie și una de nopți, dar e, parcă, mai puțin cursivă, din cauza explicării genealogiilor fiecărui personaj. În acest timp, Orașul lui Faulkner îmi făcea cu ochiul de pe birou. Nicăieri nu scrie Faulkner cu mai multă fervoare decât în acest al doilea roman al trilogiei sale. ( Revin asupra unor observații făcute cândva și pun trilogia - Cătunul, Orașul, Conacul - alături de Zgomotul și furia și Lumină de august, la cel mai înalt nivel al prozei faulkneriene.) Am deschis cartea și am dat peste un capitol în care naratorul este V. K. Ratliff. Vervă, umor, har narativ. Și am avut din nou impresia că recitesc o istorioară povestită de Pațanghel sau de Moromete. Ratliff verbalizează, ca și eroii lui Preda, până la absurd. Vă amintiți cum povestea Pațanghel, în O adunare liniștită, cum s-a supărat Miai pe el, fiindcă același Miai nu voise să-i de lui, lui Pațanghel, merticul pentru a vinde niște porumb? La performanțe asemănătoare, condensate în paradoxuri pline de miez, ajunge și Ratliff.
Nici n-a mai fost vorba să reiau lectura Manuscrisului găsit la Saragosa.
Iată ce scrisesem, cu ani în urmă, despre moromețianismul lui Faulkner :
”Este greu să găsim un prozator de o forţă epică apropiată de a lui Faulkner. Poate numai, dar în alt registru, Thomas Mann. Pe ruşi nu-i introduc în nicio comparaţie, fiindcă au un relief artistic special.
Unul dintre cele mai simpatice personaje faulkneriene este V. K. Ratliff. El pare omul cu povestea. Circulă prin tot ţinutul, mai puţin pentru a-şi vinde maşinile de cusut şi mai mult pentru a iscodi ce se întâmplă şi a povesti şi altora ce a văzut. Este un observator subtil, are umor şi este un bun psiholog, portretizându-le cu precizie pe celelalte personaje. Receptăm apariţia şi ascensiunea clanului Snopes din perspectiva sa. V. K. Ratliff ascultă cu pasiune ce i se relatează şi narează el însuşi tot ce îi trece prin faţa ochilor. În termeni de naratologie, Ratliff este deopotrivă un reflector şi un colportor.
În multe privinţe, V. K. Ratliff îmi aminteşte de Moromete. Acesta din urmă, ca şi varianta sa numită Paţanghel , din O adunare liniştită, este un contemplativ care înregistrează ceea ce se petrece în jurul său, apoi înfăţişează faptele într-un fel deformat şi comic, trăgând spuza pe turta lui. Povestirile lui Paţanghel ori Moromete prezintă evenimentele într-un fel dramatic, cu reproducerea dialogurilor şi a intonaţiilor semnificative. De asemenea, ca şi Ratliff, Paţanghel şi Moromete fabulează, făcând tot felul de presupuneri pe marginea psihologiei cunoscuţilor lor şi transformându-i pe aceştia în personaje de neuitat. Ce epopee comică este expediţia lui Paţanghel la munte, pentru a vinde porumb, şi cât de prost iese din toată expunerea Miai, tovarăşul naratorului ! Ce hohote de râs stârneşte vizita lui Moromete la Traian Pisică şi cât de curioase sunt apucăturile familiei cultivatorului de tutun !  Ratliff, la rândul său, vorbeşte despre Snopesi, despre Varneri şi despre ce i se pare interesant din punctul său de vedere.  Ca şi Moromete, Ratliff verbalizează întâmplările. Adesea, tema povestirii devine povestirea însăşi, aşa cum a remarcat şi Nicolae Manolescu. Adevărul este că s-ar putea scrie un întreg studiu pe tema moromeţianismului personajului faulknerian.
Cătunul a apărut în 1940, Oraşul,  în 1957,  Conacul, în 1959, iar  Moromeţii, în 1955. În realitate, am putea vorbi mai degrabă despre faulknerianismul lui Marin Preda decât invers. Nici de data asta nu suntem protocronici !
Preda nu l-a putut urma pe Faulkner în ceea ce priveşte pluralitatea vocilor narative, absolut uluitoare în cărţile americanului, adevărate poeme epice, polifonice. La Preda există o singură voce dominantă în fiecare carte şi abia la Radu Aldulescu, perspectivele de relatare a faptelor par a se diversifica.
Despre subiectivitatea reflectorilor la Aldulescu am scris în cronica făcută la Ana Maria şi îngerii. Probabil că voi relua tema după ce voi citi Îngerul încălecat.”

P.S. Stan V. Cristea a descoperit că în Siliștea-Gumești există o uliță pe care locuiau numai familii cu numele Moromete. Exista și un Ilie Moromete, căruia istoricul literar îi publică fotografia. Așadar aceasta e originea personajului lui Preda : modelul a fost Tudor Călărașu, dar numele a fost luat de pe altă uliță. Până acum se considera că Ilie Moromete vine de la Ilya Muromets, un erou popular rus și ucrainean. Moromete al nostru părea a-și fi luat numele de la năzdrăvanul vecinilor. Una dintre plăcerile personajului lui Preda este să stea la taifas, să comenteze faptele celorlalți, ironizându-i fin pe consăteni. Pentru asta, el își consumă o mare parte din timp. Când vine vremea secerișului, Moromete nu se omoară cu munca și caută cu lumânarea prilejul de a sta la taclale cu vecinii de tarla. În fine, Ratliff al lui Faulkner vinde mai mult povești decât mașini de cusut. Ideea e că pe toate meridianele lumii există tipul uman care disprețuiește munca, este contemplativ și spune povești. Nu zicea Sadoveanu că lenea este mama artei?
E de meditat la diferențele dintre bârfitor și artist, dintre leneș și creator.
Și încă un lucru : Ratliff le servește oamenilor chiar viața lor prefăcută-n povești.

10 comentarii:

gabi c. spunea...

Eu, cand sunt sresat citesc blogul tau, Colivii Pentru Idei, si uneori joc tenis.
S-au strans atat de multe idei, incat, cred ca a venit timpul sa le invatam sa zboare.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
Îți mulțumesc mult! Eu îmi tratez depresia cu câte o povestire de Bukowski. Aș lua-o către alte zări, dar e târziu și nu am unde. :(

gabi c. spunea...

Idee,
De ce nu incerci sa faci o traducere pe cont propriu al unuia dintre romanele tale, si sa participi la un concurs intr-o comunitate literara externa. In Anglia sau in Franta spre exemplu. Ma transform in agentul tau literar pentru asta.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
Îți mulțumesc pentru idee. Mai am puțin timp din coșmarul numit viață și m-aș bucura dacă aș termina ce am început. Dup-aia m-aș retrage la o mănăstire, unde sper să găsesc oxigen și multă, multă liniște. Dacă nu aș fi cunoscut niște oameni minunați, aș regreta chiar că m-am apucat de scris. De altminteri, nu voi mai publica decât dacă voi fi solicitat de vreo editură.

gabi c. spunea...

Viata nu e un cosmar, sau n-ar trebui sa fie pentru un om de valoare ca tine. Daca te retragi la manastire, am sa vin la tine pentru ca am multe pe suflet si nu am cui sa le marturisesc. Nu trebuie sa renunti la scris pentru nimic in lume. In scris esti un fel de Federer in tenis. Trebuie sa externalizezi acest talent nativ. Aici sunt alte criterii, din pacate.

gabi c. spunea...

La manastire ai fi bun de Calugar Literar, ar veni multa lume la tine cu marturii, sau spovedanii literare. In Anglia am stat 2 ani, si intr-o zi, prin Sheffield am vazut o coada ,ca pe vremea lui Ceausescu la carne. Zic, ma la ce naiba stau , la asa o coada englejii? Curios, ma interesez, si ce aflu imi taie rasuflarea. Un scriitor isi lansa o carte si dadea autografe. Nu stiu ce fel de scriitor era, dar faptul in sine mi-a dat un sens in viata. Un om ca tine mai are multe de vazut si de realizat. Nu cred ca de oxigen duci lipsa si nici de liniste acolo unde traiesti. Eu, inca traiesc din pacate in Bucale.

gabi c. spunea...

Stii, care este romanul meu preferat, si cum am ajuns la el?
Este Rodul Pamantului de Snut Hamsun, un roman, cu cea mai sincera si mai directa scriitura.
Am ajuns la el, prin Tine.
Multumesc.

gabi c. spunea...

Esti un luptator de profesie, iar luptatorii, lupta, nu renunta si nu se lamenteaza. Imi permit sa iti spun acest lucru pentru ca te cunosc de multa vreme si ca am vazut cat esti de capabil.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
Sunt emoționat sincer și măgulit cât încape. Mi-ar conveni meseria se piseț al evenimentelor oficiale. Pe dos aș scrie scenele intime. Întâmplarea face ca Rodul pământului să fie unul dintre cele mai îndrăgite romane de mine. ( Mai oscilează : uneori e primul, alteori e al treilea), o creație unică despre nașterea unei lumi inconfundabile. Nordicii scriu minunat.
M-ai înțeles în multe și îți sunt recunoscător, Cu ce avem, cu ce n-avem, am putea încropi o vilișoară, unde să scriem literatură și să îngrijim vietăți rănite sau dezorientate. Poate vom face și o mică fermă. Apoi vom scrie împreună câteva cărți despre asta.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
Nu-ți face probleme. Și eu fac erori la tastatură, ceea ce nu mi se întâmplă când folosesc stiloul sau pixul.
Să nu uit : le cer iertare tuturor celor pe care i-am rănit și îi iert pe cei care mi-au făcut rău.