Aspiraţie, inspiraţie şi iluminare. Scrisori de la Manuel Angelescu

Inaugurez astăzi un ciclu de texte primite de la profesorul Manuel Angelescu, un prieten drag, matematician de elită şi spirit mult evoluat.

Aspiratie, inspiratie si iluminare la personalitatile culturale

Cu vantul in talpile pantofilor" -Poetul Arthur Rimbaud

(Extras din cartea "Trezirea din somnul constiintei" de Steve Taylor, Editura Livingstone, 2010)

"Poetul francez din secolul al nouasprezecelea, Arthur Rimbaud, avea o impotrivire atat de puternica față de constiinta noastra normala, incat si-a petrecut intreaga viata incercand sa o transcenda.
Rimbaud este una dintre cele mai ciudate figuri din istoria literaturii. La varsta de 15 ani a inceput sa scrie poeme care erau uluitoare prin excelența tehnică si imaginile lor.

In aceasta perioada, dupa ce fusese un copil tacut si bine-crescut, a inceput sa se revolte impotriva vietii burgheze a orasului sau natal.

A inceput sa fumeze si sa bea, nu s-a mai tuns si nu s-a mai spalat, nu s-a mai dus la scoala si s-a straduit sa fie ca mai jignitor si mai destrabalat.

A incercat sa fuga de trei ori in sase luni si in cele din urma a fost arestat pentru vagabondaj, dupa ce a dormit pe strazi in Paris, fara sa manance zile in sir.

La acea vreme Rimbaud era deja obsedat de ideea de a deveni voyeur,sau vizionar. Avea un sentiment puternic ca realitatea "obisnuita" este doar o parte din  toata povestea si ca lumea e plina de realitati necunoscute, pe care, dupa cum scria el, "ratiunea noastra palida" ni le ascunde.

In mai 1871 (avea doar 16 ani) a scris faimoasa Lettre du voyant catre profesorul sau Izambard, in care si-a prezentat metoda pentru "trezirea" mintii si razbaterea catre aceste regiuni necunoscute.

"Poetul devine un vizionar", scrie el, "printr-o perturbare lunga, imensa si gandita a tuturor simturilor", in urma careia devine "Inteleptul Suprem... pentru ca ajunge la necunoscut".

Dupa el, aceasta" perturbare a simturilor" inseamna perturbarea mecanismelor mintii prin privare de somn, prin alcool, droguri, boala, solitudine si sex. La sfarsitul procesului,  poetul va aparea ca prototipul unei noi fiinte umane, cu un nou limbaj, care este "al sufletului, pentru suflet, cuprinzand totul".

Rimbaud nu era, pur si simplu, teoretic; el a facut tot ce a putut ca sa devina el insusi un voyeur. A incercat sa-si tina mintea treaza, traind ca un ascet, ignorandu-si nevoile fizice si supunandu-se la durere si disconfort. Fuma hasis, bea absint si incerca sa practice magia si alchimia. Facea si experimente sexuale, mai ales cu iubitul sau homosexual, poetul mai in varsta, Verlaine.

El a inceput sa-si vada poezia ca un pe mod de a scoate din actiune mintea constienta obisnuita si de a razbate in taramurile superioare ale realitatii. Se pare ca a avut oarecare succes. Cu siguranta ca a avut experienta unor stari modificate de constiinta care i-au dat viziune halucinatorii imbatatoare, in care, dupa cum scrie el, "am vazut destul de clar o moschee in loc de o fabrica, o falanga de tobe formata din ingeri, trasuri pe drumurile raiului, o sala de desen pe fundul unui lac".

Dar se pare ca a avut si stari extatice, care i-au dat revelatii mistice.

In lungul sau poem-proza autobiografic Un anotimp in iad, lucrarea sa finala, vorbeste despre "un minut de trezire care mi-a dat viziunea puritatii".

Insa dupa trei ani de incercari de perturbare a simturilor in acest fel, Rimbaud si-a dat seama ca nu poate sa mearga mai departe. Un anotimp in iad vorbeste despre cum a fost "adus inapoi, cu picoarele pe pamant, cu datoria sa gaseasca o realitate ciuntita pe care sa o adopte!" Ba chiar, se indoia de validitatea viziunilor lui, crezand ca sunt iluzii si ca "se hranise cu minciuni".

La varsta de numai 19 ani, plin de dezgust față de sine si de un sentiment de futilitate, si-a abandonat incercarile de a deveni vizionar. Si cum, pentru el, poezia era stans legata de incercarea sa de a perturba echilibrul, atat ca metoda cat si ca rezultat creator, aici s-a sfarsit si una dintre cele mai scurte si mai ciudate cariere literare din lume.

Dupa asta, Rimbaud a incercat sa raman "treaz" in alt mod, expunandu-se continuu la medii si la experiente noi.

In urmatorii 18 ani, pana cand a murit, la varsta de 37 de ani, a ratacit prin lume "cu vantul in talpile pantofilor", dupa cum scria iubitul lui, Verlaine, incercand sa ramana cu un pas inaintea mecanismului de desensibilizare si sa pastreze intensitatea perceptuala a unei stari de trezire de intensitate redusa."

Arthur Rimbaud
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jean Nicolas Arthur Rimbaud 

(n. 20 octombrie 1854 Charleville, Republica Franceză – d. 10 noiembrie 1891, Franța) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului.

A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric "Le Bateau ivre" ("Corabia beată"), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar - în același timp - se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație amoroasă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.

Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză "Une Saison en enfer" ("Un anotimp în infern"), care - prin dinamismul și radicalitatea stilistică a compoziției - marchează un punct de cotitură în istoria literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză "Les Illuminations" ("Iluminările"), creații vizionare, pline de explozie poetică a tiparelor convenționale. În acest ciclu se găsește celebrul "Sonnet des voyelles" ("Sonetul vocalelor"), în care, fiecăreia din cele cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare.

Urmează o viață de peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru, lucrând ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia. În afara unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, în dureri sălbatice din cauza unei cangrene, la vârsta de 37 de ani.