*Ieşisem de curând profesor şi m-am întâlnit în autobuz cu un fost coleg de liceu, de la o clasă mai mică, tipul acela despre care nu te întrebi niciodată cum se numeşte sau de unde este, dar simţi nevoia să fii amabil cu el, datorită unei bunăvoinţe plină de modestie cu care te priveşte. Aş zice că înfăţişarea îi dădea suficientă identitate ca să nu-ţi baţi capul cu alte chestii legate de el. Era bond, slab şi înalt, cu un nas mare şi coroiat, pe care şi-l ţinea mai tot timpul înclinat cuviincios către pământ. Un personaj demn de Henry Lawson. Ţin minte că în liceu era îndrăgostit de o fată înamorată, atunci, de mine. Evident că, prost cum am fost totdeauna în materie de femei, m-am orientat greşit şi eram mort după altcineva, neavând ochi pentru blonda care era în stare să facă orice pentru năuca mea persoană. Cum ziceam, l-am revăzut pe amicul meu fără nume şi am început să pălăvrăgim în maşina plină de lume.
- Ce meserie ai ? m-a întrebat el înainte de a coborî, undeva prin Ciorogârla.
- Dascăl, i-am răspuns eu nepăsător, cu gândul la personajele lui Caragiale. M-am făcut dascăl.
- Ooo, a făcut el cu o dezamăgire fără margini. Ce dracu', bă ? Numa' dacăl ? Tocmai tu care...
Mă uitam la el, zâmbind. Când a ajuns pe scară, mi-a strigat, oarecum împăcat cu gândul :
- Lasă, că e bine şi dascăl ! O să te saturi de colaci.
Abia atunci mi-am dat seama ce înţelesese el din ce-i spusesem eu, dar n-am mai apucat să-i explic nimic. I-am făcut un ultim semn de salut, prin geam, şi autovehiculul s-a pus în mişcare.
Nu l-am mai văzut niciodată şi nici nu mi-aş fi amintit de el, dacă azi nu dădeam peste volumul de debut al lui Ion Stratan, Ieşirea din apă.
* În gimnaziu am avut un profesor excepţional. Explica frumos, avea simţul umorului şi o mentalitate mult superioară orizontului mărginit în care se învârteau cadrele didactice de atunci. Într-o vreme a fost şi directorul şcolii, dar a fost înlocuit din funcţie după câteva luni. Misterul rapidei sale detronări mi-a fost lămurit de matematicianul însuşi pe vremea când ajunsesem să-i fiu coleg.
- O dusesem pe doamna L. la inspectorat să-şi rezolve o problemă, mi-a povestit magistrul meu. ( Doamna L. era, de asemenea, o profesoareă de excepţie. Era o văduvă frumoasă şi distinsă.) Cred că inspectorii n-o trataseră cum trebuie şi o cam refuzaseră, fiindcă a ieşit de acolo plină de năduf. " Lasă-mă, dracului, măi, O., mi s-a adresat ea, îndreptându-şi ţinuta şi privindu-şi, de sus, sânii frumoşi, lasă-mă dracului, că nu sunt, uită-te la mine, chiar de lepădat !" E, din asta eu am înţeles altceva... Şi m-am dus peste ea beat, pe la miezul nopţii, s-o... D-aia m-au dat ăia, pe urmă, afară...
* În 1981, Stratan publicase Ieşirea din apă, splendidul său volum de debut. Unul dintre cele mai frumoase poeme, Între două respiraţii ale perdelei, îmi era dedicat. Atunci toţi căminiştii de la Litere au gustat câte un deget de scotch oferit de Nino şi acela e reperul care mă face să spun că aproape tot whisky-ul de pe piaţa de azi este falsificat. La căminul fetelor - eram în Grozăveşti - îşi făcuse apariţia o nouă frumuseţe. Aflasem, întâmplător, că se numeşte Crenguţa C. Uneori îmi plăcea să-i instig pe prietenii mei să săvârşească acte de mare cutezanţă, cu care mai târziu se făleau. ( Să nu se înţeleagă că făceam experienţe pe pielea lor : eram eu însumi autorul unor nebunii de neimaginat. ) Uite, bătrâne, i-am zis lui Nino, asta chiar e de tine ! Ţi-ai scos volumul, eşti celebru, numai o minune ca blonda aia îţi mai lipseşte. Fugi, bătrâne, că nu mă bagă aia în seamă şi mă fac de rahat, ce naiba ! a dat Nino înapoi. Bă, fleţ, mai eşti ! l-am întărâtat eu. Tu nu vezi că te urmăreşte cu coada ochiului ? Şi un orb ar vedea asta. Cred că ştie că eşti poet, pe cuvânt ! Uite, na, că te priveşte direct !
Până la urmă l-am convins şi a el a abordat-o când ea se pregătea să urce în blocul fetelor. Bătrâne, povestea Nino, mândru, m-am cam fâstâcit şi am fluierat-o ca un golan. Dar am reuşit ! Vezi ? îl încurajam eu. Îmi pare rău că n-am pariat cu tine că o vei agăţa.
A doua seară eram cu amicii, vorba neuitatului poet, în cantină, la o masă învecinată cu cea la care se aflau Nino şi proaspăta lui cucerire. Nino îşi intrase în mână şi povestea ceva, cu verva lui incomparabilă. La un moment dat l-am auzit întrbând-o pe fată :
- Ce, nu ştiai că am publicat un volum de poezii ?
- Ia te uită ! s-a mirat ironic-încântată fata. Zău ? Şi cum se numeşte ?
- Ieşirea din apă.
În cantina din Grozăveşti era zgomot, vocile se acopereau unele pe altele, furculiţele se loveau în clinchete de farfurii, totul devenea confuz.
- Cum ? a întrebat îngerul blond din faţa lui Nino, trăgând dintr-o ţigară chinezească. Ieşirea la sapă ?
Involuntar am întors capul către ei şi l-am văzut pe Nino cum se face verde.
Mi-a trecut brusc foamea, aşa că m-am ridicat, mi-am dus tava cu resturi la banda rulantă şi am plecat repede de acolo.
P.S. 1.Cu trei-patru ani înainte, Alexandru Muşina o părăsise pe neaşteptate, într-o intersecţie din Bucureşti, pe o chipeşă tânără care îl confundase pe Matei Călinescu, autorul Vieţii şi opiniilor lui Zacharias Lichter, cu... G. Călinescu.
2. Prin 1980, Nicolae Manolescu le-a arătat câtorva poeţi optzecişti - mi-a povestit Stratan - unul dintre primele volume de poezii semnate de Adrian Păunescu, tânăr, cu o dedicaţie către marele critic : "Incalificabilului Nicolae Manolescu...." Cum adică "incalificabilului" ? se mira autorul Lecturilor infidele. Ce-a vrut să spună ? Poate, opinez eu, a intenţionat să zică "incomparabilului"...