vineri, 31 mai 2013

Ieşirea din apă sau cum se înţeleg oamenii între ei

*Ieşisem de curând profesor şi m-am întâlnit în autobuz cu un fost coleg de liceu, de la o clasă mai mică, tipul acela despre care nu te întrebi niciodată cum se numeşte sau de unde este, dar simţi nevoia să fii amabil cu el, datorită unei bunăvoinţe plină de modestie cu care te priveşte. Aş zice că înfăţişarea îi dădea suficientă identitate ca să nu-ţi baţi capul cu alte chestii legate de el. Era bond, slab şi înalt, cu un nas mare şi coroiat, pe care şi-l ţinea mai tot timpul înclinat cuviincios către pământ. Un personaj demn de Henry Lawson. Ţin minte că în liceu era îndrăgostit de o fată înamorată, atunci, de mine. Evident că, prost cum am fost totdeauna în materie de femei, m-am orientat greşit şi eram mort după altcineva, neavând ochi pentru blonda care era în stare să facă orice pentru năuca mea persoană. Cum ziceam, l-am revăzut pe amicul meu fără nume şi am început să pălăvrăgim în maşina plină de lume.
- Ce meserie ai ? m-a întrebat el înainte de a coborî, undeva prin Ciorogârla.
- Dascăl, i-am răspuns eu nepăsător, cu gândul la personajele lui Caragiale. M-am făcut dascăl.
- Ooo, a făcut el cu o dezamăgire fără margini. Ce dracu', bă ? Numa' dacăl ? Tocmai tu care...
Mă uitam la el, zâmbind. Când a ajuns pe scară, mi-a strigat, oarecum împăcat cu gândul :
- Lasă, că e bine şi dascăl ! O să te saturi de colaci.
Abia atunci mi-am dat seama ce înţelesese el din ce-i spusesem eu, dar n-am mai apucat să-i explic nimic. I-am făcut un ultim semn de salut,  prin geam, şi autovehiculul s-a pus în mişcare.
Nu l-am mai văzut niciodată şi nici nu mi-aş fi amintit de el, dacă azi nu dădeam peste volumul de debut al lui Ion Stratan, Ieşirea din apă.
* În gimnaziu am avut un profesor excepţional. Explica frumos, avea simţul umorului şi  o mentalitate mult superioară orizontului mărginit în care se învârteau cadrele didactice de atunci. Într-o vreme a fost şi directorul şcolii, dar a fost înlocuit din funcţie după câteva luni. Misterul rapidei sale detronări mi-a fost lămurit de matematicianul însuşi pe vremea când ajunsesem să-i fiu coleg.
- O dusesem pe doamna L. la inspectorat să-şi rezolve o problemă, mi-a povestit magistrul meu. ( Doamna L. era, de asemenea, o profesoareă de excepţie. Era o văduvă frumoasă şi distinsă.) Cred că inspectorii n-o trataseră cum trebuie şi o cam refuzaseră, fiindcă a ieşit de acolo plină  de năduf. " Lasă-mă, dracului, măi, O., mi s-a adresat ea, îndreptându-şi ţinuta şi privindu-şi, de sus, sânii frumoşi, lasă-mă dracului, că nu sunt, uită-te la mine, chiar de lepădat !" E, din asta eu am înţeles altceva... Şi m-am dus peste ea beat, pe la miezul nopţii, s-o... D-aia m-au dat ăia, pe urmă, afară...
* În 1981, Stratan publicase Ieşirea din apă, splendidul său volum de debut. Unul dintre cele mai frumoase poeme, Între două respiraţii ale perdelei, îmi era dedicat. Atunci toţi căminiştii de la Litere au gustat câte un deget de scotch oferit de Nino şi acela e reperul care mă face să spun că aproape tot whisky-ul de pe piaţa de azi este falsificat. La căminul fetelor - eram în Grozăveşti - îşi făcuse apariţia o nouă frumuseţe. Aflasem, întâmplător, că se numeşte Crenguţa C.  Uneori îmi plăcea să-i instig pe prietenii mei să săvârşească acte de mare cutezanţă, cu care mai târziu se făleau. ( Să nu se înţeleagă că făceam experienţe pe pielea lor : eram eu însumi autorul unor nebunii  de neimaginat. ) Uite, bătrâne, i-am zis lui Nino, asta chiar e de tine ! Ţi-ai scos volumul, eşti celebru, numai o minune ca blonda aia  îţi mai lipseşte. Fugi, bătrâne, că nu mă bagă aia în seamă şi mă fac de rahat, ce naiba ! a dat Nino înapoi. Bă, fleţ, mai eşti ! l-am întărâtat eu. Tu nu vezi că te urmăreşte cu coada ochiului ? Şi un orb ar vedea asta. Cred că ştie că eşti poet, pe cuvânt ! Uite, na, că te priveşte direct !
Până la urmă l-am convins şi a el a abordat-o când ea se pregătea să urce în blocul fetelor. Bătrâne, povestea Nino, mândru, m-am cam fâstâcit şi am fluierat-o ca un golan. Dar am reuşit ! Vezi ? îl încurajam eu. Îmi pare rău că n-am pariat cu tine că o vei agăţa.
A doua seară eram cu amicii, vorba neuitatului poet, în cantină, la o masă învecinată cu cea la care se aflau Nino şi proaspăta lui cucerire. Nino îşi intrase în mână şi povestea ceva, cu verva lui incomparabilă. La un moment dat l-am auzit întrbând-o pe fată :
- Ce, nu ştiai că am publicat un volum de poezii ?
- Ia te uită ! s-a mirat ironic-încântată fata.  Zău ? Şi cum se numeşte ?
- Ieşirea din apă.
În cantina din Grozăveşti era zgomot, vocile se acopereau unele pe altele, furculiţele se loveau în clinchete de farfurii, totul devenea confuz.
- Cum ? a întrebat îngerul blond din faţa lui Nino, trăgând dintr-o ţigară chinezească. Ieşirea la sapă ?
Involuntar am întors capul către ei şi l-am văzut pe Nino cum se face verde.
Mi-a trecut brusc foamea, aşa că m-am ridicat, mi-am dus tava cu resturi la banda rulantă şi am plecat repede de acolo.

P.S. 1.Cu trei-patru ani înainte, Alexandru Muşina o părăsise pe neaşteptate, într-o intersecţie din Bucureşti, pe o chipeşă tânără care îl confundase pe Matei Călinescu, autorul Vieţii şi opiniilor lui Zacharias Lichter, cu... G. Călinescu.
        2. Prin 1980, Nicolae Manolescu le-a arătat câtorva poeţi optzecişti - mi-a povestit Stratan - unul dintre primele volume de poezii semnate de Adrian Păunescu, tânăr, cu o dedicaţie către marele critic : "Incalificabilului Nicolae Manolescu...." Cum adică "incalificabilului" ? se mira autorul Lecturilor infidele. Ce-a vrut să spună ? Poate, opinez eu, a intenţionat să zică "incomparabilului"...

12 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

fiecare înţelege ce vrea sau... fiecare aude ce i se potriveşte :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
fiecare pricepe ce poate - după un orizont al receptării limitat de mulţi factori - şi ce îi convine. Dar unii au pretenţia de a-i judeca pe alţii fără să-i înţeleagă. Oricum, limitaţii vor avea totdeauna impresia că înţeleg tot. Iar ăia care înţeleg ceva sunt plini de îndoieli.

Liviu Drugă spunea...

Şerban:
adevărat - cei care înţeleg, se îndoiesc cel mai mult, din păcate. Tot ei au simţul penibilului prea dezvoltat, faţă de superficialii care nu "accesează" acest simţ deloc.

Augustin spunea...

Draga Şerban, bine le-ai observat! Dar, poeţii sunt mai sensibili. Prozatorii ar cam trebui să treacă peste ...candoarea domnişoarelor. Mă rog, dacă pot!

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
multe handicapuri are un om care mai citeşte câte ceva ! d-aia unii o dracului de "citanie" şi îi privesc de sus pe cărturari. :)

Şerban Tomşa spunea...

Augustin,
mulţumesc ! Din fericire, nu toţi scriitorii sunt sensibili, ca persoane. Pentru a supravieţui, unii şi-au îngroşat şoriciul. Şi nu-i condamn, fiindcă ştiu ce nasol e să ţii cont de părerea oricui, să te uiţi, adică, în gura oricărui prost. Sincer, am bănuit că domnişoara agăţată de Nino s-a prefăcut că nu înţelege titlul volumului, pentru că o durea undeva de poezie şi de poeţi. Dar am preferat să cred că era o ingenuuă. :)

Ryanna spunea...

..greu e şi cu comunicarea asta!..de aceea aleg de la un timp ,să tac şi să citesc,sau să ascult,dar ce,parcă viaţa te lasă!..nici vorbă ,”aghiuţă” e pe barricade! ..cine ar face şi ar desface prietenii,relaţii sau cunoştinţe,dacă nu, o vorbă,un gest,sau o şoaptă bine ticluită la urechea cuiva de către cineva gen iuda ,iar apoi ne întrebăm,unde am greşit?..desigur articolul de faţă,este exact ceea ce gândesc eu că viaţa separă...ca să te înţelegi cu cineva să ai şi o relaţie de durată indiferent de gen,e sigur necesar să vorbeşti aceeaşi “limbă”..dar până la urmă şi limbile se asimilează..şi un chinez poate învăţa româna şi să fie poate mai român decât românii,cum şi un român poate să înveţe engleza şi să fie mai englez decât englezii..depinde totul de capacitatea unuia de a asimila şi a altuia de a coopera..că duduia nu ştia volumul şi calitatea poetului,nu însemna că nu i-ar fi oferit acestuia în timp tot ce-şi dorea,dar unii aleg să trateze pe alţii funcţie de prima impresie pe care şi-o formează,indifferent de efortul acelora de a demonstra că au şi o altă faţă decât cea arătată la prima vedere..cum sunt unii profesori[fără nici o aluzie la autorul blogului,pe care-l cunosc şi apreciez ca scriitor,sigur din scrieri şi ca un dascăl de şcoală înţelept:)],dacă te scoate la tablă şi te-a prins pe picior greşit dându-ţi astfel o notă de 4,greu e,dacă nu,deloc,să te mai reabilitezi în faţa acestuia vreodată..asta-i viaţa!

Liviu Drugă spunea...

Şerban :)

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
aşa e, vorbim limbi diferite, nu comunicăm deloc, dar poate că instinctele, sub imperiul cărora trăiesc foarte mulţi, nu au nevoie de nimic. E drept că unii se supără din nimic.
Şi findcă veni vorba : am elevi care au scris de câteva ori într-un an şcolar şi totuşi promovează. Nici aşa nu ştiu dacă e bine.Toleranţa excesivă strică la fel de mult ca şi intoleranţa.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
:)

Ryanna spunea...

nici nu m-am gândit la o excesivă toleranţă(aici doar Dumnezeu e cel care tolerează la nesfârşit,că dacă n-ar fi fost aşa,cred că eram demult o specie dispărută de pe acest pământ ,la câte rele poate face omul prin "lucrările"sale)ci la faptul că oricare om merită o a doua şansă în viaţă..doar atât!..şi-mi cer scuze dacă am făcut vreun comentariu nepotrivit..ah,comunicarea asta!

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
am înţeles mesajul. :9 Am vrut numai să-ţi spun că de mai mulţi ani am devenit, poate, mult prea tolerant în toate manifestările mele.