Animalele au perioade de rut bine delimitate în timp.
În schimb, omul s-ar împerechea permanent, indiferent de anotimp sau de momentul zilei. În mai mare măsură decât celelalte vieţuitoare, oamenii sunt sclavii glandelor şi ai instinctelor.
S-a constatat că o funcţie importantă, în plan politic ori social, are efecte directe asupra apetitului sexual. Nu degeaba s-a vorbit despre putere ca fiind un incomparabil afrodisiac. Un om obişnuit, banal, cu grija cheltuielilor casei, poate deveni, peste noapte, cocoş nesătul, vier în călduri, armăsar de neoprit în elanurile sale amoroase. Calitatea de şef îi face pe bărbaţi mai frumoşi, mai virili, mai energici. Cel puţin aşa se văd ei. Subit, devin gorile priapice care stăpânesc cu vigoare femelele cu lipeală la demnităţi. Sunt unele care trag la ranguri înalte aşa cum se reped muştele la mizerii. Vorba unei ingenue : "Şeful e şef ! Trebuie să-i faci pe plac ca să ieşi bine." Şi conducătorul îşi face repede cunoscute dorinţele. Bunăoară, preşedinţii Franţei. Îl las la o parte pe cumsecadele cetăţean François Hollande, a cărui figură de consilier comunal numai la amoruri turbate şi la expediţii erotice, purtate pe motocicletă , nu te duce cu gândul. Dar Mitterrand şi Chirac au fost neînduplecaţi rostogolitori de femei, chiar dacă, după părerea celor care au suportat asalturile lor, nu erau deosebit de înzestraţi pentru bătăliile pe care le iniţiau.
E interesant că bărbaţii îşi folosesc dregătoriile pentru a ajunge la sex. Dar nu cumva acesta din urmă este cea mai mare putere ? Cuvinte ca "rege", "împărat" şi "prinţ" sunt apă de ploaie pe lângă magia patimilor nebuneşti ale dragostei. Am eu o idee fixă, că femeile conduc omenirea din umbră, fie la nivelul celulei familiale, fie la nivel macrosocial. Multe şi nevăzute acţionează precum Roxelana, iubita lui Suleyman. Nu Livia, soţia lui Octavian Augustus, a condus Imperiul Roman ? Nu Cleopatra a provocat atâtea evenimente măreţe ? Ce mai tura-vura, nu Josephine, micuţa creolă venită din Martinica, l-a făcut bărbat pe Napoleon ? Dar Elena, soţia lui Menelau ? Parcă şi noi am avut câteva Elene care numai fericire nu ne-au adus. De aceea nu o caut niciodată pe doamna din spatele unui om de succes, dar o intuiesc fără greş pe sadica din existenţa unui înfrânt.
Revenind la ideea iniţială, întreb : cum poţi avea încredere într-o fiinţă care se gândeşte toată ziua la ruşinoase împreunări ? Poate că ar fi cazul ca marile funcţii politice să fie ocupate pe viaţă de lideri care vor fi, în prealabil, castraţi precum biblicul Putifar. Democraţia ducă-se pe pustii ! Marele Eunuc ar fi cârmuitorul ideal. Atunci am avea garanţia că s-ar lua cele mai înţelepte decizii.
Naziştii foloseau bordelurile ca birouri de informaţie, deşi sexul poate fi cel mai eficient mijloc de manipulare. Mult mai tare decât banii sau religia. Politicienii care vor şti să folosească această armă vor stăpâni lumea.
Se afișează postările cu eticheta sex. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sex. Afișați toate postările
vineri, 17 ianuarie 2014
sâmbătă, 3 august 2013
Câte femei poate să aibă un bărbat
Am cunoscut cândva un cizmar care-şi uimea amicii cu poveştile sale amoroase. Era invalid şi parcă pentru a confirma faima şchiopilor în materie de virilitate, îţi făcea capul calendar cu relatarea unor scene porno, ale căror protagoniste acopereau întreg spectrul vârstelor unui om, de la eleve de gimnaziu la babe aprinse şi senzuale. Bătrânul îşi bifase trofeele pe un caiet. Erau multe pentru un ţăran, dar puţine în comparaţie cu izbânzile altora. Era tare mândru de performanţele sale, însă el nu ştia însă că poetul Ion Barbu pusese la orizontală în jur de cinci mii de femele, iar Ion Vinea, zece mii.
Joi seara am pierdut mult timp, urmărind un interviu cu scriitorul Georges Simenon, trecut de mult în lumea celor drepţi. Nu mă omor după scrierile sale, dar îl consider un autor decent. Simenon n-a crezut în familie, în societate, în biserică, în căsătorie, în nimic din ceea ce înseamnă lume civilizată. A fost însă de o productivitate fabuloasă, scriind sute de romane şi de povestiri. Publica şase romane pe an. La un moment dat povestea că într-o zi a fost vizitat de Fellini, care tocmai lucra la filmul Casanova. Din vorbă-n vorbă, Simenon află de la Fellini că vestitul seducător se culcase cu patru mii de femei. Simenon a împărţit numărul respectiv la anii şi zilele italianului şi a tras o concluzie neaşteptată : "A avut puţine. Nici măcar una pe zi. Eu am avut, încă de la treisprezece ani şi jumătate, câte trei zilnic. " Au mai făcut un calcul şi le-a ieşit ceva de ordinul zecilor de mii. Parcă actorul Warren Batty se mai lăuda cu asemenea realizări. Dacă ne gândim că Dostoievski a avut o singură femeie şi nici aia n-a fost ca lumea, transformându-i viaţa în calvar, ne apucă stenahoria. Eminescu a dus-o şi el prost în materie de amor, iar Schopenhauer s-a îmbolnăvit de sifilis încă de la primul contact sexual. Ăsta da noroc ! Să înţelegem că dacă îţi foloseşti un pic mai mult creierul, rişti să îndepărtezi sexul frumos din preajma ta, aşa cum tămâia îi alungă pe draci ?
Altceva mă nemulţumeşte. În primul rând, e o dovadă de, cum să zic, inferioritate umană să te lauzi că trăieşti efectiv sub zodia instinctelor şi că nu-ţi poţi stăpâni impulsurile sexuale. Cum vezi o femeie, cum sari pe ea. Nici cimpanzeii nu fac aşa. Cetăţenii de tip Strauss-Kahn, da. În lumera asta există oameni veşnic în călduri care fac sex iepureşte, cu cine pot, pe unde se nimereşte, trecând pe lista lor deopotrivă femei de serviciu şi familiste ipocrite, care se vând ieftin sau se dau gratuit, din curiozitate. Simenon însuşi mărturiseşte că dacă o femeie se atingea de el într-un mijloc de transport, era nevoit să se ducă imediat la bordel. ( Dar, spre cinstea lui, nu s-a împreunat niciodată cu soţiile, fiicele sau surorile prietenilor săi. ) În al doilea rând, nu sunt de acord cu verbul "a avea" : "am avut-o", "l-am avut". Partea de vorbire respectivă presupune o întreagă filosofie de viaţă, în timp ce actul sexual pare de o simplitate dezarmantă. Vulgarele cuvinte populare care încep cu "f" exprimă mult mai realist situaţia. În al treilea rând, mă simt dator să protestez împotriva eliminării ideii de calitate în ceea ce priveşte femeia. Să fie toate femeile la fel ? Cred mai degrabă că o doamnă adevărată poate valora cât un milion de cocote, care nu merită nici să-i ducă papucii la uşă, dar lucrul ăsta nu se vede în numărătoarea masculilor. Sute, mii, zeci de mii. Parcă am vorbi despre ţigări, nuci, castane şi prune. Când eram mic, aveam un tovarăş de joacă, de etnie romă, care număra cu exactitate câte zarzăre, dude, pâini, roşii şi castraveţi mânca. Ţinea o evidenţă riguroasă. Ţin minte că şi el ajunsese la ordinul zecilor de mii. În fond, cum dragostea nu intră în discuţie într-o lume în care totul se vinde şi se cumpără, contează numai calitatea serviciilor.
Şi atunci mă întorc şi şi zic : poate că, în ceea ce priveşte sexul, se foloseşte corect verbul "a avea". "Ai" numai ceea ce "cumperi".
P. S. Iată ce mi-a scris, pe mail, prietenul Dan Miron : "Diferenta intre el ( Simenon - n. m. Ş T. ) si Casanova e ca al doilea cucerea femeile, iar primul le cumpara. De aia Casanova va ramane mereu prototipul amantului fermecator, pe cand Simenon va fi uitat, asa cum curvele nu mai fac doi bani la batranete.
Joi seara am pierdut mult timp, urmărind un interviu cu scriitorul Georges Simenon, trecut de mult în lumea celor drepţi. Nu mă omor după scrierile sale, dar îl consider un autor decent. Simenon n-a crezut în familie, în societate, în biserică, în căsătorie, în nimic din ceea ce înseamnă lume civilizată. A fost însă de o productivitate fabuloasă, scriind sute de romane şi de povestiri. Publica şase romane pe an. La un moment dat povestea că într-o zi a fost vizitat de Fellini, care tocmai lucra la filmul Casanova. Din vorbă-n vorbă, Simenon află de la Fellini că vestitul seducător se culcase cu patru mii de femei. Simenon a împărţit numărul respectiv la anii şi zilele italianului şi a tras o concluzie neaşteptată : "A avut puţine. Nici măcar una pe zi. Eu am avut, încă de la treisprezece ani şi jumătate, câte trei zilnic. " Au mai făcut un calcul şi le-a ieşit ceva de ordinul zecilor de mii. Parcă actorul Warren Batty se mai lăuda cu asemenea realizări. Dacă ne gândim că Dostoievski a avut o singură femeie şi nici aia n-a fost ca lumea, transformându-i viaţa în calvar, ne apucă stenahoria. Eminescu a dus-o şi el prost în materie de amor, iar Schopenhauer s-a îmbolnăvit de sifilis încă de la primul contact sexual. Ăsta da noroc ! Să înţelegem că dacă îţi foloseşti un pic mai mult creierul, rişti să îndepărtezi sexul frumos din preajma ta, aşa cum tămâia îi alungă pe draci ?
Altceva mă nemulţumeşte. În primul rând, e o dovadă de, cum să zic, inferioritate umană să te lauzi că trăieşti efectiv sub zodia instinctelor şi că nu-ţi poţi stăpâni impulsurile sexuale. Cum vezi o femeie, cum sari pe ea. Nici cimpanzeii nu fac aşa. Cetăţenii de tip Strauss-Kahn, da. În lumera asta există oameni veşnic în călduri care fac sex iepureşte, cu cine pot, pe unde se nimereşte, trecând pe lista lor deopotrivă femei de serviciu şi familiste ipocrite, care se vând ieftin sau se dau gratuit, din curiozitate. Simenon însuşi mărturiseşte că dacă o femeie se atingea de el într-un mijloc de transport, era nevoit să se ducă imediat la bordel. ( Dar, spre cinstea lui, nu s-a împreunat niciodată cu soţiile, fiicele sau surorile prietenilor săi. ) În al doilea rând, nu sunt de acord cu verbul "a avea" : "am avut-o", "l-am avut". Partea de vorbire respectivă presupune o întreagă filosofie de viaţă, în timp ce actul sexual pare de o simplitate dezarmantă. Vulgarele cuvinte populare care încep cu "f" exprimă mult mai realist situaţia. În al treilea rând, mă simt dator să protestez împotriva eliminării ideii de calitate în ceea ce priveşte femeia. Să fie toate femeile la fel ? Cred mai degrabă că o doamnă adevărată poate valora cât un milion de cocote, care nu merită nici să-i ducă papucii la uşă, dar lucrul ăsta nu se vede în numărătoarea masculilor. Sute, mii, zeci de mii. Parcă am vorbi despre ţigări, nuci, castane şi prune. Când eram mic, aveam un tovarăş de joacă, de etnie romă, care număra cu exactitate câte zarzăre, dude, pâini, roşii şi castraveţi mânca. Ţinea o evidenţă riguroasă. Ţin minte că şi el ajunsese la ordinul zecilor de mii. În fond, cum dragostea nu intră în discuţie într-o lume în care totul se vinde şi se cumpără, contează numai calitatea serviciilor.
Şi atunci mă întorc şi şi zic : poate că, în ceea ce priveşte sexul, se foloseşte corect verbul "a avea". "Ai" numai ceea ce "cumperi".
P. S. Iată ce mi-a scris, pe mail, prietenul Dan Miron : "Diferenta intre el ( Simenon - n. m. Ş T. ) si Casanova e ca al doilea cucerea femeile, iar primul le cumpara. De aia Casanova va ramane mereu prototipul amantului fermecator, pe cand Simenon va fi uitat, asa cum curvele nu mai fac doi bani la batranete.
Impartasim aceeasi filosofie : sexul e legat de verbul a avea, dragostea de verbul a iubi."
luni, 8 octombrie 2012
Barcelona, medicina românească şi un premiu literar
F. C. Barcelona e în evident regres. Ceva trebuie schimbat, mingicăreala ştiută nu mai dă rezultatele aşteptate, pasele au devenit previzibile, jocul se desfăşoară la limita sinuciderii, fiindcă orice intercepţie se poate transforma în gol pentru echipa adversă. Lui Messi i se cere prea mult şi nu înţeleg de ce catalanii joacă practic fără portar, fiindcă omul lor dintre buturi e mai slab decât Bornescu ! La Real, în schimb, se vede mâna lui Mourinho, iar Ronaldo este într-o ascensiune spectaculoasă.
Ne întristăm când ne gândim la Barcelona, dar veselia ne revine subit când auzim că medicina românească a repurtat un nou succes. O femeie care trebuia să nască a fost trimisă acasă cu indicaţia precisă de a face " o partidă de sex ", pentru că medicul respectiv auzise că aşa se face în America ! În spitalele româneşti se moare ca în abatoare, în rânjetul şi în nepăsarea criminală a unor cadre medicale. Sunt însă dator să spun că încă există, la noi, doctori integri din toate punctele de vedere, mari specialişti, dar ei o duc greu, din moment ce nu se înscriu în găştile de cartier numite partide politice.
În Consiliul de Administraţie al TVR au fost numiţi doi reprezentanţi ai PSD, doi ai PNL, doi ai PDL etc. Dar de ce nu au fost aleşi şi nişte reprezentanţi ai celor care sunt profesionişti desăvârşiţi, dar nu fac parte din nicio clică politică ? Am mai văzut situaţii în care oameni cu merite au fost înlăturaţi prosteşte din funcţii, din motive politice , dar nu credeam că non-principiul ăsta s-a generalizat. Să înţeleg că dacă nu facem politică în stil românesc, adică nu ne asociem în vederea unor infracţiuni, nu avem nicio şansă la o viaţă decentă ? Corupţia şi linsul curului sunt singurele căi de urmat în glorioasa noastră Republică ?
O aprigă dispută s-a încins în jurul unui premiul literar care ar urma să fie decis de nişte blogări. Pe câţiva dintre ei îi citesc şi eu. Am un punct de vedere ferm şi argumentat, legat de subiectul cu pricina, dar mă abţin deocamdată să mă pronunţ. Polemica nu este rezonabilă : mai ales la noi se practică atacul la persoană, vanităţile sunt supradimensionate şi generează reacţii pe măsură. Nu vreau să lezez pe nimeni, dar constat lipsa unui minim respect faţă de nume grele ale literaturii noastre. E suficient ca toată afacerea să fie aruncată în derizoriu, iar premiul să devină lipsit de credibilitate.
La toate le pune capac un răspuns al lui Crin - care pare inconştient mai tot timpul - la o întrebare de natură politică. Îmi place cum merge Steaua, a zis marele lider, batjocoritor, fără nicio legătură cu problema în discuţie.
Vai de steaua noastră, a comentat un om de televiziune.
Ne întristăm când ne gândim la Barcelona, dar veselia ne revine subit când auzim că medicina românească a repurtat un nou succes. O femeie care trebuia să nască a fost trimisă acasă cu indicaţia precisă de a face " o partidă de sex ", pentru că medicul respectiv auzise că aşa se face în America ! În spitalele româneşti se moare ca în abatoare, în rânjetul şi în nepăsarea criminală a unor cadre medicale. Sunt însă dator să spun că încă există, la noi, doctori integri din toate punctele de vedere, mari specialişti, dar ei o duc greu, din moment ce nu se înscriu în găştile de cartier numite partide politice.
În Consiliul de Administraţie al TVR au fost numiţi doi reprezentanţi ai PSD, doi ai PNL, doi ai PDL etc. Dar de ce nu au fost aleşi şi nişte reprezentanţi ai celor care sunt profesionişti desăvârşiţi, dar nu fac parte din nicio clică politică ? Am mai văzut situaţii în care oameni cu merite au fost înlăturaţi prosteşte din funcţii, din motive politice , dar nu credeam că non-principiul ăsta s-a generalizat. Să înţeleg că dacă nu facem politică în stil românesc, adică nu ne asociem în vederea unor infracţiuni, nu avem nicio şansă la o viaţă decentă ? Corupţia şi linsul curului sunt singurele căi de urmat în glorioasa noastră Republică ?
O aprigă dispută s-a încins în jurul unui premiul literar care ar urma să fie decis de nişte blogări. Pe câţiva dintre ei îi citesc şi eu. Am un punct de vedere ferm şi argumentat, legat de subiectul cu pricina, dar mă abţin deocamdată să mă pronunţ. Polemica nu este rezonabilă : mai ales la noi se practică atacul la persoană, vanităţile sunt supradimensionate şi generează reacţii pe măsură. Nu vreau să lezez pe nimeni, dar constat lipsa unui minim respect faţă de nume grele ale literaturii noastre. E suficient ca toată afacerea să fie aruncată în derizoriu, iar premiul să devină lipsit de credibilitate.
La toate le pune capac un răspuns al lui Crin - care pare inconştient mai tot timpul - la o întrebare de natură politică. Îmi place cum merge Steaua, a zis marele lider, batjocoritor, fără nicio legătură cu problema în discuţie.
Vai de steaua noastră, a comentat un om de televiziune.
miercuri, 11 iulie 2012
Bukowski. Jurnal de sex şi de băut
Aproape că nu mă mai ţin curelele să duc până la capăt Femei de Charles Bukowski. Prea mult sex, prea multă băutură ! E adevărat că relatarea evenimentelor se face într-un stil direct, verde, sugestiv, care trădează un mare talent literar. Bukowski găseşte totdeauna cele mai potrivite cuvinte pentru a exprima ceea ce doreşte. Textele sale nu au nici un dram de afectare. E viu, sincer, reconfortant.
Cartea este un fel de jurnal de sex şi de băut al lui Henry Chinaski, scriitor cu numeroşi cititori. El are periodic întâlniri cu aceştia, iar lecturile se desfăşoară după un tipic care şochează. Bea pe scenă până se face pulbere şi îşi întrerupe lectura textelor doar pentru a răspunde cu înjurături la insultele publicului şi a le arunca admiratorilor sticle cu băutură din frigiderul uriaş pe care îl are alături. Uneori nu mai ştie nici ce a citit sau a făcut, fiindcă îşi pierde cunoştinţa şi se trezeşte în vreun pat de hotel, cu un cec alături, onorariul pentru prestaţia sa. Realitatea lui Chinaski aproape că bate fantezia cea mai spumoasă, prin autenticitatea unui neverosimil convingător literar. Chinaski bea tot timpul. De aceea arată înfiorător. Când coboară din avion pentru încă o întâlnire cu admiratorii, organizatorul activităţii îi zice :
"- Dumnezeule, a zis Keesing, n-am văzut niciodată pe cineva coborând din avion şi arătând în halul ăsta."
Şi mai târziu :
"- Le bei, nu glumă."
" - Cât crezi că o s-o mai duci aşa ? "
Cel care întreabă va muri însă el peste câteva zile !
Chinaski toarnă în el, de-a valma, vodcă, whisky, bere şi vin de toate felurile şi calităţile. Dimineaţa vomită, apoi o ia de la capăt, fără să resimtă cine ştie ce disconfort. Când nu e cu paharul, cutia sau sticla la gură, Chinaski le călăreşte pe femeile care asaltează permanent apartamentul său infect. Voi da citate, folosind numai iniţialele unor cuvinte pe care Bukowski le scrie întregi :
"Am băut toată ziua şi în noaptea aceea am încercat din nou să fac dragoste cu Mindy. Am fost uluit şi mâhnit să aflu că avea o p... mare. o p... deosebit de mare. Nu observasem cu o seară în urmă. Asta era o tragedie. Cel mai mare păcat al femeii. Am tot pompat. Mindy stătea întinsă acolo, de parcă i-ar fi plăcut. Mă rugam la Dumnezeu ca lucrurile să stea într-adevăr aşa. Am început să transpir. Mă durea spatele. Eram ameţit şi mi-era rău. P... ei părea să se lărgească tot mai mult. Nu simţeam nimic. Era ca şi cum aş fi încercat să f... o pungă mare de hârtie, pleoştită. Abia dacă îi atingeam marginile p... Era o agonie. Era o muncă asiduă, fără nicio recompensă. Mă simţeam blestemat. "
Efectul artistic este remarcabil, dar în fiecare capitol există câte o scenă de felul acesta, mai mult sau mai puţin reuşită.
Pe un aeroport, Chinaski are impresia că o tânără îi face avansuri :
"M-am aşezat şi am aşteptat. Vizavi era o femeie elegantă, citind un ziar. Îşi ridicase rochia pe coapse, dând la iveală piciorul înfăşurat în ciorap de mătase. De ce făcea asta ? Aveam un ziar şi mă uitam, peste el, la picioarele ei. Avea coapse splendide. Oare cine avea parte de ele ? Mă simţeam caraghios că mă holbam aşa la ea, dar nu mă puteam abţine. Era bine făcută. Cândva fusese o fetiţă. într-o zi avea să fie moartă, dar acum îmi arăta picioarele ei frumoase. Curva dracului, ce-aş mai pompa la ea ! Şi-a încrucişat picioarele, iar rochia i s-a ridicat mai sus. Şi-a îndreptat privirea spre mine. M-a privit în ochi în timp ce eu mă uitam peste ziar. Avea o expresie diferită. A căutat în poşetăşi a scos o lamă de chewing-gum. A desfăcut-o şi a băgat-o în gură. O gumă verde. Mesteca guma şi eu îi priveam gura. Nu şi-a tras fusta mai jos. Ştia că mă uit. Nu puteam face nimic. Mi-am deschis portofelul şi am dat la iveală două bancnote de 50 de dolari. Ea a ridicat privirile, a văzut bancnotele, a lăsat din nou privirea în jos. Apoi, lângă mine s-a trântit un gras. Avea chipul foarte roşu şi un ditamai nasul. Era îmbrăcat într-un trening cafeniu. A tras un pârţ. Cucoana şi-a tras rochia în jos şi eu mi-am pus la loc bancnotele în portofel. P... mi s-a fleoşcăit. M-am ridicat şi m-am dus la ţâşnitoare să beau apă. "
Orice contact cu o fiinţă de sex opus se termină, invariabil, cam aşa :
"M-am urcat în pat cu ea. Micuţa fată-femeie era pregătită, am tras-o spre mine, norocul era din nou de partea mea. Zeii îmi zâmbeau. Sărutările au devenit mai intense. I-am luat mâna şi i-am pus-o pe p... şi apoi i-am ridicat cămaşa de noapte. Am început să mă joc cu p... ei. Clitorisul a ieşit la iveală şi i l-am mângâiat cu blândeţe. În cele din urmă, m-am urcat pe ea. P... mi-a intrat pe jumătate. Era foarte strâmtă. Am mişcat-o înainte şi înapoi şi am împins. Mi-am strecurat şi restul p... Era minunat. Ea m-a prins în braţe.... Apoi am renunţat să încerc să-i mai fac plăcere, pur şi simplu am f... -o, despicând-o nebuneşte... P... mi-o luase razna " etc.
Femeile au o psihologie simplă. Dacă nu le oferi destui bani, le jigneşti sau nu te culci cu ele, trebuie să fugi şi să te fereşti de răzbunarea lor.
Uite că ipocrita Americă l-a acceptat pe Bukowski ca pe un mare scriitor, iar vecinii săi nu l-au bătut cu ouă clocite şi cu pisici moarte. Scrie dur, cu notaţii crude, celiniene, uneori greu suportabile. Eu îmi pun însă întrebarea dacă un roman nu trebuie să aibă miză şi la nivelul semnificaţiilor şi să depăşească simpla impresie de viaţă. N-am nimic împotrivă ca o asemenea operă să nu aibă intrigă, construcţie, stil şi celelalte mofturi. Dar fără atingerea magică a mitului şi în absenţa unei motivări psihologice, textul rămâne reportajul unor experienţe personale, fără putinţa de zbura în planul semnificaţiilor generale.
E părerea mea.
Cartea este un fel de jurnal de sex şi de băut al lui Henry Chinaski, scriitor cu numeroşi cititori. El are periodic întâlniri cu aceştia, iar lecturile se desfăşoară după un tipic care şochează. Bea pe scenă până se face pulbere şi îşi întrerupe lectura textelor doar pentru a răspunde cu înjurături la insultele publicului şi a le arunca admiratorilor sticle cu băutură din frigiderul uriaş pe care îl are alături. Uneori nu mai ştie nici ce a citit sau a făcut, fiindcă îşi pierde cunoştinţa şi se trezeşte în vreun pat de hotel, cu un cec alături, onorariul pentru prestaţia sa. Realitatea lui Chinaski aproape că bate fantezia cea mai spumoasă, prin autenticitatea unui neverosimil convingător literar. Chinaski bea tot timpul. De aceea arată înfiorător. Când coboară din avion pentru încă o întâlnire cu admiratorii, organizatorul activităţii îi zice :
"- Dumnezeule, a zis Keesing, n-am văzut niciodată pe cineva coborând din avion şi arătând în halul ăsta."
Şi mai târziu :
"- Le bei, nu glumă."
" - Cât crezi că o s-o mai duci aşa ? "
Cel care întreabă va muri însă el peste câteva zile !
Chinaski toarnă în el, de-a valma, vodcă, whisky, bere şi vin de toate felurile şi calităţile. Dimineaţa vomită, apoi o ia de la capăt, fără să resimtă cine ştie ce disconfort. Când nu e cu paharul, cutia sau sticla la gură, Chinaski le călăreşte pe femeile care asaltează permanent apartamentul său infect. Voi da citate, folosind numai iniţialele unor cuvinte pe care Bukowski le scrie întregi :
"Am băut toată ziua şi în noaptea aceea am încercat din nou să fac dragoste cu Mindy. Am fost uluit şi mâhnit să aflu că avea o p... mare. o p... deosebit de mare. Nu observasem cu o seară în urmă. Asta era o tragedie. Cel mai mare păcat al femeii. Am tot pompat. Mindy stătea întinsă acolo, de parcă i-ar fi plăcut. Mă rugam la Dumnezeu ca lucrurile să stea într-adevăr aşa. Am început să transpir. Mă durea spatele. Eram ameţit şi mi-era rău. P... ei părea să se lărgească tot mai mult. Nu simţeam nimic. Era ca şi cum aş fi încercat să f... o pungă mare de hârtie, pleoştită. Abia dacă îi atingeam marginile p... Era o agonie. Era o muncă asiduă, fără nicio recompensă. Mă simţeam blestemat. "
Efectul artistic este remarcabil, dar în fiecare capitol există câte o scenă de felul acesta, mai mult sau mai puţin reuşită.
Pe un aeroport, Chinaski are impresia că o tânără îi face avansuri :
"M-am aşezat şi am aşteptat. Vizavi era o femeie elegantă, citind un ziar. Îşi ridicase rochia pe coapse, dând la iveală piciorul înfăşurat în ciorap de mătase. De ce făcea asta ? Aveam un ziar şi mă uitam, peste el, la picioarele ei. Avea coapse splendide. Oare cine avea parte de ele ? Mă simţeam caraghios că mă holbam aşa la ea, dar nu mă puteam abţine. Era bine făcută. Cândva fusese o fetiţă. într-o zi avea să fie moartă, dar acum îmi arăta picioarele ei frumoase. Curva dracului, ce-aş mai pompa la ea ! Şi-a încrucişat picioarele, iar rochia i s-a ridicat mai sus. Şi-a îndreptat privirea spre mine. M-a privit în ochi în timp ce eu mă uitam peste ziar. Avea o expresie diferită. A căutat în poşetăşi a scos o lamă de chewing-gum. A desfăcut-o şi a băgat-o în gură. O gumă verde. Mesteca guma şi eu îi priveam gura. Nu şi-a tras fusta mai jos. Ştia că mă uit. Nu puteam face nimic. Mi-am deschis portofelul şi am dat la iveală două bancnote de 50 de dolari. Ea a ridicat privirile, a văzut bancnotele, a lăsat din nou privirea în jos. Apoi, lângă mine s-a trântit un gras. Avea chipul foarte roşu şi un ditamai nasul. Era îmbrăcat într-un trening cafeniu. A tras un pârţ. Cucoana şi-a tras rochia în jos şi eu mi-am pus la loc bancnotele în portofel. P... mi s-a fleoşcăit. M-am ridicat şi m-am dus la ţâşnitoare să beau apă. "
Orice contact cu o fiinţă de sex opus se termină, invariabil, cam aşa :
"M-am urcat în pat cu ea. Micuţa fată-femeie era pregătită, am tras-o spre mine, norocul era din nou de partea mea. Zeii îmi zâmbeau. Sărutările au devenit mai intense. I-am luat mâna şi i-am pus-o pe p... şi apoi i-am ridicat cămaşa de noapte. Am început să mă joc cu p... ei. Clitorisul a ieşit la iveală şi i l-am mângâiat cu blândeţe. În cele din urmă, m-am urcat pe ea. P... mi-a intrat pe jumătate. Era foarte strâmtă. Am mişcat-o înainte şi înapoi şi am împins. Mi-am strecurat şi restul p... Era minunat. Ea m-a prins în braţe.... Apoi am renunţat să încerc să-i mai fac plăcere, pur şi simplu am f... -o, despicând-o nebuneşte... P... mi-o luase razna " etc.
Femeile au o psihologie simplă. Dacă nu le oferi destui bani, le jigneşti sau nu te culci cu ele, trebuie să fugi şi să te fereşti de răzbunarea lor.
Uite că ipocrita Americă l-a acceptat pe Bukowski ca pe un mare scriitor, iar vecinii săi nu l-au bătut cu ouă clocite şi cu pisici moarte. Scrie dur, cu notaţii crude, celiniene, uneori greu suportabile. Eu îmi pun însă întrebarea dacă un roman nu trebuie să aibă miză şi la nivelul semnificaţiilor şi să depăşească simpla impresie de viaţă. N-am nimic împotrivă ca o asemenea operă să nu aibă intrigă, construcţie, stil şi celelalte mofturi. Dar fără atingerea magică a mitului şi în absenţa unei motivări psihologice, textul rămâne reportajul unor experienţe personale, fără putinţa de zbura în planul semnificaţiilor generale.
E părerea mea.
vineri, 27 aprilie 2012
Lumea mea, lumea ta, lumea altora
L-am revăzut recent, la televizor, pe John McEnroe. Nu era jucătorul meu favorit, ţineam cu Borg, dar el mi-a reamintit de lumea mea. Cu meciuri de tenis organizate pe şosea sau pe iarba de la cotul râului. Rachete de lemn, improvizate uneori din cârpătoarele cu care bunicile introduceau pâinea în ţest. Cei trei tovarăşi de confruntări, atât de diferiţi unul de celălalt : Nelu, Badea şi Gioni. Zăpezi care mă vindecau de melancolia în care, în mod straniu, intram de câte ori mă îndrăgosteam. Plimbări prin ceţurile iernii.
Citeam înainte de a pleca la şcoală. Citeam la şcoală când vreun profesor lipsea. Citeam tot timpul şi discutam cu prieteni. Despre Ivan Karamazov. Despre Gavin Stevens şi Marmeladov.
Din lumea mea făceau parte Faulkner şi Dostoievski.
Şi Cehov.
Dumas şi Ştefan Bănulescu.
Şi Nichita Stănescu.
Badea şi Pavel.
Şi Alexandru.
Şi profesorii mei.
Citeau şi ei. În fiecare zi.
În lumea mea, când te îndrăgosteai de o fată, îi scriai poezii. ( Scriam ziua şi noaptea, pentru toţi băieţii din liceu. ) Îi trimiteai flori. Te duceai la librărie, pentru a o vedea. Doi ani n-am îndrăznit să-i adresez cuvântul unei fete ai cărei paşi i-aş fi sărutat ritmic, lingând noroiul de sub pantofii ei. Ştiam că şi ea mă iubeşte, dar timiditatea a fost mai puternică. Pe urmă a fost prea târziu şi ne-am pierdut unul pe celălalt.
Văd cum băieţii de clasa a VIII-a negociază cu fetele prin boscheţi sau, Doamne-Dumnezeule, direct la closet. Pe micile ecrane, politicienii îşi bat cururile plesnind de venin şi de grăsime, împachetate în stofe scumpe. Fate frumoase îşi mângâie şi ele părţile moi, dezvelite. La început, au fost două-trei. Apoi mai multe. Din ce în ce mai multe. Milioane de sexe, măcinând şi pompând.
Se mai citeşte, se mai scrie.
Un băieţel mi-a înmânat o poezie compusă de Domnia Sa :
Să facem sex
După tine tot tânjesc
Trupul mult eu ţi-l doresc
Vreau în braţe să te strâng
Pe buze să te sărut
Cu săruturi gâtul să-l dezmierd
Prin păr mâinile să mi le pierd
Sutienul să ţi-l rup
Sânii cu gura să-i apuc
Uşor spre pat să ne îndreptăm
Reciproc să ne dezbrăcăm
Trupurile goale să ni le dezmierdăm
Şi de sex să ne apucăm.
P.S. Bulevardul Elisabeta şi Universitatea fac parte din lumea mea, deşi le-am părăsit cu peste treizeci de ani în urmă. S-a întâmplat să trec din nou pe acolo, într-o noapte a anului 1994. La un moment dat m-am oprit, fiindcă văzusem lumină la demisol. Nişte boschetari cu figuri sinistre, bărboşi şi flenduroşi, jucau cărţi, marcându-şi reuşitele prin chiote de cotoi în călduri. Mai târziu, prin 2005, păşind din nou pe trotuarul mitic, am constatat, uluit, că acesta era tocit de parcă ar fi fost frecat cu şmirghel de zeii timpului, părând mai vechi decât ruinele de la Machu Picchu.
În 2009, cu puţin înainte de apariţia Gheţarului, îmi dădusem întâlnire cu Călin Mihăilescu în faţa Librăriei Eminescu. Aşteptându-l pe profesorul universitar româno-canadian, am făcut câţiva paşi în direcţia Universităţii. Am rămas trăsnit de aspectul intrării de la Matematică : prăfuită, ponosită, uitată de Dumnezeu, ca şi cum nimeni n-ar mai fi păşit pe acolo de secole întregi.
Şi atunci m-am gândit că, pentru a-mi proteja lumea, ar trebui să o închid sub un clopot de sticlă.
Citeam înainte de a pleca la şcoală. Citeam la şcoală când vreun profesor lipsea. Citeam tot timpul şi discutam cu prieteni. Despre Ivan Karamazov. Despre Gavin Stevens şi Marmeladov.
Din lumea mea făceau parte Faulkner şi Dostoievski.
Şi Cehov.
Dumas şi Ştefan Bănulescu.
Şi Nichita Stănescu.
Badea şi Pavel.
Şi Alexandru.
Şi profesorii mei.
Citeau şi ei. În fiecare zi.
În lumea mea, când te îndrăgosteai de o fată, îi scriai poezii. ( Scriam ziua şi noaptea, pentru toţi băieţii din liceu. ) Îi trimiteai flori. Te duceai la librărie, pentru a o vedea. Doi ani n-am îndrăznit să-i adresez cuvântul unei fete ai cărei paşi i-aş fi sărutat ritmic, lingând noroiul de sub pantofii ei. Ştiam că şi ea mă iubeşte, dar timiditatea a fost mai puternică. Pe urmă a fost prea târziu şi ne-am pierdut unul pe celălalt.
Văd cum băieţii de clasa a VIII-a negociază cu fetele prin boscheţi sau, Doamne-Dumnezeule, direct la closet. Pe micile ecrane, politicienii îşi bat cururile plesnind de venin şi de grăsime, împachetate în stofe scumpe. Fate frumoase îşi mângâie şi ele părţile moi, dezvelite. La început, au fost două-trei. Apoi mai multe. Din ce în ce mai multe. Milioane de sexe, măcinând şi pompând.
Se mai citeşte, se mai scrie.
Un băieţel mi-a înmânat o poezie compusă de Domnia Sa :
Să facem sex
După tine tot tânjesc
Trupul mult eu ţi-l doresc
Vreau în braţe să te strâng
Pe buze să te sărut
Cu săruturi gâtul să-l dezmierd
Prin păr mâinile să mi le pierd
Sutienul să ţi-l rup
Sânii cu gura să-i apuc
Uşor spre pat să ne îndreptăm
Reciproc să ne dezbrăcăm
Trupurile goale să ni le dezmierdăm
Şi de sex să ne apucăm.
P.S. Bulevardul Elisabeta şi Universitatea fac parte din lumea mea, deşi le-am părăsit cu peste treizeci de ani în urmă. S-a întâmplat să trec din nou pe acolo, într-o noapte a anului 1994. La un moment dat m-am oprit, fiindcă văzusem lumină la demisol. Nişte boschetari cu figuri sinistre, bărboşi şi flenduroşi, jucau cărţi, marcându-şi reuşitele prin chiote de cotoi în călduri. Mai târziu, prin 2005, păşind din nou pe trotuarul mitic, am constatat, uluit, că acesta era tocit de parcă ar fi fost frecat cu şmirghel de zeii timpului, părând mai vechi decât ruinele de la Machu Picchu.
În 2009, cu puţin înainte de apariţia Gheţarului, îmi dădusem întâlnire cu Călin Mihăilescu în faţa Librăriei Eminescu. Aşteptându-l pe profesorul universitar româno-canadian, am făcut câţiva paşi în direcţia Universităţii. Am rămas trăsnit de aspectul intrării de la Matematică : prăfuită, ponosită, uitată de Dumnezeu, ca şi cum nimeni n-ar mai fi păşit pe acolo de secole întregi.
Şi atunci m-am gândit că, pentru a-mi proteja lumea, ar trebui să o închid sub un clopot de sticlă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)