Conjuraţia imbecililor sau despre prostie la români

M-am săturat de ninsori. E prima dată când spun asta într-o viaţă de om. Toată vacanţa de iarnă, am înlăturat zilnic zăpada, cu lopata, timp de patru-cinci ore. Prea mult, chiar dacă am slăbit câteva kilograme. În plus, am rămas blocat în zăpadă, cu maşina, de mai multe ori. Pe vremuri aveam o Dacie veche cu care mergeam prin zăpezi şi pe polei fără niciun fel de probleme. Aveam cauciucuri "Debica" şi clecia mea nu patina şi nu rămânea în drum. E drept că îngheţam de frig la volan şi în fiecare săptămână bolidului îi picau o piesă, două. Ajunsesem să o înnoiesc cu totul, iar eu mă pricepeam la reglaje şi la reparaţii uşoare. În schimb, noua maşină, marcă străină, deşi are cauciucuri noi, alunecă şi dansează pe gheaţă şi pe zăpadă ca în "Lacul lebedelor"... Nu e făcută pentru "drumurile" româneşti.
Nu întâmplător m-am referit la Dacie. De când aceasta aproape că dispărut de pe şoselele din România, s-a schimbat şi mentalitatea naţiunii. Oamenii, ca şi şoferii, au devenit mai aroganţi, mai nervoşi, mereu predispuşi la conflicte. La rândul său, statul român şi-a luat în serios rolul de jefuitor cu acte în regulă şi a pus zece mii de biruri pe capul bietei entităţi umane care se numeşte "român" şi locuieşte pe meleagurile mioritice. Un om care are un automobil plăteşte mai mult decât unul care închiriază o limuzină.
De fapt, monstruosul aparat birocratic supravieţuieşte numai din impozite, dări, biruri, taxe, roviniete, amenzi, penalităţi, abuzuri şi încălcări ale legii. Şi ce fac demnitarii cu aceşti bani pe care ar trebui să-i administreze în interesul cetăţenilor ? Nimic... Ba fac ceva : îi bagă în buzunar.
Aleşii poporului - indiferent de partidul din care fac parte - fac greşeli de neiertat :
1. Impun un climat social în care resursele umane sunt uzate până la distrugere . De pildă, tinerii sunt exploataţi fără milă şi fără ruşine, în ore de muncă suplimentară, mult prelungite peste orice fel de limită admisă.
2. Pun criza pe umerii celor săraci : se urmăreşte tot timpul ca oamenii să nu mai fie plătiţi pentru munca lor. Nu a rostit nimeni sloganul muncii patriotice - valabil, pe vremuri, numai pentru oamenii de rând -, dar zilnic, pe toate canalele de televiziune, ni se sugerează să muncim gratis . Şi, dacă se poate, să nu mai ieşim la pensie. Onorabilul Şeitan a calculat el cu mânuţa lui că mai avem foarte mulţi ani de trăit după pensionare... Dar pot întreba pe oricine :îi vedeţi pe Ţiriac, Păunescu sau Irinel Columbeanu muncind pentru folosul comunităţii ?
3. Fac împrumuturi pentru a... plăti salariile. Mă întreb ce e în mintea organismelor internaţionale care oferă "împrumuturile" .
4. Pentru a decide asupra existenţei noastre, sunt angajaţi inşi total incompetenţi : pe fostul şi pe actualul ministru de finanţe nu i-ar angaja, pe post de contabili, nici cel mai prost patron! Şi ce încredere poţi avea într-un moşneag libidinos care a fugit cu fina sa - pe care a cununat-o în biserică ! - şi care se gândeşte să taie alocaţiile copiilor ? Lipsa de caracter merge mână în mână cu nepriceperea şi ticăloşia.
Şi un ignorant poate vedea că banii din împrumuturi ar trebui folosiţi pentru crearea unor locuri de muncă, iar impozitarea ar trebui să se facă progresiv, în funcţie de venituri.
Dacă am trata societatea de azi ca pe un organism, am constata că acesta este profund bolnav, prezentând multiple metastaze. Nişte comunişti proşti construiesc un capitalism şi mai prost, de tip african. Să ne înţelegem bine : Ion Iliescu a fost, ca om, superior tuturor şefilor de stat care au urmat după Ceauşescu. A fost tolerant, democrat, cu vederi mai largi decât orice activist. Totuşi, activist fiind, el a adus minerii în Bucureşti şi ne-a întors cu 50 de ani în urmă, iar pe umerii lui s-au căţărat toţi "foştii" oameni din partidul unic. Nu ar fi nimic nici asta, dacă unii dintre ei n-ar fi fără cea mai elementară pregătire economică şi politică. Ei altoiesc dreptul la proprietate pe nişte principii comuniste. Şi, ce este cel mai grav, au o mentalitate retrogradă. Mulţi şi-au creat propriile lor feude din care storc bani buni. În locul unui Ceauşescu, avem un milion sau două de Ceauşeşti mai mici care taie şi spânzură, în diferite domenii, după bunul lor plac. Cu toate că sportul cel mai iubit din România a ajuns la faliment, la Federaţia Română de Fotbal s-a instituit o adevărată monarhie, iar alte instituţii urmează acelaşi model. Foştii şefi vor să fie mereu şefi. Nu e loc pentru evoluţie, transformare, reformă. Un mare partid politic din România de azi organizează alegeri pentru funcţiile de conducere. Şeful cel mare a dat semne de slăbiciune şi "prietenii" săi vor să-l sfâşie... Pe câteva locuri candidează zeci de inşi. Câtă democraţie, îţi vine să zici. În realitate, e o luptă surdă pentru ciolan în care se aruncă, orbeşte sau calculat, octogenari îmbătrâniţi în rele, foşti demnitari plictisiţi de o lungă aşteptare pe banca de rezerve şi vreo doi tineri formaţi la şcoala de manevre şi strâmbe a celor bătrâni. Politicienii din vest ocupă o funcţie un mandat-două, apoi se retrag, căci au din ce trăi. Un om cu o funcţie mare în România se bate în cuie pe scaunul respectiv, căci obiectul acela nu-i asigură numai traiul, ci chiar îmbogăţirea peste noapte. Dacă e înlăturat printr-o acţiune de forţă, dă din coate şi trage sfori pentru a reveni la vechile privilegii. ( Sigur că sunt şi excepţii. Sunt oameni aleşi democratic, care conduc comunităţi mai mari sau mai mici şi care reprezintă cea mai bună opţiune pentru cetăţenii respectivi. Eminenţi specialişti, dar şi oameni foarte civilizaţi, aceştia nu prea au înlocuitori nici în funcţiile administrative pe care le ocupă. Dar sunt puţini. Eu cunosc unul sau doi . Bănuiesc că în ţară sunt mai mulţi.) Contrar opiniei curente, şedinţa, ca formă a unei gândiri retrograde care urmărea controlul şi culpabilizarea subordonaţilor, nu a atins culmea gloriei sale în comunism, ci în acest capitalism feudal. Am participat la sute de şedinţe lungite pe multe ore, în care conducători de instituţii arătau cât muncesc ei şi cât de proşti şi de leneşi le erau subordonaţii. Omul de la prezidiu făcea spume la gură, urla, ochii îi deveneau exoftalmici din pricina urii pe care o nutrea faţă de colegii săi şi mai avea puţin să-şi scoată pantalonii şi să-şi bată fundul sau să urineze peste asistenţă. Sigur că astea erau, de fapt, nişte şedinţe de psihoterapie pe care nişte paranoici şi le ofereau gratuit. Dar asemenea lucruri nu erau de imaginat în timpul comuniştilor, când demenţii îşi cunoşteau lungul nasului, aveau o oarecare măsură, iar frica îi făcea să-şi trateze semenii cu un prefăcut respect.
În termenii lui Freud, societatea noastră este un bolnav căruia i-a dispărut supraeul. În orânduirea defunctă, locul acestuia era ţinut de stat care fixa, pentru fiecare individ, ţinte, standarde şi idealuri. Acum se trăieşte exclusiv la nivelul sinelui, adică pe planul impulsurilor primare. Sinele s-a umflat până la dimensiuni monstruoase. Instinctele primitive al fiecărui om au ieşit la suprafaţă şi se manifestă în lege. Nimeni nu-şi mai coordonează acţiunile cu nimeni. Noi trăim astăzi sub zodia inconştientului. Guvernanţii sunt nişte ipochimeni la care funcţionează numai partea lipsită de conştiinţă a creierului şi îi încurajează pe alţi smintiţi să acţioneze după conform unor interese meschine şi degradante... Dacă îţi vezi de treaba ta, nu poţi trăi liniştit, fiindcă te încolţesc nătărăii, te provoacă, te jumulesc, te înţeapă, te jefuiesc, te judecă, te condamnă şi, dacă eşti mai slab, ajungi la ocnă... Eşti ţapul lor ispăşitor şi plăteşti pentru toate păcatele pe care ei le săvârşesc cu cea mai mare plăcere... Ar trebui să existe un spital psihiatric pentru naţiunile bolnave, iar clasa politică românească să fie internată acolo, pentru o vreme. E singura noastră şansă de a ieşi din impas.
Societatea noastră are nevoie de un medic. Un psihanalist care să aducă în câmpul conştiinţei toate traumele suferite de acest popor de-a lungul mileniilor. Aceasta ar fi calea spre vindecare... Care dintre oamenii politici de azi ar putea să fie acela ?

P.S. Câteva precizări necesare.
1. Când am spus că nu fac politică, am zis adevărul. Nu simpatizez în mod deosebit şi nu detest nicio formaţiune politică din România. E adevărat că, într-o vreme, unii păreau mai puţin corupţi decât alţii... Oricum, pe mine nu mă interesează nimic din toate acestea. Sunt siderat de faptul că mi s-a oprit din salariul de mizerie din care trăiesc, cum s-a întâmplat cu toţi oamenii din România care muncesc pe brânci pentru un colţ de pâine.
2. Nu scriu împotriva nimănui. Vreau numai să subliniez că în toate partidele sunt puţini oameni de ispravă şi foarte mulţi care strică firma. La noi, nu ideologia e importantă, ci omul care sfinţeşte sau spurcă locul. De aceea evidenţiam faptul că sunt şi aleşi care îşi merită locul şi stima de care se bucură în ochii populaţiei.