vineri, 19 februarie 2010

Conjuraţia imbecililor sau despre prostie la români

M-am săturat de ninsori. E prima dată când spun asta într-o viaţă de om. Toată vacanţa de iarnă, am înlăturat zilnic zăpada, cu lopata, timp de patru-cinci ore. Prea mult, chiar dacă am slăbit câteva kilograme. În plus, am rămas blocat în zăpadă, cu maşina, de mai multe ori. Pe vremuri aveam o Dacie veche cu care mergeam prin zăpezi şi pe polei fără niciun fel de probleme. Aveam cauciucuri "Debica" şi clecia mea nu patina şi nu rămânea în drum. E drept că îngheţam de frig la volan şi în fiecare săptămână bolidului îi picau o piesă, două. Ajunsesem să o înnoiesc cu totul, iar eu mă pricepeam la reglaje şi la reparaţii uşoare. În schimb, noua maşină, marcă străină, deşi are cauciucuri noi, alunecă şi dansează pe gheaţă şi pe zăpadă ca în "Lacul lebedelor"... Nu e făcută pentru "drumurile" româneşti.
Nu întâmplător m-am referit la Dacie. De când aceasta aproape că dispărut de pe şoselele din România, s-a schimbat şi mentalitatea naţiunii. Oamenii, ca şi şoferii, au devenit mai aroganţi, mai nervoşi, mereu predispuşi la conflicte. La rândul său, statul român şi-a luat în serios rolul de jefuitor cu acte în regulă şi a pus zece mii de biruri pe capul bietei entităţi umane care se numeşte "român" şi locuieşte pe meleagurile mioritice. Un om care are un automobil plăteşte mai mult decât unul care închiriază o limuzină.
De fapt, monstruosul aparat birocratic supravieţuieşte numai din impozite, dări, biruri, taxe, roviniete, amenzi, penalităţi, abuzuri şi încălcări ale legii. Şi ce fac demnitarii cu aceşti bani pe care ar trebui să-i administreze în interesul cetăţenilor ? Nimic... Ba fac ceva : îi bagă în buzunar.
Aleşii poporului - indiferent de partidul din care fac parte - fac greşeli de neiertat :
1. Impun un climat social în care resursele umane sunt uzate până la distrugere . De pildă, tinerii sunt exploataţi fără milă şi fără ruşine, în ore de muncă suplimentară, mult prelungite peste orice fel de limită admisă.
2. Pun criza pe umerii celor săraci : se urmăreşte tot timpul ca oamenii să nu mai fie plătiţi pentru munca lor. Nu a rostit nimeni sloganul muncii patriotice - valabil, pe vremuri, numai pentru oamenii de rând -, dar zilnic, pe toate canalele de televiziune, ni se sugerează să muncim gratis . Şi, dacă se poate, să nu mai ieşim la pensie. Onorabilul Şeitan a calculat el cu mânuţa lui că mai avem foarte mulţi ani de trăit după pensionare... Dar pot întreba pe oricine :îi vedeţi pe Ţiriac, Păunescu sau Irinel Columbeanu muncind pentru folosul comunităţii ?
3. Fac împrumuturi pentru a... plăti salariile. Mă întreb ce e în mintea organismelor internaţionale care oferă "împrumuturile" .
4. Pentru a decide asupra existenţei noastre, sunt angajaţi inşi total incompetenţi : pe fostul şi pe actualul ministru de finanţe nu i-ar angaja, pe post de contabili, nici cel mai prost patron! Şi ce încredere poţi avea într-un moşneag libidinos care a fugit cu fina sa - pe care a cununat-o în biserică ! - şi care se gândeşte să taie alocaţiile copiilor ? Lipsa de caracter merge mână în mână cu nepriceperea şi ticăloşia.
Şi un ignorant poate vedea că banii din împrumuturi ar trebui folosiţi pentru crearea unor locuri de muncă, iar impozitarea ar trebui să se facă progresiv, în funcţie de venituri.
Dacă am trata societatea de azi ca pe un organism, am constata că acesta este profund bolnav, prezentând multiple metastaze. Nişte comunişti proşti construiesc un capitalism şi mai prost, de tip african. Să ne înţelegem bine : Ion Iliescu a fost, ca om, superior tuturor şefilor de stat care au urmat după Ceauşescu. A fost tolerant, democrat, cu vederi mai largi decât orice activist. Totuşi, activist fiind, el a adus minerii în Bucureşti şi ne-a întors cu 50 de ani în urmă, iar pe umerii lui s-au căţărat toţi "foştii" oameni din partidul unic. Nu ar fi nimic nici asta, dacă unii dintre ei n-ar fi fără cea mai elementară pregătire economică şi politică. Ei altoiesc dreptul la proprietate pe nişte principii comuniste. Şi, ce este cel mai grav, au o mentalitate retrogradă. Mulţi şi-au creat propriile lor feude din care storc bani buni. În locul unui Ceauşescu, avem un milion sau două de Ceauşeşti mai mici care taie şi spânzură, în diferite domenii, după bunul lor plac. Cu toate că sportul cel mai iubit din România a ajuns la faliment, la Federaţia Română de Fotbal s-a instituit o adevărată monarhie, iar alte instituţii urmează acelaşi model. Foştii şefi vor să fie mereu şefi. Nu e loc pentru evoluţie, transformare, reformă. Un mare partid politic din România de azi organizează alegeri pentru funcţiile de conducere. Şeful cel mare a dat semne de slăbiciune şi "prietenii" săi vor să-l sfâşie... Pe câteva locuri candidează zeci de inşi. Câtă democraţie, îţi vine să zici. În realitate, e o luptă surdă pentru ciolan în care se aruncă, orbeşte sau calculat, octogenari îmbătrâniţi în rele, foşti demnitari plictisiţi de o lungă aşteptare pe banca de rezerve şi vreo doi tineri formaţi la şcoala de manevre şi strâmbe a celor bătrâni. Politicienii din vest ocupă o funcţie un mandat-două, apoi se retrag, căci au din ce trăi. Un om cu o funcţie mare în România se bate în cuie pe scaunul respectiv, căci obiectul acela nu-i asigură numai traiul, ci chiar îmbogăţirea peste noapte. Dacă e înlăturat printr-o acţiune de forţă, dă din coate şi trage sfori pentru a reveni la vechile privilegii. ( Sigur că sunt şi excepţii. Sunt oameni aleşi democratic, care conduc comunităţi mai mari sau mai mici şi care reprezintă cea mai bună opţiune pentru cetăţenii respectivi. Eminenţi specialişti, dar şi oameni foarte civilizaţi, aceştia nu prea au înlocuitori nici în funcţiile administrative pe care le ocupă. Dar sunt puţini. Eu cunosc unul sau doi . Bănuiesc că în ţară sunt mai mulţi.) Contrar opiniei curente, şedinţa, ca formă a unei gândiri retrograde care urmărea controlul şi culpabilizarea subordonaţilor, nu a atins culmea gloriei sale în comunism, ci în acest capitalism feudal. Am participat la sute de şedinţe lungite pe multe ore, în care conducători de instituţii arătau cât muncesc ei şi cât de proşti şi de leneşi le erau subordonaţii. Omul de la prezidiu făcea spume la gură, urla, ochii îi deveneau exoftalmici din pricina urii pe care o nutrea faţă de colegii săi şi mai avea puţin să-şi scoată pantalonii şi să-şi bată fundul sau să urineze peste asistenţă. Sigur că astea erau, de fapt, nişte şedinţe de psihoterapie pe care nişte paranoici şi le ofereau gratuit. Dar asemenea lucruri nu erau de imaginat în timpul comuniştilor, când demenţii îşi cunoşteau lungul nasului, aveau o oarecare măsură, iar frica îi făcea să-şi trateze semenii cu un prefăcut respect.
În termenii lui Freud, societatea noastră este un bolnav căruia i-a dispărut supraeul. În orânduirea defunctă, locul acestuia era ţinut de stat care fixa, pentru fiecare individ, ţinte, standarde şi idealuri. Acum se trăieşte exclusiv la nivelul sinelui, adică pe planul impulsurilor primare. Sinele s-a umflat până la dimensiuni monstruoase. Instinctele primitive al fiecărui om au ieşit la suprafaţă şi se manifestă în lege. Nimeni nu-şi mai coordonează acţiunile cu nimeni. Noi trăim astăzi sub zodia inconştientului. Guvernanţii sunt nişte ipochimeni la care funcţionează numai partea lipsită de conştiinţă a creierului şi îi încurajează pe alţi smintiţi să acţioneze după conform unor interese meschine şi degradante... Dacă îţi vezi de treaba ta, nu poţi trăi liniştit, fiindcă te încolţesc nătărăii, te provoacă, te jumulesc, te înţeapă, te jefuiesc, te judecă, te condamnă şi, dacă eşti mai slab, ajungi la ocnă... Eşti ţapul lor ispăşitor şi plăteşti pentru toate păcatele pe care ei le săvârşesc cu cea mai mare plăcere... Ar trebui să existe un spital psihiatric pentru naţiunile bolnave, iar clasa politică românească să fie internată acolo, pentru o vreme. E singura noastră şansă de a ieşi din impas.
Societatea noastră are nevoie de un medic. Un psihanalist care să aducă în câmpul conştiinţei toate traumele suferite de acest popor de-a lungul mileniilor. Aceasta ar fi calea spre vindecare... Care dintre oamenii politici de azi ar putea să fie acela ?

P.S. Câteva precizări necesare.
1. Când am spus că nu fac politică, am zis adevărul. Nu simpatizez în mod deosebit şi nu detest nicio formaţiune politică din România. E adevărat că, într-o vreme, unii păreau mai puţin corupţi decât alţii... Oricum, pe mine nu mă interesează nimic din toate acestea. Sunt siderat de faptul că mi s-a oprit din salariul de mizerie din care trăiesc, cum s-a întâmplat cu toţi oamenii din România care muncesc pe brânci pentru un colţ de pâine.
2. Nu scriu împotriva nimănui. Vreau numai să subliniez că în toate partidele sunt puţini oameni de ispravă şi foarte mulţi care strică firma. La noi, nu ideologia e importantă, ci omul care sfinţeşte sau spurcă locul. De aceea evidenţiam faptul că sunt şi aleşi care îşi merită locul şi stima de care se bucură în ochii populaţiei.

13 comentarii:

mmi spunea...

Urâtă senzaţia asta că lumea, aşa cum o vrei tu, e doar în interiorul tău. De-a dreptul hidos e momentul în care realitatea îţi plesneşte două palme şi te trezeşte din reverie. Trăiesc şi muncesc exploatând mizeriile despre care vorbeşti şi mi-ar plăcea să fi ales altceva. Am sperat un timp ca măcar cei care îşi fac meseria alături de mine să înţelegă că nu se mai poate aşa. Din păcate eu sunt cea învinsă şi rămân un spectator nedrept implicat într-o piesă suprarealistă din care nu vrea să facă parte. (nu fac politică dar sunt din ce în ce mai sigură că acel Mesia nu există)

SOmeONE spunea...

O tema odioasa! Lupanar... :(

Julian Muscalu spunea...

De o lună si mai bine de cand m-am (re)inscris pe Blogger.com am citit cu multa atentie blogul stimatului meu profesor de limba si literatura romana, scriitorul Serban Tomsa.

Citez putin din ultima postare:

1. Dacă îţi vezi de treaba ta, nu poţi trăi liniştit, fiindcă te încolţesc nătărăii, te provoacă, te jumulesc, te înţeapă, te jefuiesc, te judecă, te condamnă şi, dacă eşti mai slab, ajungi la ocnă.
[…]
2. Ar trebui să existe un spital psihiatric pentru naţiunile bolnave, iar clasa politică românească să fie internată acolo, pentru o vreme.
[...]
3. Societatea noastră are nevoie de un medic. Un psihanalist care să aducă în câmpul conştiinţei toate traumele suferite de acest popor de-a lungul mileniilor.

***************************

Vroiam sa comentez un pic:

1. Ma gandesc cat a trebuit sa suport eu tot felul de ghiorlani care nu au vrut deloc sa ma lase in pace, m-au „intepat” cand au dorit ei mai mult, desi eu nu le acordam nici macar o privire si ma faceam ca nu stiu de existenta lor in Univers.
Si mai imi permit sa „adaug” alaturi de cuvantul „ocna” si un altul : „balamuc”.

PARUL sau PALOSUL trebuia scos la astia ! Ei nu merita altceva ...

2. Clasa politica ar trebui internata la balamuc nu pentru ca ar avea nevoie de ingrijire (Ei se simt extraordinar de bine). Acesti „ei” ar trebui „internati undeva” pentru ca restul natiunii sa poata respira, sa poata trai liber, fara tot felul de piedici puse de tot felul de neimpliniti, de mediocritati... de jeguri !...

3. Ma gandesc la Freud si Jung.
Cred, dom’ profesor, ca e nevoie de un Ravaillac ! Freud, sau orice alt psihanalist, aduc prea putin pentru romanul corect. Prea, prea putin ...
Eu cred ca n-am stofa de anarhist. Sau „nu mai am” o asemenea stofa. Probabil ca 15 ani de profesorat m-au molesit prea tare, nu stiu ...
Dar nu pot intelege deloc de ce nu se misca sindicatele. Mai bine zis, de ce nu participa foarte multi oameni la proteste impotriva puterii ? Vad ca prin unele tari vest-europene se poate totusi ca guvernul sa reactioneze, sa se corecteze, in urma unor manifestatii unde participa doar o mana de oameni.
Altfel astia or sa ne calareasca mai rau decat au facut-o parintii lor cu parintii nostrii in anii 50...

Şerban Tomşa spunea...

Mmi,
încerc să scriu cu şi despre lumină, dar de cele mai multe ori nu reuşesc. Am fost persecutat sub vechiul regim - dacă n-aş fi fost un bun profesionist, aş fi avut necazuri mari : eram turnat sistematic la forurile superioare - şi traumele au continuat şi după 89. Vreau să uit totul, dar e greu...

Sorin,
da, e foarte frumos ce scrii. De multe ori, gândindu-mă la tine, mi se face ruşine să abordey asemenea teme...

Julian,
bun venit pe blogul meu ! Comentariile tale sunt savuroase şi îţi dau dreptate. Cred că e nevoie de un Ravaillac ! Şi ne-am întors, într-adevăr, în anii '50 ai secolului trecut, unde mulţi, de altminteri, se simt foarte bine şi prosperă... Mai grav e că se urmăreşte ca toate deciziile să fie subordonate unor interese de grup, iar "foştii" au ca principală misiune să-şi bage nasul unde nu se pricep şi unde nu le fierbe oala.
Te aştept în continuare cu drag.

SOmeONE spunea...

Buna ziua, Serban, sper sa nu te fi suparat pentru tonul comentariului anterior. Desi nu imi este indiferenta politica, evit sa scriu sau sa comentez pe aceasta tema. Am sa ma folosesc de doua dintre afirmatiile lui Julian pentru a ma explica:
- in privinta clasei politice, fenomenul este foarte complex si are radacini adanci de tot. Undeva pe la 95% din blogosfera romaneasca este ocupata de comentarii politice, de regula critica pe toate tonurile posibile. Este deprimant si cred ca s-a ajuns la paroxism. Desi la o privire superficiala s-ar putea avea impresia unui larg consens, datorita unei anumite stereotipii de termeni si atitudine, batranul Will ar spune si in acest caz: "mult zgomot pentru nimic"... Daca maine, prin absurd, protagonistii scenei politice actuale ar fi adunati, cu mic cu mare, pana la al saselea grad de rudenie (pentru siguranta) si ar fi deportati la dracu'n praznic, sunt sigur ca cei ce se vor grabi sa umple golurile se vor comporta CEL PUTIN identic. Daca am repeta miscarea de cateva ori, tot nu am obtine rezultate. Imi pare rau, poate suna a blasfemie, dar este cruntul adevar.
- cine nu a inteles pana acum ca sindicatele au fost inca de la inceputuri, iar astazi mai mult decat niciodata, doar o perfecta rampa de lansare pentru cei cu ambitii politice si nu neaparat de stanga, poate sa arunce o privire la originile a mult prea multor protagonisti de pe esichierul politic, nu doar romanesc ci si international. Robin Hood sau daca ne place mai mult - Pintea, nu sunt decat niste semi-fictiuni idealizate pana la refuz. Puterea este un drog parsiv care marsaluieste in sunet de pragmatism si ipocrizie si care iti lasa impresia ca ai controlul; exceptiile, putine cate sunt, se sufoca in propria lor spaima, nici macar nu este nevoie sa fie combatute...
Stiu, o sa ma intrebati care ar fi solutia. Sincer, habar n-am, sunt Roman si eu! Sau poate stiu si nu vreau sa spun, din acelasi motiv de mai sus...

Julian Muscalu spunea...

Sorin, asa este, sindicatele sunt ca guvernele, „enteresul si iar enteresul”.
Ne ramane doar sa injuram in barba, „mama lor de legionari ”...

Cred ca suntem un popor greu de inteles. Nici noi nu ne intelegem pe noi insine.
Eu nu inteleg nici azi pe ciobanul din Miorita. Parca era drogat ! (sa fi fost de la prea multe plante etno-botanice ?...)

Noi de la germani am preluat cuvantul FRAIER. Pai doar asta luam noi de la ei ?
Dadui repede un „Search” pe Net (http://www.thefreedictionary.com/ - are si multe enciclopedii...) si citii :
Fraier (Hebrew: פראייר) is an Israeli slang term, generally translated as „sucker”. The term serves as a key concept in the Israeli society, somewhat a central motive in the conception of what it is "to be an Israeli" and has three interconnected meanings:
1. A person who is exploited by others
2. A loser
3. A person who gives up his own success in favor of outdated values

(Probabil ca si nemtii au luat cuvantul de la evrei)

Eu nu suport sa fiu exploatat, nici „loser” n-am vrut vreodata sa fiu, nici n-as renunta la un castig (decat daca stiu ca hranesc pe cineva de valoare, care poate imi va arata intr-o zi un piculet de recunostinta).

Aia e, ca nu ma simt roman. (Doar latin ma simt).
Avand numele Muscalu prin liceu cautam cu infrigurare sa vad daca nu cumva am vreun strabun rus. N-am gasit, si asta m-a linistit, macar din punctul asta de vedere ...
Dar mie mi-e greu sa traiesc si AICI si DINCOLO (am fost in „West” 1 luna, la Paris, in 1992, si taaaaare ciudati mi se pareau si aia. Dar macar nu erau fraieri. Eu insa eram roman, erau si alte vremuri ...Asa ca m-am intors aici. Chiar nu am avut de ales atunci. Acum ma simt cam prea batran ca sa ma carabanesc.

Daca macar astia „de sus” ar sti mai mult de frica !... (Eu stiu ca romanul e cam fricos si de-aia m-am referit la niste manifestatii de amploare care ar „risca” sa degenereze in niste lucruri suficient de serioase cat sa schimbe un guvern – cazul septembrie 1991, de care nu prea aminteste lumea, mai toti se raporteaza doar la decembrie 1989.
Atunci erau niste mineri. Fiindca acum se loveste si in pensii si in alocatii pentru copii poate vedem un „miting” din asta mare format din politai, apevisti, magistrati ... si popi, ca astia au voce)

SOmeONE spunea...

Julian, in '91 au fost minerii, dar putea sa fie foarte bine oricare alta breasla, atentie, nu categorie sociala! Climatul era copt pentru asa ceva in toata tara, nu doar in Valea Jiului. A fost chestiune de circumstanta, acolo exista cea mai buna "coada de topor" in acel precis moment. Iata de ce spuneam ca nu ar produce nici un efect sa inlocuiesti varful cu trunchiul sau chiar cu baza. Nu stiu cum si nici de ce, dar minerii de atunci care dadeau cu bata in toti cei care aveau aer de intelectual, astazi s-au multiplicat imens, doar ca si-au "tras" "toale" de firma iar bata nu mai loveste in mod fizic. Fara sa ii "invite" nimeni, sistematic si necrutator! Nu exista solutie de la o zi la alta, ne-au trebuit nu doua, cum s-ar crede, ci mult mai multe decenii ca sa ajungem in halul asta iar revenirea va fi mult mai indelungata. Nu ajuta cu nimic sa umplem net-ul cu frustrari si bocete, nici cu injuraturi. Trebuie ca fiecare sa inceapa sa se "ajusteze" pe el insusi, catinel si cu rabdare si sa nu aplice legea lui Moise, ca tot vorbim despre evrei. Termenul corect este "fraieri" - la singular si "fraierim" la plural, am lucrat (si) prin acele parti ceva ani si am invatat destul de bine limba... Nu nemtii au adoptat cuvantul ci evreii, dialectul numit "idish", specific evreilor din estul Europei, are radacini germanice. Probabil originea sa vine de la germanul "frei" (liber), care se pronunta "frai".
Indiferent ca unul se simte sau nu Roman, nu poate schimba nimic in aceasta privinta. Nu imediat, in orice caz. Prejudecatile transmise prin cultura poporului sau, chiar si tangential, il vor ajunge din urma pentru multe generatii, in oricare colt de lume. Vezi, dupa parerea mea si asta este o greseala, pe undeva inconstienta, faptul de a ma dezice de nationalitatea mea doar pentru faptul ca conationalii ma dezamagesc. Seamana a steag alb, pe undeva. Da, ai dreptate, e greu sa intelegi o alta cultura, initial totul iti pare fara noima si fara sare. Iar a o intelege nu implica si obligatia de a o adopta, cel putin nu integral. Doar de a o respecta.

SOmeONE spunea...

Serban, uitasem atmosfera la care te referi! Pristanda imi parea desuet, de acuma... Totusi, de ce trebuie sa iti fie teama? Scrie un articol subtil, tip bumerang, sigur nu vor avea finetea de a-l pricepe. Si daruieste-le doua cartuse de cerneala noi-noute sa poata distribui cat mai multe copii. Te vei distra de minune! :)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
s-a şi întâmplat ceea ce îmi sugerezi tu. Au luat plasă de vreo două ori...
Dar turnătoria este printre cele mai descalificante lucruri de pe lume... Din punct de vedere uman şi creştin...

Julian Muscalu spunea...

Sorin, cred ca e greu sa mă convingă pe mine cineva să nu mai înjur atunci cand am chef (dacă nu înjur o fac fiindcă asa decid eu).
Pe de altă parte adu-ți aminte de "efectul terapeutic al înjurăturii" de care vorbea Cioran cam aşa: "Vreți ospiciu la fiecare colţ de stradă ? Interziceți înjurătura !..."
Oricum eu înjur "in barbă", nu "în gura mare" (nu ma bălăcăresc cu nimeni), iar pe Net înjur foarte, foarte rar.
A înjura nu e un lucru igienic pentru auz. Dar eu nu vreau să se răpească oamenilor acest ultim drept, fie şi pe Internet (mai bine zis "măcar pe Internet", că tot se amestecă aici şi una ... şi alta ...)

Cât despre idiş ...Ştim cu toţii despre acest dialect. La mine la profil dacă te-ai uitat numele "Kafka" e scris în întregime cu majuscule. TOT ce a scris el am citit de zeci de ori (iar Castelul l-am citit cam de 200 de ori, dacă-ţi poţi imagina). Şi el a povestit (de ex în "Jurnal") mai multe lucruri despre idiş (sau Yiddish, cum stiu ca zic englejii...).
Nu prea ma interesează însă cine a preluat de la cine (eu am citat dintr-un dicţionar pe Net).
Pe mine mă interesa sensul cuvântului.

P.S. Eu sunt doar prof. de Mate-Info şi Programator independent. Nu am făcut filologia (chit că am citit...cât am citit, în fine...Să lăsăm...)

SOmeONE spunea...

Julian, imi cer scuze daca formularea mea a putut sa iti dea impresia ca as dori sa te epatez cu ceva. Cat despre diplome si titluri, am incetat de mult de a le considera cartea de vizita principala a cuiva, prefer sa dialoghez cu omul. Mie unuia, mi-a facut placere sa te cunosc.

Julian Muscalu spunea...

Sorin, și mie îmi place să cunosc oameni de mare cultură.
Si sunt bucuros că te-am cunoscut, fie și asa pe Net.
A trebuit sa fac remarca aceea cum că nu sunt filolog, fiindcă nu vreau să mă întind niciodată mai mult decât îmi permite plapuma, și vreau ca toți ceilalți să știe că eu sunt asa, iar dacă fac vreo greșeală e cel mult din neatenție.

Acum de pildă ma duc să instalez ceva pe calculatorul soră-mi (în loc sa citesc vreo carte, să zicem "Levantul", de Băsescu, pardon, de Cărtărescu ... și "rămân necultivat" !! ...)
Urăsc să instalez chestii pe care le pot face și unii copii de 14 ani. Eu sunt programator (cu Java, C++, JavaScript, PHP, Delphi ...multe...Astea - și altele - mi-au răpit mie foarte mult din timp, dar ... mie mi-au plăcut).

A la bonne heure !... (Am văzut că unii au căpătat obiceiul să zică prostia asta - de pe vremea când Dumas credea că și D'Artagnan, vinght ans après primul său duel, o tot folosea...)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
cum ţi-ai putea imagina că m-aş putea supăra pe tine ? Şi eu mi-am promis să nu comentez evenimentele politice, dar uneori nu mă pot stăpâni...Îmi fac nervi degeaba, fiindcă singurul rezultat al postării e că vreo nişte iscoade scot la imprimantă textele mele suspectate că ar conţine aluzii la persoane importante şi merg cu ele să mă toarne la "stăpânire"... Sigur că aluziile sunt numai în mintea lor plină de iubire creştină...
Trăiesc într-un mediu pe cinste...

Julian,
senzaţionale comentarii ! Dar trebuie să-ţi spun că în România, foare mulţi dintre cei care au voce - cu alte cuvinte, pot să strige - primesc destul încât să tacă mâlc, ba chiar să urle în favoarea statului de drept, în calitate de agenţi electorali...:)
Observaţia e valabilă pentru toate partidele. Psihologia spune că dacă ignorăm anumite lucruri - reale -, ele încetează să existe...