Un înger lovit pe trecerea de pietoni. Text dedicat Niculinei Marian

Un înger se îndrepta către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Voia să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan văzuse îngerul la timp, îi ghicise şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni. Bărbatul era proprietarul mai multor supermaşini, dar acum conducea un Mercedes-Benz negru. Bracona prin pădurile din jurul capitalei şi avea mai multe congelatoare pline cu iepuri, căprioare şi mistreţi. Tapiţeria tuturor maşinilor sale era din piele asortată la culoarea fiecărui bolid. Văzu îngerul îndreptându-se către trecerea de pietoni şi se gândi la pielea albă, diafană, a acestuia. Da, aşa ceva era un adevărat vis. Mascul hotărât, care a făcut tot ce şi-a dorit, şoferul supraponderal şi transpirat pândi momentul în care îngerul făcu al doilea pas pe zebră şi ţâşni cu limuzina, doborându-l. O aripă se desprinse de pe spatele făpturii cereşti, fâlfăi de câteva ori şi se opri la picioarele unui cerşetor. De sub arhanghel izvora un sânge evanescent care se volatiliza, umplând aerul cu toate culorile curcubeului şi cu un inconfundabil miros de trandafiri. Criminalul vru să coboare şi să-şi arunce prada în portbagaj, dar lumea se strânsese ca la urs şi el fu nevoit să demareze, strângând pumnii şi blestemând curiozitatea românească, pentru că era sigur că de solidaritate nici nu putea fi vorba. Mesagerul ceresc avea picioarele fracturate, dar se ridică zâmbind, îşi potrivi oasele zobite la loc şi ele se vindecară instantaneu. Dădu să plece, nu şchiopăta deloc, însă aripa lipsă îi dădea un aer caraghios.
- Stai să-ţi dau aripa, strigă cerşetorul, fugind după el.
- Nu mai am nevoie de ea, zise îngerul surâzând. Acum e a ta.
- Cum să fie a mea ? Te rog să o iei, că nu te mai primeşte acolo, sus, spuse rugător cerşetorul şi făcu un gest semnificativ în sus.
- Te înşeli, îngerii nu au nevoie de aripi. Le poartă uneori doar că să fie recunoscuţi de necredincioşi. Puneţi-o pe spate şi îţi va mai creşte una, mai zise arhanghelul şi se îndepărtă uşor, ca în vis.
- Eşti nebun, mai apucă să spună boschetarul.
Dar nu apucă să termine, că aripa ruptă, de înger, îi sări din mână şi i se aşeză pe spate. O simţi şi pe a doua care apăruse imediat şi fâlfâia nerăbdătoare. Omul străzii se desprinse încet de trotuar şi începu să zboare din ce în ce mai sus, pe deasupra oraşului.