sâmbătă, 27 februarie 2010

Un înger lovit pe trecerea de pietoni. Text dedicat Niculinei Marian

Un înger se îndrepta către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Voia să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan văzuse îngerul la timp, îi ghicise şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni. Bărbatul era proprietarul mai multor supermaşini, dar acum conducea un Mercedes-Benz negru. Bracona prin pădurile din jurul capitalei şi avea mai multe congelatoare pline cu iepuri, căprioare şi mistreţi. Tapiţeria tuturor maşinilor sale era din piele asortată la culoarea fiecărui bolid. Văzu îngerul îndreptându-se către trecerea de pietoni şi se gândi la pielea albă, diafană, a acestuia. Da, aşa ceva era un adevărat vis. Mascul hotărât, care a făcut tot ce şi-a dorit, şoferul supraponderal şi transpirat pândi momentul în care îngerul făcu al doilea pas pe zebră şi ţâşni cu limuzina, doborându-l. O aripă se desprinse de pe spatele făpturii cereşti, fâlfăi de câteva ori şi se opri la picioarele unui cerşetor. De sub arhanghel izvora un sânge evanescent care se volatiliza, umplând aerul cu toate culorile curcubeului şi cu un inconfundabil miros de trandafiri. Criminalul vru să coboare şi să-şi arunce prada în portbagaj, dar lumea se strânsese ca la urs şi el fu nevoit să demareze, strângând pumnii şi blestemând curiozitatea românească, pentru că era sigur că de solidaritate nici nu putea fi vorba. Mesagerul ceresc avea picioarele fracturate, dar se ridică zâmbind, îşi potrivi oasele zobite la loc şi ele se vindecară instantaneu. Dădu să plece, nu şchiopăta deloc, însă aripa lipsă îi dădea un aer caraghios.
- Stai să-ţi dau aripa, strigă cerşetorul, fugind după el.
- Nu mai am nevoie de ea, zise îngerul surâzând. Acum e a ta.
- Cum să fie a mea ? Te rog să o iei, că nu te mai primeşte acolo, sus, spuse rugător cerşetorul şi făcu un gest semnificativ în sus.
- Te înşeli, îngerii nu au nevoie de aripi. Le poartă uneori doar că să fie recunoscuţi de necredincioşi. Puneţi-o pe spate şi îţi va mai creşte una, mai zise arhanghelul şi se îndepărtă uşor, ca în vis.
- Eşti nebun, mai apucă să spună boschetarul.
Dar nu apucă să termine, că aripa ruptă, de înger, îi sări din mână şi i se aşeză pe spate. O simţi şi pe a doua care apăruse imediat şi fâlfâia nerăbdătoare. Omul străzii se desprinse încet de trotuar şi începu să zboare din ce în ce mai sus, pe deasupra oraşului.

9 comentarii:

Dan Ioanitescu spunea...

Draga Serban,
M-ai facut pilaf....

Stai, stai, ca e de bine! :)
Iarta-mi exclamatia prozaica dar mi-a placut atat de tare incat am citit-o de doua ori.

Şerban Tomşa spunea...

Dragul meu Dan,
îţi mulţumesc... :)

mariusaldea spunea...

stare de gratie pentru boschetar!
...dar cum este un text dedicat, nu-mi ramane decat sa sper ca treaba nu s-a sfarsit tragic.
te salut, draga serban. cu bine, marius.

Anonim spunea...

Intai, multumesc pentru surpriza! Desi m-a speriat la inceput - mi s-a parut prea pretentios pentru mine!- acum mi-e tare drag!

Domnia ta, Serban, imi pari omul surprizelor. Asa e, sau ma-nsel?!

Vorba lui Dan, minunat ai scris!(ca nu ma omor dupa pilaf!)
:)))
Fiecare are dreptul la o sansa, nu?
Si, uneori, o intamplare tragica a unuia, salveaza pe altul...
Frumos.

Şerban Tomşa spunea...

Dragul meu Marius,
într-un fel, eu sunt boschetarul, iar îngerul suferă, totuşi, fizic din cauza accidentului. Nu ştiu dacă mă voi ridica la înălţimea misiunii care mi s-a încredinţat... :)
Te îmbrăţişez.

Happyendstory,
tu eşti îngerul care a suferit un accident pentru ca eu să supravieţuiesc ?... Eşti chiar tu ?
Îi sunt profund recunoscător celei care luptă pentru mine, dar mă şi simt foarte vinovat pentru suferinţele sale. Textul meu e apă de ploaie pe lângă ceea ce a făcut ea pentru mine până acum. (Am făcut un fel de pilaf îndulcit, cum ar zice Dan. Şi nici mie nu-mi place pilaful.) Evident că voi mai scrie despre îngerul meu protector.
îţi dai seama cât de emoţionat sunt dacă îngerii scriu pe blogul meu ? Mă simt mai important, mai tânăr şi mai deştept... :)

mmi spunea...

M-am emoţionat! Aş fi vrut să-i pot scrie şi eu o poveste atât de frumoasă. Ştiu doar că avem în comun sentimentele pentru ea.

Anonim spunea...

Serban, iarta-ma! Fara voia mea te-am indus in eroare. Eu sunt BlueIris, iar happyendstory este numele noului blog pe care scriu.
In rest, nu stiu despre ce vorbesti, dar ceea ce am scris e asa cum am scris.
Numai bine iti doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Mmi,
mă bucur că ţi-a plăcut. Sunt convins că tu ai putea scrie poveşti la fel de frumoase. Ştii cum se încheie "La răsărit de Eden " De John Steinbeck : " Tu poţi ! "

BlueIris,
da, am crezut că este chiar protectoarea mea pe care n-am văzut-o niciodată şi care este imobilizată la pat din cauza accidentului... (S-ar părea că, într-adevăr, e o surpriză pe care mi-ai făcut-o tu. Nu-mi dau seama de ce...) Am vorbit astăzi cu ea la telefon şi mi-a spus că pe trecerea de pietoni pe care a fost lovită, a fost accidentat şi un înger care a oprit maşina ce putea să o omoare...

Nima spunea...

Esti stapanul textelor pe care le scri...indiferent de cat "pilaf" se aduna .
Credinta sa ai !
...cat un bob de orez.

Ingerul ranit isi aseaza capul pe pieptul meu ...
El imi da Lumina, eu imi deschid Inima...
Hohotesc in plansul care pe el il coboara in Trup iar pe mine ma ridica in Spirit .

Spiritul meu saluta Spiritul tau !