Utopia umanistă şi distopia - postare dedicată lui Sorin-SOmeONE

Într-un text publicat în Steaua nr. 4, 1977, şi reluat în Teme 3, Ed Cartea Românească, Bucureşti, 1978, Nicolae Manolescu se arăta nemulţumit că în Sadoveanu sau utopia cărţii nu înţelesese modernitatea lui Sadoveanu. Părerea criticului era că prin opere târzii, precum Divanul persian, Ostrovul lupilor şi Creanga de aur, Sadoveanu ar putea fi inclus printre marii scriitori ai secolului al XX-lea care au costruit, prin operele lor şi fiecare în felul său, o utopie umanistă, căutând soluţii morale la criza fără precedent prin care trecea Europa burgheză şi care se situau pe poziţii diferite de psihologismul şi individualismul lui Proust : Thomas Mann, Hermann Hesse - Jocul cu mărgele de sticlă -, Ernst Junger - Pe falezele de marmură -, Albert Camus, Malraux. Salvarea ar veni, după părerea lor, în cadrul unei comunităţi organizată după legi şi reguli speciale. Nicolae Manolescu mai identifică o direcţie fertilă a prozei europene din deceniile trei şi patru al aceluiaşi secol, care s-ar caracteriza prin "cruzimea lipsei de speranţă" : Kafka, Svevo, Musil şi Canetti. Dacă acestora din urmă le-am adăuga pe Evgheni Zamiatin ( Noi , 1920 ) Mihail Bulgakov ( Maestrul şi Margareta, terminat în 1933, dar publicat postum prin 1966 ), Dino Buzzati ( Barnabo, omul munţilor, 1933, Secretul pădurii bătrâne, 1935, Deşertul tătarilor, 1940, Marele Portret, 1960, O dragoste, 1963), Boris Pasternak ( Doctor Jivago, început în 1945, dar publicat în străinătate în 1957 ) şi George Orwell ( Ferma animalelor, 1945, O mie nouă sute optezeci şi patru, 1948 ), am avea o listă aproape completă a reprezentanţilor utopiei negative ( sau distopiei, după termenul utilizat acum) : lumi de coşmar, absurde, în care individul este strivit fără milă. Pe această linie se înscriu şi romanele pe care le scriu. Radu Aldulescu a intuit bine natura cărţilor mele. Ca note personale, ar fi urmuzianismul, umorul negru, fantasticul şi grotescul. Interesant mi se pare, în Europa secolului trecut, romanul pedagogic, reprezentat în principal de Siegfried Lenz - care s-a născut în 1926 şi încă trăieşte - cu celebrele romane, demne de un Nobel, Ora de germană şi Modelul. Dar Nobelul a încetat de mult să fie acordat unor scriitori doar pentru valoarea operei lor.