Zilele trecute am asistat consternat la o scenă petrecută în curtea şcolii. O elevă de clasa a VIII-a dădea de mai multă vreme semne că are o uşoară depresie. Într-o pauză a spus câteva cuvinte unei colege - ceva de genul : "M-aş plimba noaptea, la lumina lunii..." -, iar buna ei prietenă a trâmbiţat în toată şcoala că fata cu pricina se comportă anormal. Sigur, normal este să-i scuipi pe ceilalţi în ochi, să le vorbeşti porcos şi să-i "mângâi" cu pumnul... Şi atunci a început un spectacol de coşmar : tovarăşii de clasă ai fetei aflate în dificultate au început să ţopăie în jurul ei, să urle, să o maimuţărească, să facă semne obscene şi să o îmbrâncească. Copilul a fost cu greu scos din ghearele urangutanilor, dar a făcut un şoc şi a trebuit să meargă la spital...
Stau şi mă întreb ce fel de copii sunt aceştia. ( Am evocat, cu alt prilej, modul cum "vânează" puştanii şi cum rup, cu mâinile, gâturile fragile ale unor minuni ale naturii numite potârnichi...)
Am văzut păsări atacându-şi suratele rănite şi încercând să le devoreze.
Ieri, un guguştiuc înfometat s-a lăsat lângă mine, în căutare de hrană, în timp ce ascuţeam nişte araci pentru roşiile din grădină. Guguştucii nu se tem de mine şi, ca şi pisicile, mă urmăresc neîncetat şi vin unde îmi fac de lucru. ( Uneori se întâlnesc şi trebuie să evit scene dramatice : apăr păsările de feline... ) Pasărea cerului a fost atacată imediat de un cocoş - altminteri foarte îngăduitor cu ciorile şi cu coţofenele ! -, doborâtă şi, dacă nu aş fi intervenit foarte rapid, ar fi fost, cu siguranţă, făcută bucăţi. Am luat guguştiucul, i-am dat apă pe cioc şi l-am ţinut câteva ore într-un fel de colivie, până ce a putut mai întâi să se ţină pe picioare şi apoi să zboare.
Din ce străfunduri vine oare cruzimea aceasta uimitoare pe care o arată copiii, motanii şi păsările, adică nişte fiinţe frumoase şi aparent fragile ?
13 comentarii:
Trist! Şi, cum mai spuneam to pe aici, dacă pentru o altă vieţuitare ar exista o explicaţie care ţine de legile naturii, pentru oamenii care au astfel de gesturi nu există decât o tristă consternare.
Asta este o intrebare de 1000 de puncte! Pariez ca nu vor fi multi sa hazardeze un raspuns. Eu am sa meditez putin pe aceasta tema si apoi o voi tintui cu o pioneza intre multele altele cu titlul "de explicat".
Serban, te simt trist si descurajat. Iti doresc sa iti regasesti pe undeva pofta de viata, sincer!
am observat si eu de mult timp faptul ca majoritate copii nu au romantism in ei..scuza-ma nu ma exprim cel mai corect,nu am o stare prea buna..in fine..revenind..si eu cand eram copila si pana am terminat liceul[fiind o visatoare],ma feream de a ma confesa cuiva[aici ma gandesc cum ca bine facea mama ca nu-mi dadea voie sa stau in afara scolii de vorba cu nimeni]..ca intuitiv realizam ca sunt altfel decat restul..acum,daca la pasari si animale este de inteles sfasiatul intre ele,pt.ca sigur o fac doar din motiv de hrana;si nici la oameni nu-i lipsa de gena canibalismului daca ne gandim ca foamea anuleaza orice ratiune...ma gandesc la ce mai foloseste scoala,daca nu se reuseste sensibilizarea tuturor elevilor la frumos..acum cred ca o vina mare o poarta si televiziunea,internetul,ce scoate la suprafata artei violenta...chiar intr-o seara doream sa vad un film romantic,si zapand telecomanda,m-am ales cu fiori pe sira spinarii cum se spune,de atata violenta...parerea mea!:)
se spune ca inchizitia spaniola folosea deseori copii pentru torturi.erau mai cruzi.pot intelege asta.fiinte aparent gingase si inofensive sa fie uneori atat de crude.creierul lor nu a evoluat inca suficient de mult pentru a face distinctie inre bine si rau.pentru asta au nevoie copii de cei "sapte ani de acasa".necazul este ca unora nu le-ar fi suficienti nici cei cincizeci de ani de acasa.
hm, nu e ereditar( s-a demonstrat stiintific) , mediul este sau nu de vina...pur si simplu nu exista o explicatie pt gradul de agresivitate din noi sau din animale.
totusi situatia aparte in care e eleva e putin neclara: de ce a facut depresie? ce-are a face plimbarea in lumina lunii, poezie pura, cu scandalul? ceva lipseste din context. si, ca ma consolez zic ca se poate mult mai rau, sau cu timpul lucrurile vor putea degenera.
fiintele slabe nu rezista, asta e tot.
am si eu o intrebare sa nu va suparati si e serioasa: ce le puneti la rosii sa creasca in afara de apa si plivit? multumesc.
( si ca o analogie, noi ce le oferim copiilor?)
Happyendstory,
da, e absolut dezolant...
Sorin,
gândeşte-te la copiii din opera lui Caragiale. Aştept cu mare interes eseul tău. :)
Ryana,
ai observat câtă violenţă este în unele desene animate ? Mulţi copii se comportă ca şi cum ar avea ca modele nişte bestii...
Silvana,
cruzimea infantilă este, într-adevăr, fără limite. Se spune că un copil nu face ce i se spune, ci ceea ce văd că se face în jurul său... Dar unde au vazut ei asemenea acte ?
Mewsette,
s-ar putea ca pomenita cruzime să nu fie ereditară, spre deosebire de prostie, care este. Am constata că, mai devreme sau mai târziu, orice individ o coteşte către metehnele strămoşilor...
Depresia are o mulţime de cauze şi, în stadiile cele mai grave, se manifestă foarte violent - printre altele, printr-o totală pierdere a energiei - şi poate duce chiar şi la moarte. Am simţit-o pe pielea mea în 2006, când numai printr-un miracol am supravieţuit. Într-adevăr, spusele fetei n-au legătură cu reacţia colegilor, dar n-ai văzut niciodată tâmpiţi reacţionând astfel la unele manifestari mai..."romantice" ? Violenţa a devenit un mod de a arăta că eşti puternic şi adaptat. Şi las-o mai moale cu fiinţele slabe, fiindcă toţi cretinii se consideră puternici.
Nu mă ruşinez că, între două reprize de scris, mă ocup de câţiva pomi şi ajut la îngrijirea unei mici gradini de legume. ( Faulkner trăia la o fermă şi a rămas până azi cel mai mare scriitor american. Vezi interviul meu în Q Magazine : http://www.qmagazine.ro/articole/4441/Cat-castiga-scriitorii-romani.html )
Nu e nicio ruşine să cultivi roşii... Află că aceste plante au nevoie, ca orice este viu, de iubire... Ştii reclama :"Claudiu a reuşit ! Încearcă şi tu !"
Ştiu mulţi copii cărora li s-a ofeit totul ( iubire, înţelegere, toleranţă, ajutor, bani cu nemiluita ) - şi din experienţă ştiu că este un rău la fel de mare ca şi atunci când nu le oferi nimic - şi au ajuns nişte bestii... Dar te las să crezi că ai pus o întrebare plină de înţelepciune...
eu sunt o fiinta f slaba, si ca sa ma alint, depresia ma viziteaza des...abia astept sa citesc interviul dvs., multumesc si aveti dreptate.
cum se explica totusi ca din genii n-au iesit genii si din ratati au iesit niste genii?:)
exemple in stiinta si arta sunt cu duiumul. dar n-am timp:)
Mewsette,
faptul că spui că eşti slabă arată că ai un nivel de înţegere a lumii superior. Poate că eşti puternică. Dar, în orice caz, sensibilă... Inconştienţii n-ar spune niciodată că sunt slabi... :)
Naiba mai ştie cum e cu geniile... Contează cum baţi la o uşă ( educaţia ! ) şi cine este înăuntru ca să-ţi răspundă ( ereditatea !).
O, da, intrebarea este buna pentru ca ne framanta pe multi si pare retorica, nu stiu daca are cineva raspunsul...Despre cruzime sau violenta nu stim daca este ereditara sau dobandita, nu cunoastem motivatia ei in totalitate, putem doar sa incercam sa o limitam si sa visam ca lumea va deveni un loc mai bun si mai frumos...chiar daca realitatea ne contrazice permanent si am obosit, nu trebuie sa renuntam!
Diferenţa este din păcate în raţiune. Căci dacă animalele sunt scuzate de legea supravieţuirii, oamenii nu ar trebui să-şi caute explicaţii facile. Dar cine sunt eu să arunc cu piatra.
Mmi,
între timp am mai trăit o scenă în care un copil s-a dovedit a fi o bestie... Nici nu vreau să-mi amintesc... Pedepsele pentru uciderea şi maltratarea păsărilor şi animalelor ar trebui să fie cel puţin la fel de dure ca şi în cazul crimelor...
Cind fiul meu intra in casa pisica se ascunde desi el nu i-a facut - inca - niciodata vreun rau. Dar pisica e batrina si are experienta. Nu vrea sa riste.
Maestre Gârbea,
pisica Domniei Voastre e lipsită de înţelepciune dacă se fereşte de băiat...Dacă aţi fi avut un motan, aţi fi putut vedea cât de multe ştia felina despre prietenie şi solidaritate... :)
Am o mare slăbiciune pentru pisici. Elevii mei au adoptat sute şi mii ( fiecare are câte cinci-şase, fiindcă nu avem posibilitatea de a le castra ) şi bănuiesc că părinţii mă înjură la greu... Dacă nu aş fi sigur că orice copil e mult mai inteligent decât mine, aş spune că am dat în mintea copiilor...Am aceeaşi atitudine faţă de animale ca şi mulţi dintre ei.
Trimiteți un comentariu