Aflu cu surprindere şi cu durere că fostul meu profesor de la Universitate, eminentul istoric şi critic literar George Gană, ne-a părăsit pe 8 martie, anul acesta. "Tristul eveniment n-a fost anunţat de niciuna dintre revistele Uniunii Scriitorilor din România", după cum scrie, cu amărăciune, Iordan Datcu în Litere nr. 4, aprilie 2010.
Ca să n-o lungesc, voi spune că nu am lipsit de la niciun curs al fostului profesor şi că îl consideram, împreună cu colegii mei, printre cei mai buni dascăli din Universitate. A fost coordonatorul lucrării mele de licenţă - o teză despre Max Blecher - şi mi-a mărturisit - las modestia la o parte ! - că textul meu era cel mai bun care se scrisese până atunci despre Blecher.
Îmi dau seama că, încetul cu încetul, lumea universitară din perioada studenţiei mele a dispărut. Marii profesori de altădată nu mai sunt. Au venit alţii, tineri, strălucitori, cu opere la fel de impunătoare ca şi ale înaintaşilor. S-ar putea, totuşi, ca anumite lucruri să nu se schimbe niciodată în această lume. Dar noi, ca fiinţe, nu suntem printre elementele perene ale vieţii...
7 comentarii:
Da, stiu si eu din spusele colegilor mei de la seria paralela ca era un profesor bun si apreciat. Dupa infatisare si de la departare, mie mie se parea un om bland.
Liviu,
Gană era un profesionist desăvârşit, un specialist cu multe idei, exprimate năvalnic, într-un stil specific. Noi îl puneam alături de Paul Cornea ( profesorul profesorilor ! ), Nicolae Manolescu( care ţinea cursuri la un an superior, dar noi chiuleam de la programul nostru pentru a-l asculta pe el ), Crohmălniceanu şi Mircea Martin...
Ca om, George Gană era, într-adevăr, blând şi tolerant. Regret enorm dispariţia sa.
Şi un lucru foarte important : era un specialist inegalabil în Lucian Blaga şi Tudor Vianu.
Uneori imi vine sa intru la cursurile facultatii sa vad cum mai e... Regret teribil acum ca am prins facultatea in vremuri atat de tumultuoase precum cele imediat dupa Revolutie, cand toata lumea descoperea libertati nebanuite pana atunci si punea facultatea mai pe rafturile de jos ale existentei lui. Si eu am fost parte a acestei lumi. Acum imi pare atat de rau ca nu am folosit mai bine acei ani. Pe de alta parte, am avut norocul ca, exagerand din plin in anul 2, sa imi revin cumva in anul 3 si mai ales 4.
M-am mandrit mereu, chiar si in fatza celor care nu intelegeau deloc despre ce e vorba, cu nota mea de 10 de la licentza, data de M. Martin.
Liviu,
te felicit pentru colaborarea cu Mircea Martin !
Într-o zi stăteam ăn uşa amfiteatrului Odobescu şi am văzut o femeie şi un bărbat între două vârste care treceau pe hol. "Dragă, spunea bărbatul, parcă nu-mi vine să cred că au trecut douăzeci de ani de când eram ca tinerii ăştia !" Au trecut de atunci atâţia ani şi parcă ar fi fost ieri...
Din pacate, nota de la Mircea Martin (una din cele 3 din acel an) a fost la unul din cele 3 examene, nu la lucrarea de licenta...
Liviu,
oricum, e un lucru deosebit... Martin e mare. :)
Trimiteți un comentariu