Scriitori glumeţi şi sensibili

Povestea s-a petrecut într-o unitate militară, unde erau torturaţi, alături de alţi oameni de cultură, doi viitori poeţi. Să-i numim A şi B.
- Ştii, dragul meu, iubesc atât de mult poemele lui Srečko Kosovel, încât n-aş putea trăi fără ele, îi mărturisi, într-o zi, A lui B.
B îl citise şi el pe Kosovel, dar, deşi poetul sloven îi plăcuse, nu considera că este un autor care să-ţi dicteze însăşi raţiunea de a fi.
- Nu pot trăi fără Kosovel, ofta şi spunea zilnic A. Dorm cu cartea lui sub cap.
Mirarea lui B era cu atât mai nare cu cât A nu părea un tip prea sensibil : făcea glume cinice şi le aranja tovarăşilor săi farse sinistre. Printre ele, aceea de a-i trezi din somn, în urlete, pe soldaţi, când el era de planton, iar ei dormeau adânc, şi de a le transmite panicat că s-a dat alarma pe unitate...
B reciti poeziile lui Kosovel. Cu mari eforturi, fiindcă un colonel, un autentic Moş Teacă, îl considera  suspect pe B şi îl pândea tot timpul, doar îl va surprinde comiţând crima de a citi. Şi dobitocul reuşi să-l înfunde pe criminal în câteva rânduri : îi confiscă lui B, pe rând, Procesul lui Kafka, Lumea în două zile de Bălăiţă şi Galeria cu viţă sălbatică de C. Ţoiu. Evident, după fiecare succes, îi dădea "intelectualului" şi câteva zile de carceră. Din ce în ce mai multe. B se ţinu tare şi reuşi să să-l fenteze pe colonel în timpul ultimelor lecturi. După ce parcurse pentru a şaptea oară placheta lui Kosovel, i-o înapoie lui A.
- Ai văzut, întrebă acesta, dându-şi ochii peste cap, cu ce geniu avem de-a face ?
Oftă iar şi continuă :
- Nu pot să trăiesc fără Kosovel...
Atunci B se înfurie şi, în noaptea următoare, i-l fură prietenului său pe Kosovel . Era curios cum va reacţiona A.  Era hotărât ca, în cazul în care camaradul său de arme va da semne că nu va supravieţui abominabilului furt, să-i înapoieze cartea şi să-i spună că n-a vrut decât să facă o glumă... Prostească, e adevărat...
Dar A nici nu băgă de seamă că i s-a furat comoara. Continuă să-i ridiculizeze pe ostaşi şi să râdă ca apucatul din te miri ce. Părea chiar mai vesel după ce scăpase de Kosovel... Fireşte că, după două săptămâni, B îi strecură lui A volumul înapoi, în valiză. A nu spuse nici că i s-a furat, nici că i s-a înapoiat Extazul morţii de Kosovel.
Au trecut anii facultăţii, B a uitat şi el de Kosovel, iar cei doi s-au despărţit. B află că, într-o vreme, A a ajuns inspector şcolar şi că îl parodiază, prin comportamentul său, pe Coriolan Drăgănescu. Din contestatarul de odinioară, deveni o trompetă a ideologiei comuniste. O făcea în bătaie de joc. Citea de două-trei ori materialele întocmite în spiritul disciplinei de partid şi îi ţinea ore în şir pe profesori în sala de şedinţe, făcând mereu completări şi recomandări.
- Eu zic să mai citesc o dată materialul acesta, fiindcă nu cred că l-aţi înţeles cum trebuie, adică respectând indicaţiile iubitului nostru conducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu...( Lectura "materialului" dura în jur de două ore. )
Şi o lua de la capăt.
Se scurse un sfert de veac.  După ce B fu pe punctul de a da el însuşi colţul, află că A a murit. Se gândi doar că este o altă farsă a "nebunului" de odinioară.
Într-o primăvară, trecând prin Bucureşti, B văzu într-un anticariat volumul lui Kosovel. Îl deschise şi inima începu să-i bată mai repede. Pe pagina de gardă recunoscu iscălitura lui A.   Îl cuprinse o stare ciudată. Îşi regretă gestul de odinioară şi ar fi vrut să-l revadă pe A,  chiar şi repetând la nesfârşit :
- Nu pot să trăiesc fără Kosovel...
Poate că, până la urmă, A a murit tocmai fiindcă a rămas fără Kosovel...
Sau dragostea faţă de Kosovel făcea parte tot dintr-o farsă ?