joi, 8 iulie 2010

Despre frumuseţea lucrurilor care nu există

În fiecare zi umblu pe străzi care n-au existat până în momentul în care am păşit pe ele şi care se şterg de pe hărţi imediat după ce am trecut...
Astăzi am trecut pe un bulevard simpatic. Am admirat acolo, pe un balcon, nişte flori necunoscute, de o culoare inexistentă şi am văzut cu coada ochiului cum au dispărut brusc, îndată ce am întors capul în altă direcţie. De pe un afiş mi-a zâmbit o actriţă al cărei chip s-a risipit ca un abur, după ce i-am surâs şi eu. Am strâns mâna unui străin ce s-a ciocnit întâmplător de mine  şi mi-a căzut cu tronc o tânără îmbrăcată în negru. Am urmărit-o cu insistenţă de pe trotuarul opus, dar frumoasa a devenit o babă hidoasă până să traverseze carosabilul către mine. Acum ştiu precis că mă voi îndrăgosti numai de o femeie pe care nu o voi vedea nicicând.
Ah,  chiar şi ceea ce nu există poate muri,
ca un tigru siberian despre care
nimeni
nu
a ştiut
niciodată
nimic...

17 comentarii:

pantacruel spunea...

superb :)

Şerban Tomşa spunea...

Mulţumesc, eşti prea bun...
Vrei să mă convingi că trebuie să fiu nefericit ca să scriu ceva... Mi-a murit un motan la care ţinean mult ( era plin de afectivitate ! ) şi nu reuşesc să mă consolez. Mă simt vinovat la gândul că, dacă l-aş fi tratat din timp, l-aş fi salvat...

pantacruel spunea...

stiu cum e sa pierzi pe cineva drag. eu sufar ca un caine chiar si cand o banala argentina moare intr-un sfert de finala la cupa mondiala.
pare de ras, dar nu e, pt ca despartirile sunt doar triste, deloc ironice.

sincer, imi pare f rau pt afabilul tau motan.

divagatii spunea...

Este probabil in raiul animalelor chiar acum, locul in care pastram amintirea tuturor necuvantatoarelor la care am tinut vreodata.

happyendstory spunea...

Superb scris, întradevăr!
Neîntâmplările din viaţa nostră sunt cele mai frumoase. Nu am habar de ce trebuie să fie aşa. Poate, dacă s-ar întâmpla, ar deveni banale, trăiri demne doar de rubrica faptului divers.

Îmi pare tare rău pentru pierderea suferită. Ştiu ce înseamnă. Mie şi acum îmi e dor de un birmanez numit Moty pe care-l adoram. Era atât de devotat încât odată a sărit în apărarea câinelui pe care-l aveam şi care se războia cu un alt câine. Dacă-ţi poţi imagina scena, motanul a sărit în spinarea veneticului, ca să "salveze" căţelul familiei, riscând să fie sfâşiat de cei doi.

mihaim spunea...

Nu vreau sa cred ca esti personajul lui Thomas Mann din Muntele vrajit...numai cei care se sting se izoleaza de lume pe o inaltime a pamantului, ca intro arca biblica apartinand integral naturii...Sa-ti spun un secret, dar sa numai spui nimanui:) Visele se pot indeplini!!!!!!

Cristi spunea...

m-a emotionat. :)

karina spunea...

Se poate spune si ca in lipsa naturii, scriitorului ii ramane arta - ca scoala a emotiei, ca regenerator al sensibilitatii. Chiar si asa, arta nu substituie integral natura...

Drumul portocaliu, desenat pe creasta muntilor de farul lunii ce lumineaza "coliba", vuietul imperceptibil degajat de natura primara, face ca totul sa iti para familiar, pentru ca, pe acest drum ai venit tu insuti si pe acest drum te vei intoarce. Clipa te rascoleste. Natura si singuratatea ei coplesitoare. Si canti amurgurile, plangand discret pe umarul de arama al norilor. Si astfel iti speli mainile si fata de pacate, in sangele inserarii, purificandu-te. Cand macelul astrului injunghiat dispare, o nesfarsita duiosie iti copleseste pieptul iar padurile te imbratiseaza cu mii de maini si te inghit in oceanul lor de smarald....

Serban,frumoasa coliba ta:) M-am plimbat putin in ea:)

Mihai are dreptate..visele pot deveni realitate, macar partial...

mewsette spunea...

dupa ce a murit mama asta-iarna, mi-a murit si pisica. nu mi-e dor de pisica. dar...era atat de simpatica si cu blana ei alba si nasul roz, cu mutra naiva mieunand in fiecare dimineata la fereastra. mai ales iarna. tigri siberieni sunt pe cale de disparitie.

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
lumea mea nu ieşit în întregime la vedere şi are încă porţile deschise...)
Lumea ta e foarte frumoasă...

Mewsette,
poate greşesc, dar iubesc mai mult animalele decât pe oameni... Şi nu doar fiindcă m-au dezamăgit aproape în masă... Sunt mai răi, mult mai răi decât toate fiinţele...

mihaim spunea...

Lumea "voastra" ar trebui sa sparga crustele prea groase prin care nu se mai poate auzi nimic din vaietele si gemetele omului strivit de istorie.

mewsette spunea...

n-as putea nicioadata mai mult sa iubesc animaloaiele...sacrilej!
oamenii...

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
consider animăluţele nişte copii fără apărare...Şi nu l-am putut apăra pe motănel de moarte. E chiar pisoiul care se ducea să-i ridice moralul căţeluşei pe care o dădusem spre adopţie altei familii...

Divagaţii,
ar fi bine să fie cum zici tu...
dar dacă cred în Dumnezeu şi în supravieţuirea spirituală, categoric nu sunt convins de existenţa Raiului şi Iadului... Poate că e o poveste imaginată de nişte creştini cu spirit filosofic şi cu simţul umorului...

Happyendstory,
mulţumesc mult... :)
Pisicile sunt foarte afectuoase şi se ataşează de noi. Tocmai acest lucru mă doare : simt că, neputând să-l salvez, i-am trădat încrederea...

Mihai,
ehe, bolnavii de tuberculoză ai lui Thomas Mann o duceau împărăteşte în comparaţie cu mine, cu toate că sunt sănătos ( la cap s-ar putea să-mi fileze o lampă şi de aceea am insomnii )... Dacă aş avea măcar... o baracă pe un munte, n-aş mai coborî niciodată de acolo... :)

Cristi,
mulţumesc mult...)

karina spunea...

"poate greşesc, dar iubesc mai mult animalele decât pe oameni... Şi nu doar fiindcă m-au dezamăgit aproape în masă... Sunt mai răi, mult mai răi decât toate fiinţele...<>...

Poate nasterea nu se produce decat atunci cand spiritul tau face atingere cu alt anume spirit,intra in unda de emisie a acestuia, se incarca cu energia lui si se autocatapulteaza. O asemenea atingere poate produce o dubla resurectie. Mai exista o ipoteza...

mmi spunea...

Nici măcar nu contează de ce ai scris ce ai scris atâta timp cât tristeţea mea rezonează cu a ta.

mewsette spunea...

deci io nu pot sa cred ca toata lumia aici iubeste mai mult animalili decat oamenii. eu iubesc oamenii mai mult decat orice:)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
am vrut să spun că simt milă pentru ele şi impulsul de a le proteja...

Mmi,
mulţumesc, mă bucur mult...

Mihai,
lumea "noastră" e mult mai puternică decât pare...:)

Mewsette,
depinde... " A iubi" e un cuvânt mare... Am văzut la animale dovezi de solidaritate mai puternice decât în cazul multor oameni...