sâmbătă, 3 iulie 2010

Economii ţărăneşti

Sunt ţărani care n-au citit nicio carte şi au o filosofie de viaţă mai sănătoasă decât a oricărui erudit. Mă refer la dimensiunea morală a existenţei lor. Sunt harnici, respectuoşi, au o civilizaţie a comportamentului învăţată de la părinţii lor şi urmează cu sfinţenie nişte reguli.  Aceşti oameni formează majoritatea şi mă înclin în faţa lor. Printre urmaşii lor sunt însă destui care consideră că viaţa e o învârteală de doi lei şi nu trebuie să ai respect pentru nimeni, dar mai ales pentru foştii tăi profesori.
Lectura nu are aici prioritate, dar dacă ai făcut ceva studii ( indiferent cum le-ai fentat ! ) şi vrei să nu rămâi omul cavernelor, e obligatoriu să te pregăteşti continuu în specialitatea ta. Totuşi, dacă nu-ţi place să citeşti, e mai potrivit să nu o faci: oricum, dacă nu ai acest exerciţiu din copilărie, de la o anumită vârstă în sus  nu vei mai înţelege nimic nici din cea mai simplă povestire...
Ideea de a face avere e adânc cuibărită în sufletele unor locuitori ai şesului. E adevărat că uneori e vorba de un instinct de supravieţuire. Falşii ţărani supraevaluează valoarea muncii lor, dar o minimalizează pe a celorlalţi. Când e vorba de activităţi al căror rezultat nu poate fi pipăit cu mâna ( precum zidurile sau gardurile ) , lucrurile stau şi mai rău. Acestea sunt, pur şi simplu, socotite fără nicio importanţă. Uneori ei pornesc totdeauna o "afacere", având dinainte în cap ideea de a-şi înşela partenerul.
- Am făcut meditaţii cu profesoara de franceză care era anul trecut aici şi am păcălit-o, i-a spus un copil dirigintelui său. Nu i-am plătit nimic !
Dacă, de exemplu, un profesor face pregătire un an cu un elev, părintele copilului se socoteşte absolvit de datorie dacă i-a dat formatorului de caractere două bomboane sau un şurub vechi. Ba unii urlă că au fost jecmăniţi de tâmpitul de magistru, care nici măcar bun meseriaş nu este. E un cârpaci care nu ştie ce să-i înveţe pe copii. A rămas de pomină întâmplarea cu un coleg care îl meditase pe copilul unor cetăţeni înstăriţi şi nu primise niciun ban pentru truda sa. Totuşi, într-un rând, când terminase şedinţa de pregătire, cineva din familia băiatului i-a dat meditatorului nişte căpşuni. Nu mare i-a fost mirarea amicului meu când s-a pomenit acasă, peste câteva zile, cu bunicul discipolului său, care i-a cerut pe un ton imperativ să plătească fragii pe care îi primise ! Dacă un profesor îşi cere drepturile băneşti, este socotit de mulţi "calic şi neam prost" ! Asta morală !
În ceea ce mă priveşte, am muncit ani în şir gratuit, ca să am o imagine bună... Dar sunt profesori care au preferat, în mod înţelept, să nu-şi piardă niciodată timpul cu meditaţii neplătite sau răsplătite ulterior cu înjurături... Recunoştinţa este ceva cu totul străin acestor fiinţe umane.
Uneori "ţăranii" mai duc atenţii medicilor : câteva ouă, o găină, o felie de brânză.
- Apucător al dracu, doctorul ăsta, mi-a zis un bătrân despre medicul care îl ţinuse internat în spital trei săptămâni şi îl vindecase de o boală gravă.
- De ce e apucător ?
- Păi, i-am dus două găini şi le-a luat pe amândouă !
În localitate venise un medic tânăr, politicos, fermecător. . "Ţăranii" sunt cu ochii pe oricine apare nou în cătun. Unii dintre ei, care beau în fiecare zi până la inconştienţă, sunt foarte curioşi dacă noul venit...bea sau umblă după femei. Chiar dacă omul îşi vede de treabă lui, scornesc ei ceva pentru a avea ce să povestească la cârciumă.  Tânărul adept al lui Hippocrate a observat că babele începuseră să îi ducă, printre alte atenţii neînsemnate, câte un litru de vin, o poşircă acră făcută de bărbaţii lor. A ignorat faptul şi îi dădea sticlele felcerului din localitate.
Într-o zi s-a întâmplat să vină la serviciu cu autobuzul. Nu toată lumea îl cunoştea. Doi navetişti dezbăteau de zor o problemă.
- Auzi, bă, cică a venit la noi un doctor nou, a zis cineva.
- Zău ? s-a mirat un alt bărbat.
- Da, bă, a spus primul. Cică e priceput şi atent cu bolnavii...
- E priceput pă dracu, a intervenit altcineva. E un beţiv... Stă cu sticla sub masă şi le cere mereu vin ălora care să duc la el...
- Adică aşa e, s-a resemnat cel cu opinia favorabilă. Ce, se putea să vină şi la noi un om ca lumea ?
Aşa că doctorul n-a mai fost surprins când cineva l-a oprit pe stradă şi i-a zis :
- Să trăiţi, dom' doctor ! Îmi place de dumneavoastră !
- Cum, adică, îţi place de mine ?
- Îmi place că ştiţi să vă trăiţi viaţa...
Şi i-a făcut cu ochiul.
Sunt oameni care tot adună, dar avutul nu le foloseşte la nimic. În copilărie ştiam o familie care strângea banii într-o ulcică de lut, ascunsă în podul casei şi acoperită la gură cu o cârpă. După mulţi ani, capul familiei a vrut să vadă cât strânsese. Cârpa era găurită, iar în ulcică nu mai era decât o tocătură măruntă de hârtii. Şoarecii îşi făcuseră datoria...
Când s-a introdus electricitatea în localitate, familia respectivă a fost printre primele care şi-au tras curent electric. Au aprins becul, s-au uitat la el cu mirare şi după câteva secunde s-au năpustit la întrerupător şi au stins-o. Nu voiau să facă jaf ! Au continuat să mânânce la lumânare şi să se culce devreme. Îl aşteptau cu groază pe cititorul de contoare să vadă ce sume uriaşe au de plată. Când acela a venit, s-a uitat la contor, i-a privit şi pe ei şi a dat din cap incredul :
- Dacă tot am venit, daţi-mi un leu...

P.S. Mă bate gândul să renunţ la acest blog, din lipsă de timp...

12 comentarii:

karina spunea...

Serban,
Esti un om prea sensibil, mult prea sensibil pentru epoca pe care o traim...Ai un suflet sensibil si frumos dar prea delicat!
Patimile au ruinat sufletul omului. L-au slabit si l-au inrait. Ca o molima s-a intins in lume patima inavutirii. Stralucirea aurului pare a fi nimbul fericirii. Impatimit de aur, omul a devenit ipocrit, sperjur si asasin. Nu cruta nimic si pe nimeni. Iubind banul cu toata fiinta, omul nu mai poate iubi nimic. Nici arta, nici viata. Inrait, instrainat, ros de patima care nu-i da liniste si odihna, el traieste si moare nefericit, dispretuit si urat. Asa traiesc multi astazi..stinsi, ofiliti, mirosind a naftalina...Asa ca nu le cere prea mult...Ei nu sunt in stare sa simta nimic...nu au respect, nu au niciun Dumnezeu...

mihaim spunea...

Mai, oameni buni! In ce lume traiti voi? Ce ti-e si cu artistii astia! Arta niciodata ua fost pe deplin inteleasa in lumea reala. Si nu numai arta:) Apropo de.. doctor:)

Nima spunea...

pentru PS...

Rog, pe Domnia Ta...sa lasi usa deschisa ...sa mai citim din aceste File din Viata :)
Si-o sa pandim ...Timpul!!!

Ryana spunea...

asa este lumea, impartita intre idealisti si materialisti,iar intelepciunea a devenit deja o "rara avis"..poate si timpurile grele ce le traim,isi spun apasat cuvantul,insa constat cu amaraciune ca mentalitatile nu se schimba..probabil mai trebuiesc secole daca nu milenii pentru acest lucru...pacat!
acum:daca inima iti spune,si situatia ti-o cere in a parasi acest blog,ma gandesc ca sugestie,macar sa nu-l stergi..sunt atatea lucruri interesante ce le-ai asternut aici,si din care se pot invata multe,poate si de cei care sunt mai reticenti la aspecte de viata aparte,cine stie..oricum ca prieten virtual plecarea ta ar lasa un gol in sufletul celor care te citesc de fiece data cand postezi din gandurile si intimplarile tale de viata..eu personal ma bucur,pentru tine,ca de la un timp am sentimentul ca esti mai bine,si ca viata poate iti ofera roadele ce le asteptai de mult timp....iti doresc vesnic soare in al tau destin literar si personal..cu drag,
Ryana!

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
am început să mă înrăiesc şi eu, în ciuda dorinţei de a rămâne senin. Oricum, sunt mai nepăsător decât cu ani în urmă. Nu suport îmsă să văd cum oameni care fac bine sunt ponegreţi apoi în primul rând de beneficiarii generozităţii lor... Nu mă refer la mine...Dacă aş parafraza pe cineva, aş spune că pe aici, omul este o fiinţă a dracului care îl îngroapă pe cel care îi face bine... )

Mihaim,
aveţi dreptate. Dar unii nu-şi văd de ignoranţa lor. Neavând nicio treabă, se apucă să-i toace mărunt pe cei diferiţi de ei : artişti, medici, etc... Sigur, pot fi ignoraţi cu voioşie, dar de la o vreme ţi se acreşte...

Nima,
uneori e foarte greu să ţii uşa deschisă. E adevărat că pe ea intră şi oameni adevăraţi ( te mândreşti că trăieşti pe aceeaşi planetă cu ei, în aceeaşi eră cosmică...) care te fac să crezi că, totuşi, lucrurile frumoase primează în scurta şi înnămolita noastră viaţă...

Ryana,
ţi-am mai zis cândva, cred, că voiam să mă retrag mai târziu la un schit unde să am linişte şi timp pentru a-mi regăsi echilibrul sufletesc. Dar se pare că pe acolo bântuie alţi demoni. Perverşi, plini de sămânţa răului, nesătui şi ăia... Lumea asta e obositoare...
Îţi mulţumesc pentru gândurile frumoase...)

adrian spunea...

Este prea binecunoscut,ca virtutea nu se transmite ereditar.Nu se prepara in laborator,in eprubeta,si atare nu se poate inocula in constiinta oamenilor ca un ser.Ea se formeaza in contactul cu lumea.Gesteaza din forta caldurii materne.din intelepciunea umanitatii adunata din carti si din testamentul oral al umanitatii si al credintei.Din carti scrise de autori ca dumneata.Ea,virtutea, traieste in vecinatatea sau chiar laolalta cu vicii,cu tendinte primare,cu instincte brutale mostenite pe scara biologica sau sociala.Superioritatea unor scriitori precum Serban Tomsa sta tocmai in constiinta dualitatii sale spiriuale,in luciditatea discernamantului.Dumneata nu poti fi un simplu decor al acestor infruntari dintre virtute si viciu.Dumneata trebuie sa te situezi ca scriitor de partea binelui pentru a matura din calea omenirii putregaiul,pentru a aerisi permanent constiinta oamenilor.Si cum altfel daca nu prin aceste epistole?

mmi spunea...

Eu nu citesc foarte multe bloguri dar ţie îţi sunt fidelă, cu toată lipsa de timp de o parte şi de cealaltă.

Şerban Tomşa spunea...

Părinte Adrian,
mă lupt cu mine însumi pentru a rămâne definitiv de partea luminii. Încerc să alung resentimentele şi să-mi găsesc armonia interioară care duce la o ralaţie senină şi plină de bucurii cu lumea...
Nu ştiu ce se întâmplă, dar răspunsunsul meu anterior s-a şters...

Mmi,
nici eu nu mai am prea mult timp. Nici măcar pentru acest blog pe care voiam să-l închid. Mă bucură interesul tău, îţi mulţumesc şi regret că nu putem comunica mai frecvent. Mă gândesc deseori la tine.

mewsette spunea...

ha, si eu fac meditatii pe te miri ce. adica n-am tarif. dar asta cu copiii si parintii care nu-si permit sa dea bani grei. cea mai mare rasplata a mea e sa vad ce note are dupa, adica noua si zece. e-adevarat, unii parinti sunt f simtiti ( cum ati scris, lapte, branza, oua, cafea etc, sau bani cat pot) , dar altii...celor din urma le spun simplu" nu am timp". ca doar nu sunt tampita sa-mi pierd ore in sir degeaba:)
nu renuntati la blog orice ar fi. e pacat. poate doar o pauza si atat:)

Şerban Tomşa spunea...

Mewsette,
e foarte complicat cu meditaţiile. Am pregătit şi copii foarte săraci, fără mijloace financiare, dar care învăţau bine. Sunt însă capsomanii cu bani foarte mulţi şi cu tupeu care încearcă să-i fraierească pe profesori... Ei, bine, ăştia care nu plătesc ( şi care au fost ajutaţi extraordinar de unii dascăli ) strigă împotriva meditatorilor care s-ar îmbogăţi prin mijloace necinstite, etc... Îi deformează sufleteşte şi pe copii. Până la urmă, cel mai bine e să nu dai meditaţii, fiindcă îţi pierzi timpul, iar de bani nu fac rost decât cei care sar în cealaltă extremă şi programează câte şapte-opt copii la o şedinţă şi îşi bat joc de ideea de învăţătură, compromiţând activitatea tuturor meditatorilor şi dând apă la moară contestatarilor...

mmi spunea...

Multumesc şi tocmai de aceea acest blog nu trebuie să dispară.

mewsette spunea...

asta voiam sa zic si eu, nu-i inteleg pe profii ( monstri) care pun note excesiv de mici ca ia pielela de pe om, sa faca meditatii etc. nici eu nu sunt de acord cu meditatiile dar cand ma roaga cineva frumos..., ca la mine e mai ieftin si mai bine, si am si rabdare:) despre situatiile de care ne spuneti n-am auzit, adica elevii si-au reclamat meditatorii? totul e posibil... sunt loaze si profi si elevi asta-i clar, doar ca ma deranjeaza cumplit ca elevii in general nu mai invata si profii nu sunt respectati pe cat ar merita, adica elevilor li se pare cartea un moft si vaneaza note.