Istoria arătat că la noi și la chinezi comunismul a căpătat cele mai monstruoase forme. Vezi fenomenul Pitești și ce s-a întâmplat la Gherla.
O minune pur românească este însă modul în care s-au manifestat coloneii și generalii pensionari, cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Au fluierat și au huiduit Imnul de Stat. Ăștia, da, martiri și volintiri ai neamului !
În altă împrejurare, niște polițiști au aruncat cu caschetele în poarta Președinției și au mers la manifestație înarmați cu pistoale. Păcat că nu au tunuri în dotare !
Vameșii fură miliarde și se regulează la serviciu. Strânsul banilor în găleată e un afrodisiac și îi transformă pe bieții oameni în niște cotoi psihopați, veșnic în călduri, căutând cu disperare femelele dornice să se împerecheze cu ei. Dar ce, sunt singurii care fac așa?
Pe lângă multele lucruri bune pe care le-a adus, Legea educației prevede, printre altele, că școlile vor fi conduse din afară, de comunități, și vor fi la cheremul partidelor politice, chiar dacă, formal, este interzisă politica în instituțiile de învățământ. N-ar fi fost bine să se stabilească limpede că în școli nu au voie să predea decât părinții elevilor, iar foștii profesori să devină oameni de serviciu ? Încă nu m-am documentat, dar dacă se măresc efectivele la clasă și se încarcă norma didactică, înseamnă că unii își bat joc de noi, iar învățământul este reformat în sensul în care sunt și recruții găsiți inapți pentru serviciul militar : este dat la o parte, ca nefolositor. Păi, la ce să ne mai folosească școala când avem Google ?
Nu cred că se va înhăma cineva să scrie o Istorie universală a prostiei. Ar fi cel mai grandios proiect intelectual al umanității, dar ar presupune o muncă imensă. Dacă, totuși, se va găsi vreun nebun să o facă, noi, românii, vom fi pe podium. Măcar la asta să fim printre primii !
P.S. Scuze tuturor. Ieri după ce am postat textul de mai sus și am răspuns primilor prieteni care au comentat, mi-a căzut net-ul...
18 comentarii:
de ce n-o scrieti dvs. acea istorie? ati putea, v-ar trebui ...'un secretar'. acest articol e f realist si situatia e mai mult decat trista...:( mai ales in invatamant. sa avem speranta...
m-as inhama eu la o istorie prostiei la romani. dar ma tem de paraschivescu. prea as intra pe teritoriul lui :P
si apropo de r.p., ultima lui carte, cea despre caravaggio, simt ca e (nu am cumparat-o inca si nu stiu daca am s-o fac), in sfarsit, altceva decat.
Lola,
îți spun eu cum facem : alcătuim o echipă, împărțim capitolele și așa mai departe. Ne trebuie și un spomsor... :)
Panta,
te-am băga și pe tine în echipă. Sigur, numai în cazul în care nu te hotărăști să o scrii singur.
Îl luăm și pe Paraschivescu. :)
Prostia creste exponential pe planeta, pana terminati cartea informatiile nu mai sunt de actualitate !
:))) Păi nu ne-ar ajunge o viață să o scriem, în oricâte capitole am împărți-o...EA curge dintr-un izvor ce nu se va seca niciodată...iar în țara asta mulți îs însetați!
Ce titlul borgesian.:)
Referitor la proiect...vorba unui clasic: Vast program!
Istoria prostiei la romani? Misto chestie dar ma tem ca trebuie nu doar impartita lucrarea pe capitole, ci si pe generatii viitoare, caci este prea mult de scris si timpul prea scurt pentru o viata de om.
Va dati seama cam cat ar fi de scris la capitolele "Prostia prezentatorilor tv" sau la "Parlamentul si prostia in zilele de luni" :))
Nu cred ca prostia noastra o intrece pe a altora (imi cer scuze, Serban, daca iti spulber si ultima iluzie a unui eventual loc fruntas al romanilor). :)
Problema e ca noi "semnalizam" prea mult. Adica pierdem prea multe ocazii de a ramane filozofi.
Si cine ar avea vreodata nevoie de ditamai opul cu istoria prostiei cand ea este mereu actuala, invariata de milenii?
Invizibilul,
:)
Septembrie,
da, e infinită. Dar o istorie a frmuseții, cum a scris Eco ?
El Desdichado,
infamia a fost epuizată de Borges. O istorie a omeniei nu sună bine... :)
Liviu,
ai dreptate, sunt descurajat și renunț la idee. Am omis prostia partidelor politice, fiindcă am prieteni care fac politică.
Sorin,
da, s-a prostit toată lumea. Suedezii și norvegienii poate că mai au ceva glagorie... :)
Frumos articol!Felicitări domnule profesor!Și eu cred că un asemenea proiect titanic ar fi nu numai util ci si interesant!Neapărat ar trebui completat cu o istorie a ipocriziei și,de ce nu,a răutății!Nu cumva astfel am umple mare parte din istoria universală?!
Mugurel,
așa e, cu răutatea și ipocrizia am umple toată istoria...
Sau poate ar fi numai partea nevăzută a istoriei...
:) Dacă te gândești că frumusețea fără urât nu ar fi existat...atunci...Însă mă gândesc, o balanța între prostie ce frumusețe...ce ar atârna mai greu..?
Septembrie,
prostia e grea și veșnică.
Frumusețea e volatilă, trecătoare... :)
Trimiteți un comentariu