luni, 7 februarie 2011

Spaimă

În plină depresie, mi-am satisfăcut stagiul militar într-o unitate de vânători de munte. Erau acolo viitori celebri regizori, actori, filologi, istorici și arheologi. Îndurau toți foamea, frigul și epuizarea fizică. Căutam cu disperare o coajă de pâine sau un pat pe care să ne întindem oasele. Într-o vreme ajunsesem veselar, împreună cu prietenul meu Tompa Gabor. Un ziarist de azi venea și se milogea în fiecare zi, plângând, să-i dăm câte o bucată de pâine rămasă de la ceilalți. Firește că îl serveam imediat și atunci el ne oferea un spectacol halucinant :  își freca mâinile în neștire, în timp ce chipul său căpăta o expresie de satisfacție bestială.
Țim minte că ne-am luptat toată iarna să obținem două ore, zilnic, pentru lectură și studiu individual. Ofițerii au venit în două rânduri să ne verifice și ne-au găsit dormind, răpuși de oboseală, așa că au anulat programul de culturalizare.
Am citit, în perioada aceea, Galeria cu viță sălbatică de C. Țoiu,   Lumea în două zile de George Bălăiță, Extazul morții de Kosovel.  Am recitit Procesul lui Kafka. O făceam în post, neregulamentar, punându-mi țara în primejdie. Ca un făcut, de fiecare dată când terminam câte o carte, eram surprins de un maior, un fel de Moș Teacă dichisit, care mi-o confisca. Bănuiesc că mă pândea după un plan pus cu dibăcie la punct  și că-și pusese în cap să-și facă și el o bibliotecă ! Bine, cel puțin, că mă lăsa să le parcurg până la capăt.
La un moment dat, actorii și regizorii au început să facă repetiții pentru Cântarea României, unde au și obținut Premiul al II-lea pe țară. Ei au scăpat, cu acest prilej,  de instrucție. Cred că asta și urmăreau. Comandantul le-a dat tuturor ținută „ștoc” și le-a făcut un program special. Actorii foloseau, în spectacolele lor, un reflector pentru manevrarea căruia îl angajaseră pe un istoric, Dim. Dim era omul cel mai păros pe care îl văzusem vreodată. Umerii, spatele, burta și pieptul îi erau acoperite cu falduri bogate și cârlionțate de păr negru. Buclele i se opreau pe gât, la limita bărbiei, acolo unde tânărul se oprea cu bărbieritul. Dezbrăcat, părea un urs brun, mai ales că era și foarte solid. De fapt, el era un băiat blând, cu o față veșnic surâzândă.
Într-o după-amiază de primăvară, am prins momentul când gradații făceau morală unui terist și am intrat pe furiș în dormitor. Eram frânt de oboseală și în dormitorul pustiu era foarte plăcut. Razele soarelui intrau pe fereastră și te îmbiau la somn.  Cu ochii la ușă, m-am târât ușurel către patul meu, aflat în penumbră. Când am ajuns, m-am aruncat, oftând, pe așternuturi. Într-o fracțiune de secundă am fost cuprins de groază și am sărit ca ars, lovindu-mă cu capul de patul suprapus :  mă culcasem peste o lighioană păroasă !  Am dat să mă îndepărtez, privind înspăimântat și nedumerit către propriul pat. De unde naiba venise câinele ăla uriaș care se tolănise în locul meu ? După câteva secunde însă de pe perna mea s-a ridicat, somnoros și zâmbitor, capul lui Dim. A zis ceva, n-am înțeles ce, și s-a cufundat din nou în somn.

10 comentarii:

pantacruel spunea...

inca o nestemata! :P
serban, eu chiar am sa adun, intr-o zi, toate aceste mici bijuterii si am se le pun cap la cap. am sa te rog apoi sa le adaugi o introducere si un final neasteptat si uite asa voi da lovitura cu un roman bestial de memorii :)

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
mulțumesc... :)
Voi începe memoriile pe trei ani când am pierdut o minge și le voi încheia când mă voi întâlni cu toți foștii prieteni care mai trăiesc, într-un campus universitar...

isuciu spunea...

frumos text! are dreptate panta!

Şerban Tomşa spunea...

Ioan,
îți mulțumesc. Părerea ta contează enorm pentru mine.

pandhora spunea...

mi-am facut un obicei de a trece zilnic pe la dvs si asta pentru ca mereu gasesc cate ceva bun si frumos de "rontait" (citit) :)

Şerban Tomşa spunea...

Pandhora,
mă bucură enorm vizitele tale și le aștept cu drag. :)

Septembrie spunea...

Frumoase scrieri! Felicitări! Bănuiesc că "Moș Teacă"...la rândul lui, avea un superior..:)

Şerban Tomşa spunea...

Septembrie,
mulțumesc. :)
Ehe, Moș Teacă era boier în comparație cu superiorii săi, niște indivizi neverosimil de proști...

abbilbal spunea...

Noa serbus.
Nu inru chiar zilnic pe blogul tău, dar când intru ies greu şi cu părere de rău că am terminat de citit.
De scris scriu şi eu pe ici, colo aşa ca să nu stânjenesc şi să nu-mi prind urechile făcând pe "dăsteptul"
Şi astea fiind spuse... am plecat. Noa serbus din nou.

Şerban Tomşa spunea...

Abbilbal,
îți muulțumesc, dragul meu prieten. Te voi vizita și eu din ce în ce mai des.
Te îmbrîțișez.