Deschid televizorul și îi văd pe Liiceanu și Pleșu, parcă mai bătrâni decât îi știam, obosiți, ușor tensionați. Apoi, pe măsură ce ideile vin cuminți și li se așează pe buze, cei doi se deschid, înfloresc, întineresc, devin mai frumoși. Adevărurile enunțate îi transfigurează cumva.
Acum văd și diferențele dintre ei. Liiceanu identifică și numește cele mai interesante teme, sondează mai adânc, e un mai bun căutător, Pleșu le formulează cu mai multă relaxare și expresivitate. Inteligența pură și frumusețea inteligenței intuitive.
Astăzi au discutat despre trufie, vanitate, orgoliu, egolatrie, smerenie. Au fost clasificați și puși în insectar politicieni și oameni de televiziune. În fond, inșii cu spiritul mutilat. Fără ranchiună, în șoaptă, cu har. De multe ori am impresia că mereu tinerii noștri corifei se războiesc, indirect și în mod permanent, cu umbra prostiei. Iată, de pildă, profilul egolatrului, cel care nici nu așteaptă să fie lăudat de alții, fiindcă se laudă singur. Ar mai fi și tipul celui care se laudă într-un mod curios și agresiv, aruncând cu noroi în cei pe care îi suspectează că e ceva de capul lor.
Multe idei enunțate de Liiceanu și Pleșu pot fi nuanțate. De ce este ridicol și păgubos vanitosul ? Fiindcă el nu are niciun temei să-și exacerbeze eul, necum să se considere un zeu. Dacă s-ar numi Shakespeare, am putea găsi niște explicații salvatoare. Dar așa ? Profită însă de oportunitatea ocupării unei funcții ori de apartenența la o mare gașcă națională, numită partid politic. Și, dacă e prost, meritele-i apar instantaneu. Dar numai în propriii ochi. Urmarea, toxică pentru întreaga sociatate, este că trufașul ajunge să-și terorizeze și să-și persecute semenii în numele superiorității sale iluzorii. Afacere românească, ce să mai vorbim.
O temă ispititoare formulată de Liiceanu este pânda păcatului. În acest caz, smeritul poate deveni el însuși orgolios. Mi-e și groază să mă gândesc la ce se poate întâmpla dacă pândarul este smerit numai de ochii lumii.
Dialogurile dintre Liiceanu și Pleșu sunt utile pentru oricine, dar sunt de părere că oamenii cu funcții importante în statul nostru ar trebui să le urmărească tot timpul cu atenție, ca pe niște cursuri de consiliere și educație, cu pixul și caietul în mână. Poate așa vor avea și ei în viitor un comportament public cât de cât decent.
Dar pentru asta, mama ei de treabă, trebuie să învețe să ia notițe !
10 comentarii:
Urăsc înţelepţii pentru că sunt comozi, fricoşi şi rezervaţi - scrie cu pasiune Emil Cioran. Iubesc infinit mai mult pe oamenii dominaţi de mari pasiuni care îi devoră până la moarte, decât egalitatea de dispoziţie a înţelepţilor, ce îi face insensibili atât la plăcere, cât şi la durere.
Am dat acest citat şi aş putea continua cu tot eseul de "Pe culmile disperării", aşa mă întreb eu: de ce aceşti doi oameni mie nu-mi spun nimic?!
Flecăreala lor se poate viziona la adresa: http://www.tvr.ro/?play=100982
De ar fi într-adevăr înţelepţi aş continua cu Emil Cioran, dar nici măcar aşa nu sunt, aşa ni se afişează, aşa ne induc în eroare. Sunt prinşi în acest ev acultural prin care trece România, nu ştiu cum să scape, exemplele lor ridicole nu fac decât să tremure grafitul microfoanelor, însuşi Constantin Noica i-ar mai trimite pe teren, să ia parte la viaţa adevărată prin care trecem.
_________________
Emil Cioran, Pe culmile disperării,Humanitas,2008, pag.103 sus
Noa servus, iartă smineala: serbus pretine.
Da, oamenii cu funcţii importante în statul român ar trebui să urmărească atent dialogul Liiceanu - Pleşu, dar nu cu telefonul la ureche, ci, cum spuneai, "cu pixul şi caietul în mână" (dar oare mai ştiu scrie?). Numai că pe ei nu-i interesează spusele altora. Doar spusele lor sunt valoroase (pentru cine?)deşi nu spun altceva decât vorbe goale, fără valoare, ce conţin multe greşeli de exprimare pentru a ne arăta ce "cultură" au. Aşa că nu-i de mirare că avem ce avem în ţărişoara asta din care oricât ar vinde nu vor reuşi s-o lichideze. Planul divin este altul, dar politrucii noştrii nu au ochi să-l vadă şi minte să-nţeleagă.
Oare nu tocmai prin această lipsă de decenţă şi educaţie au ajuns unde au ajuns ? Puterea nu mai este de mult echivalentă cu bunul simţ şi înţelepciunea, ci cu egolatria, suficienţa şi aroganţa.
N-am reusit inca sa urmaresc aceste emisiuni pana acum, dat fiind faptul ca ora de difuzare e un pic incompatibila cu timpul meu liber. Insa, din cele auzite pana acum, mi s-au parut interesante, foarte binevenite in acest haos tv unde predomina irinei, monici si alte asa-zise vedete de scandal.
Nu stiu... Eu vad smerenia ca o calitate a prostului care vrea sa ramana prost.
Cred ca, in cazul valorii, o doza controlata de vanitate e aproape obligatorie.
Dar in cazurile puse in discutie nu se poate vorbi de valoare...
Scorchfield,
nu sunt sigur că Pleșu și Liiceanu se cred înțelepți. Pe urmă, Liiceanu are serioase probleme în a comunica firesc cu ceilalți, din pricina unei depresii ascunse. Poate și din alte cauze. I-am auzit pe mulți că nu-l suportă, mai mult ca persoană, ca și pe Patapievici.
Poate că ei nu au o retorică spectaculoasă, care să ne fascineze, însă importante sunt textele lor. Cioran este un artist incomparabil, dar l-ai văzut vorbind ? Peltic, sâsâit, bâlbâit, incoerent... Dar e un geniu, stilistic vorbind. La fel, îmi amintesc de Marin Sorescu, care emitea un fel de morfoleală lexicală, încât ai fi fost dispus să crezi că e un analfabet.
Dacă nu ești de acord cu ideile celor doi, e altă treabă și îți respect „opiniunea”.
Abbilbal,
de când sunt, nu am văzut o mai mare desconsiderație față de oamenii cu carte și asta ne va trage mult în jos. Până și activiștii de partid aveau un complex al școlii și îi tratau pe intelectuali cu un oarecare respect.
Silvia,
am citit, mai demult, niște stenograme ale ședințelor de partid conduse de Ceaușescu, având pe ordinea de zi problemele literaturii. Am rămas uimit. Ceaușescu, în simplitatea și lipsa sa de instruire, înțelegea mai multe din literatură și era mai tolerant decât oameni de meserie... Din perspectiva partidelor care activează azi pe scena politică, literatura a devenit o preocupare de nebăgat în seamă.
Andreea,
le-am pierdut și eu ultimele emisiuni, dar cred că penultima - despre neștiuți ? - a fost cu adevărat importantă.
Black Bitch,
îmi era dor de tine...
Părerea ta este una de artist care trebuie să-și afirme eul, nu să se lase călcat în picioare de mârlani.
Probabil că Pleșu și Liiceanu se refereau la oamenii care nu au pretenții creatoare.
Iar eu nu prea am văzut smeriți veritabili. Doar ipocriți atinși de mediocritate și roși de ambiția de a demonstra că prietenii lor sunt niște nulități...
Trimiteți un comentariu