E suficient ca o stradă să fie menționată într-o capodoperă ca să devină mitologie. La fel se întâmplă cu cârciumile, cartierele, cătunele sau mahalalele prin care viețuiesc diferite personaje imaginate de scriitori celebri sau unde au trăit, ani buni, personalități însemnate ale culturii noastre.
Calea Victoriei, Sărindar ( Mateiu ! ), Bulevardul Elisabeta, Căderea Bastiliei ( Horia Gârbea ! ), Mântuleasa ( Eliade ! )Piața Amzei ( Nichita ! ), Piața Bobocica ( Aldulescu ! ), Mogoșoaia, Dristor ( Constantin Țoiu cu Galeria sa ! ), Cișmigiu, Capșa, Copou, mahalaua Țicăului ( Creangă, Mihai Ursachi ! ), Bariera Vergului, Dionisie Lupu ( Marin Preda ! ), Str. Plantelor ( unde a murit Eminescu ! ), Hanul cu Tei ( I. Peltz ! ), cimitirul Bellu și câte și mai câte. Trecând prin locurile cu pricina, intri efectiv în universul unor ficțiuni sau te intersectezi cu existențele unor mari oameni.
M-am gândit de multe ori că m-aș simți cel mai bine în Iași, oraș pe care nu l-am văzut niciodată, dar l-am visat de nenumărate ori. Poate în Copou ori în vreo bojdeucă celestă din Țicău.
O întâmplare reală, pe care am mai povestit-o.
Într-o zi, acum aproximativ o sută de ani, un român s-a rătăcit pe străzile Berlinului. Vrând să iasă din încurcătură, el a încercat să ceară sfatul unui trecător. A ochit, în acest scop, un bărbat care arăta a berlinez get-beget : față rumenă, mustață zbârlită, costum impecabil, pălărie pusă pe-o sprânceană.
- Herr, bitte schon, i s-a adresat compatriotul nostru străinului și i-a solicitat, bolborosind, informații în legătură cu locația pe care o căuta.
Neamțul l-a privit cu atenție ( avea o privire vie, inteligentă ) și a început să-i explice românului, într-o germană impecabilă, cum poate să ajungă la destinație. După privirea holbată a bucureșteanului, localnicul și-a dat seama că omul n-a înțeles lămuririle sale și a repetat spusele. De câteva ori. Fără succes. Valahul nu pricepea nimic. Atunci binevoitorul și-a pierdut răbdarea și a zis în românește :
- Al dracu', prost mai ești, mă !
Berlinezul era Caragiale.
M-am întrebat deseori pe ce stradă s-au întâlnit cei doi.
Personajul meu de suflet Ignatius J. Reilly ( din Conjurația imbecililor de J. Kennedy Toole ) locuiește în New Orleans, pe Constantinopole Street, într-o casă minusculă.
P.S. Într-un comentariu, Horia Gârbea mă completează :
„Str. Plantelor - Eliade, Mogoșoaia - Princepele lui E. Barbu (ca și Grivița, Filantropia în Groapa), Antim, Arionoaiei (!), Vaselor - G. Călinescu, Hanul cu Tei - I. Peltz, Caimata - I.L.C., apoi Eliade, C.A. (cheia!) Rosetti - M. Preda, Foișorul la I.L.C. (Lefter Popescu)... ”
Spațiile din literatura universală sunt fascinante. Lăsându-le la o parte pe cele imaginare - Yoknopatawpha, Macondo, Kakania, Deșertul Tătarilor -, mă gândeam la Strada Sadovaia ( Dostoievski, Bulgakov ! ), Arbatul, Nevski Prospekt, Berlin Alexanderplatz ( Doblin ! )... Eroii lui Hemingway au pășit, ca și autorul lor, pe mai toate străzile importante din Europa. Dar Montmartre, Montparnasse, Iasnaia Poliana, Mirgorod ?
Una dintre cărţile marelui critic literar şi prozator Valeriu Cristea este intitulată Spaţiul în literatură. Am citit-o şi am recitit-o. Din păcate, ca şi alte volume importante, a rămas în posesia unui prieten care a şters-o pe meleaguri mai prielnice culturii. E vina mea : simt nevoia să împart cu alţii bucuria lecturii unor opere care mă seduc. Acum caut, prin anticariate, Spaţiul în literatură.
14 comentarii:
iti vine sa te ratacesti in nestire pe harta asta bibliotecă :)
Iasul este un oras superb, nu mai vorbesc de imprejurimi. Am fost si eu o singura data si m-a fermecat.Gradina botanica este superba,iar orasul pastreaza inca patina vremii.
Dialogul caragialesc la care va referiti este acum unul des intalnit in marile metropole europene. Din pacate fara geniul din Haimanale, dar cu multe alte haimanale autohtone si nu numai.
Panta,
îmi doresc să ne întâlnim pe Sadovaia sau, mai bine, în Amzei și să bem o vodcă în amintirea lui Nichita. :)
Gabi,
cum spuneam, n-am văzut niciodată orașul, dar acolo aș vrea să mor, ca și bucureșteanul G. Topîrceanu.
Sincer vorbind, mi se pare că și moldovenii sunt niște oameni mai generoși, mai talentați și mai frumoși ( nu numai pe dinăuntru ! ) decât locuitorii plaiurilor muntene. :)
nu cred ca exista un oras in romania cum este iasul. acolo inca pluteste in aer mirosul istoriei. se vad inca urmele pasilor lui creanga si cand te plimbi in copou, cauti cu privirea umbra lui eminescu la tei. dosoftei troneaza langa stefan cel mare in centrul cultural. stradute mici si inghesuite cu coridoare pe unde nu incape decat cel mult o masina, te duc spre bojdeuca. inca pluteste in aer mirosul lumanarilor de ceara de la trei ierarhi. cata istorie...
De cele mai multe ori locurile indelung visate, atunci cand intr-un sfarsit reusesti sa le vizitezi, te dezamagesc. Fie pentru ca s-au schimbat, fie pentru ca nu dispui de ochii celui care le-a descris si le-a invaluit intr-o aura mitica. La Mormantul Sfant de la Ierusalim, la intrare, erau zeci de oameni care fumau sporovaind galagiosi, pe jumatate aflati inlauntrul lacasului in care calugari barbosi cu priviri artagoase vindeau kitch -uri mizerabile la preturi fixe. La Voronet, frescele externe aflate la o anumita inaltime sunt pline de inscriptii datate si semnate, unele chiar din anii 1800. Evident, nu e vorba de semnatura autorului...
P.S
In ce priveste problemele tehnice, cel putin de aceasta data se pare ca "hotul" care ti-a cotrobait prin casuta virtuala este un banal inconvenient de natura tehnica. Aceeasi problema am vazut-o si la mine pe blog. :)
De cate ori am avut ocazia de a trece prin locuri legate de viata sau opera marilor personalitati m-am simtit conectata la trecut.
Fără a vă contrazice, ideea de mit este mai profundă, ceea ce s-a scris şi-am fost atent, se referă la mitografie, dacă doriţi să rămână mit este puţin probabil ca antropologii să se aplece asupra textului; în schimb dacă este mitografie, toţi scriitorii, poeţii şi cei ca mine, ca ceilalţi cititori, vor înţelege imediat. :)
Karina,
probabil că acolo aș scrie mai bine și aș avea și timpul necesar pentru a mă dedica, trup și suflet, cultivării muzelor. :)
Sorin,
e ca în povestirea lui Thomas Mann, „Dezamăgire”.
Ai dreptate și cu eroarea semnalată.
Te îmbrățișez.
Andreea,
da, e emoționant. Uneori, trecând însă prin locurile respective, simt umbra nemiloasă a morții cum mă urmează, fidelă. Cioran mărturisea undeva că, citind o carte, a simțit că leșină și a trebuit să se întindă pe pat, căci și-a dat seama că toți autorii menționați în prefață erau morți și îngropați...
Scorchfield,
evident că ai dreptate ! Îți mulțumesc pentru necesara nuanțare. :)
Str. Plantelor - Eliade, Mogoșoaia - Princepele lui E. Barbu (ca și Grivița, Filantropia în Groapa), Antim, Arionoaiei (!), Vaselor - G. Călinescu, Hanul cu Tei - I. Peltz, Caimata - I.L.C., apoi Eliade, C.A. (cheia!) Rosetti - M. Preda, Foișorul la I.L.C. (Lefter Popescu)... și multe altele. Frumos la Iași, la Cluj la Timișoara, Brașov, Sibiu... Cred că București e cel mai urît oraș din țară și EU. Dar dacă stau aici...
Maestre Horia Gârbea,
sunteți o enciclopedie și la acest capitol. Sunt sigur că ați putea scrie un eseu extraordinar pe tema respectivă.
Trimiteți un comentariu