Maimuțoi sunt toți jucătorii care nu-și respectă condiția de sportivi de performanță. Freacă zeci de ani o bucată de piele umflată cu aer și nu nimeresc poarta de la doi metri. Moți, de pildă, pare un vagabond luat direct de la ușa cârciumii și pus să joace. El înțelege că a juca fotbal înseamnă a nimici adversarul, mai cu seamă în careu, folosind chiar cuțitul sau bâta. De altminteri, îmi este imposibil să înțeleg ce climat de lucru e la Dinamo, dacă fotbaliștii nu pot ține, pur și simplu, mingea în joc. Zicu se împiedica în balon și cădea ca un convalescent căruia i se amputaseră picioarele, dar la Timișoara a devenit golgeter. Pe urmă, situația fundașilor dinamoviști veniți de la Craiova - Bărboianu și Găman - mă face să mă gândesc la mai multe :
1. Gigi Becali i-a cedat, binevoitor, lui Dinamo.
2. Cei doi au avut ulterior evoluții catastrofale, care au îngropat echipa din Ștefan cel Mare.
3. Bărboianu a înscris imparabil în finala Cupei, dar în favoarea... Stelei.
Nu m-ar mira ca anul viitor acești olteni păguboși să ajungă acolo unde au dorit totdeauna să fie: în curtea ciobanului cu palat.
Maimuțoi sunt arbitrii. Avram ăla, bunăoară, a arbitrat cum l-a tăiat capul. Lovituri libere inexistente ( înainte de primul gol al Stelei, înscris dintr-o lovitură liberă, n-a fost comis niciun fault ! ), penaltyuri clare neacordate ( câte unul pentru fiecare echipă ), interpretarea regulamentului în compensație : tot tacâmul prostului atotputernic care își poate bate joc de cine vrea.
Maimuțoi sunt cei din conducerea Federației și Ligii, care au făcut un fel de stat în stat, ducate conduse de șprițarul Sandu și de măscăriciul Mitică Mititică. Ăștia angajează la națională pe cine ar putea să ne tulbure nervii mai dihai, adică antrenorii fără nicio perspectivă. Au doi-trei clienți pe care îi pun prin rotație : Gică, Rică, Piți, Răzvan, Cârlan.
Marii maimuțoi sunt, alături de arbitri, conducătorii de cluburi. Cine se compară cu Gigi, Cristi, nea Jean, nea George și nenea Iancu ? Nici dracu ! Sunt proști, dar ar trebui să cumpere niște măgari și să îi introducă în loturi. Să-i vedeți pe urmă pe ziariști cum nu mai prididesc cu interviurile și cu osanalele în care vor evidenția nemaiîntâlnitele inovații de marketing introduse de boșorogi în fotbalul românesc !
Maimuțoi sunt antrenorii. Lucescu cel mare - printre puținii noștri antrenori veritabili, alături de Dan Petrescu și Dorinel - își dă în petic periodic. Fiul său, săracul, nu poate mai mult. Dar de ce nu-și vede de treabă și nu se joacă, în continuare, în țărână cu jucăriile dăruite de taică-său ? Pițurcă e un nenorocit, un cartofor care poartă după el potopul. Olăroiu îi răspunde lui Mircea Lucescu precum o țață de pe șanț. Între cei doi sunt niște diferențe bătătoare la ochi. Vârsta și performanțele superioare ar trebui să îi impună respect mârlanului. Dar știe el ce înseamnă asta ? Andone și Rednic s-au plafonat și au o suficiență care îi aruncă, în timp, din ce în ce mai jos. Cum poți să te pretinzi antrenor de calibru, cum face Andone, și să faci o echipă care ar pierde și campionatul sătesc ? Să remarcăm, totuși, că Andone e un tip cu caracter și recunoaște totdeauna meritele adversarilor. El ar merita un premiu fairplay.
Cel mai mare maimuțoi pe care l-am văzut în viața mea e, orice s-ar spune, Mihai Stoica. Omul, care îmi aduce aminte de servitorul din filmul de desene animate Pisicile aristocrate, e un dement periculos, un psihopat care l-ar pupa în fund pe patron în fiecare zi, dar care ar fi în stare să-și mitralieze adversarii și pe toți cei care stau în apropierea sa, la cel mai mic semn al stăpânului său. Stoica e un criminal potențial de care orice om cu instinctul supraviețuirii trebuie să se ferească.
Pentru că toți acești maimuțoi îmi consumă timpul și nervii și îmi lezează grav demnitatea de om, refuz categoric, începând de azi, 26 mai, 2011, să mai urmăresc meciurile din Liga I.
Așa să ne ajute Dumnezeu !
8 comentarii:
Noa serbus. Mi-a plăcut cum te-ai înfuriat de unul singur. Îmi place decizia ta de a nu mai urmări liga I. Eu am şi uitat de când n-o mai urmăresc. Nu mai urmăresc nici meciurile naţionalei unde este mult zgomot pentru nimic. Nu-i urmăresc nici pe străini. Mai are vreun rost când nu mai ştii care de unde se trage? Şi atunci poate mă vei ăntreba: "dar ce faci?" Păi, văd IO. Găsesc una-alta cu ce să mă ocup. Spre exemplu ieri mi-a plăcut s-o urmăresc pe Ioana cum se amuza la desene în timpul meciului de cupă.
E la tv finala Ligii Campionilor la fete. E o placere...fara faulturi ordinare, fara proteste la arbitru , cu ratari copilaresti , cu atacantul dansand inainte de imceperea reprizei a 2-a ...Exista fotbal si fara maimutoi gigei, memisti stoica , jenei !
Abbilbal,
ai o atitudine înțeleaptă față de fotbalul autohton. Sunt lucruri minunate cărora le putem dedica timpul și atenția noastră. Transmite-i Ioanei admirația mea. :)
Invizibilul,
am văzut și eu finalul. Ai dreptate, e foarte frumos sportul practicat de femei. Ca și ele, de altfel. :)
ha, ha:)) ai fost asa nervos, ca ai jurat stramb:)) ai gresit anul. ai scris 20011. in continuare, te poti uita...
tot ce este joc poarta numele de noroc...am spus joc, nu sport. pentru ca noi romanii inca ne jucam.
"Curat" maimuțoi e "Meme" Stoica ăla (eu nu-l pot înghiți defel ..). E cel mai mare maimuțoi Meme ăsta. În 2006 îmi venea să-i sparg capu' ...
Atunci, în 2006 am văzut vreo 10 meciuri în Liga 1 de la noi.
Anul ăsta nu am văzut nici 2 meciuri, și cam la fel a fost în ultimii 5 ani (eu sunt "rapidist", dar de fapt Rapidu' e pe locul 3 în preferințele mele, după Milan și Juventus - eu studiez tactica, ca un matematician ce sunt .. iar în anii '88-'94 Milan juca dumnezeiește ... Foarte bine juca și Juventus în perioada '82-'86).
Pe locul 4 am Ajax și apoi O. Marseille ...
Acum cu antenele parabolice și multe canale TV pe cablu aș putea vedea multe meciuri bune, dar faptul că la noi e un campionat "de toată jena" (clișeu !) mă face să nu am chef de meciuri (nu-mi dau seama exact de ce e așa la mine ... că eu nu sunt "patriot" ... exceptând limba română și niște persoane eu nu ador nimic din ce se află pe aici ... Știu doar că acest popor e prea amărât și prea blând ... Şi mi-e milă de acest popor batjocorit ...)
Pentru mine Campionatele Mondiale de fotbal sunt adevăratele evenimente în fotbal (le știu aproape pe de rost ... De 25 de ani tot citesc și recitesc cărțile lui Ioan Chirilă .. Ele mă relaxează foarte mult ...).
Din 1984 au început să-mi placă și Campionatele Europene, iar din '96 (prima ediție cu 16 echipe) îmi plac și mai mult .. dar CM-urile îmi plac cu mult mai mult ..
Din 2016 Platini ("idolul" meu în fotbal - nu-mi puteam permite să-l am pe Maradona, era prea mare ..) .. deci Platini a hotărât : 24 de echipe la CE .. E cam mult ! Eu am fost foarte încântat când s-a ajuns la 16 echipe la CE '96 și la 32 de echipe la CM '98, dar să treci la 24 la un CE e prea mult ... în fine...
Revenind la fotbalul "nostru": el era prost și înainte de "Revoluție". După '89 s-a distrus cumplit. Si nu neapărat pt că au plecat cei mai valoroși, ci pt că au venit "mitici, săndei, memei, becali, borcei ..." și ăștia au distrus cam tot ...
Să le fie-n suflet ! (nu știu dacă LOL are un echivalent în română, că m-am săturat de acest LOL .. Chestia e că eu am scris "urarea" râzând, fiindcă nici să mă consum din cauza fotbalului n-am chef ... Am făcut și eu doar niște constatări ...)
Karina,
mulțumesc. Da, am greșit data, e o situație comică. Sunt obișnuit mai mult să scriu cu stiloul. Cu tastatul îmi ies erori pe care nu mi le explic. Voi corecta eroarea. :)
Iulian,
mulțumesc, textul tău e reconfortant.
Sigur că e pierdere de timp să urmărim campionatul nostru. Păcat !
Trimiteți un comentariu