vineri, 27 mai 2011

Recitind „Nu” de Eugen Ionescu

Care ar fi concluzia cu care rămâi după lectura volumului semnat de tânărul teribilist de odinioară Eugen Ionescu ? Că Arghezi, Barbu și Camil Petrescu sunt niște scriitori facili și minori, ridicoli imatatori, scribălăi de doi lei.
 Inteligența suverană poate dovedi orice.
Se știe că textele lui Ionescu au apărut mai întâi în presa literară. Ion Barbu, aflat la cafeneaua Corso în tovărășia unui arhitect, citea entuziasmat „studiul” lui Ionescu despre Camil, scoțând exclamații de satisfacție :
- Foarte bine ! Foarte bine ! Rară inteligență !
Barbu nu-l suporta pe Camil, fiindcă se recunoscuse în personajul Ladima din romanul Patul lui Procust, iar articolul ionescian apăruse în revista Floarea de foc.
Curios, arhitectul s-a interesat despre ce publicație e vorba și a chemat un chelner pentru a i-o cumpăra și lui de la chioșcul de ziare . Între timp, Ion Barbu a ajuns la semnătură și l-a sfătuit încruntat pe prietenul său :
- Nu o cumpăra ! Nu încuraja această revistă de cretini !
Întâmplarea este relatată de însuși Eugen Ionescu.
Nu mă pot însă împidica să constat că și cel mai deștept om ajunge deseori, în mod paradoxal, la concluzii similare cu ale ultimului prost, care este un ignorant în domeniul în care își vâră nasul.
Se întâmplă ca inteligentul și tâmpitul să aibă o atitudine identică față de obiectul discuției, aceea de respingere. Motivația respingerii este însă diferită. În cazul intelectualului se poate vorbi despre o incompatibilitate de concepții ori de gusturi artistice. Mârlanul , în schimb, bălăcărăște, pe unde poate,  tot ce nu înțelege sau aduce atingere intereselor sale personale. În timp ce primul ne oferă un spectacol intelectual de înaltă clasă, răsfățându-ne cu idei eclatante și cu o argumentație impecabilă, cel de-al doilea nu e capabil decât de un jet de fluide care îi țâșnesc din viscerele revoltate. Omul instruit se mișcă în cerul marilor valori, fiind reconfortant chiar în negație, dar constestatarului sălbatic îi vine să scoată pistolul când aude de cultură.

P.S. În general, scriitorul român este un om dificil și intolerant. Eugen Simion spunea cândva că fiecare literat român vrea să fie considerat singurul creator din literatura noastră. Arghezi nu suporta mai pe nimeni. Ion Barbu nu-i înghițea pe Arghezi și pe Camil. Camil și Călinescu îi tratau pe ceilalți ca pe niște reduși mintal. Eugen Barbu își ura colegii. Preda îl detesta pe Eugen Barbu, etc. Bacovia și Nichita aveau, în schimb, o atitudine plină de înțelegere față de confrații lor. Nichita se purta princiar cu toată lumea.

11 comentarii:

Maria Postu spunea...

Nu pot scrie nimic deocamdata despre acest articol, dar vreau sa te felicit pentru fragmentul de proza din Oglinda literara ultimul nr:(Ziua calaului)mi-a placut aerul de fresca redescoperita, pe alocuri, alaturi de pasaje extrem de moderne si de noi, placerea de a te lasa purtat pe firul unei actiuni ce se anunta captivanta si fascinanta.Stilul pare foarte elaborat si desi curge usor, se simte nu doar inspiratia ci mai ales informatia atenta si efortul cizelarii fiecarei virgule si pauze in scris.Astept cu nerabdare continuarea.

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
mulțumesc mult și aștept și alte observații pe mail. Romanul e terminat. Numai că acum mi-a venit ideea de a schimba patrea a doua a textului și de a schimba niște semnificații. Voi scoate ceva și de la început.

Scorchfield spunea...

Cred că Ionescu avea dreptate; de ce?! pentru că în curând, în câteva zeci de ani va veni cineva să-l contrazică şi pe el, ori nu asta dorim şi nu asta citim?!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
Ionescu avea totdeauna dreptate. Știi că voia să scrie niște articole în care să demonstreze contrariul a ceea ce susținuse până atunci ? Dacă ar fi făcut-o, ar fi avut și atunci dreptate. :)

Ryanna spunea...

Şerban,
azi sufletul meu vibrează la note f.înalte...am profitat de o clipă de răgaz şi mi-am servit cupe de nectar atât de aici cât şi de pe blogul lui Ion Suciu...voi doi sunteţi luceferii serilor şi zilelor mele umbrite de triste amintiri din viitorul consumat într-un trecut uitat...scrierile voastre pe blog,topesc cred şi cea mai de granit stâncă... dacă blogurile ar rămâne precum cărţile editate în mii şi mii de exemplare,şi dacă s-ar inventa şi o stradă a stelelor virtuale,în mod sigur aţi fi printre puţinii autori nemuritori..mă bucur enorm că în ţara asta atât de mânjită cu noroi de nişte lichele,mai există oameni frumoşi ca voi..mai ales bărbaţi, rupţi parcă din codrul cel veşnic verde(şi ferice,vorba eminesciană:)..adevăraţi stejari ai neamului…poate fac o impietate cu metaforele ce le invoc,dar asta simt,fără nici un gând ascuns,fără nici o pretenţie ci doar o simplă constatare de banală cititoare…
ah,da ,cât priveşte cele ce scrii şi iată dezvăluiri din culisele literaturii pe care eu simplă murioare nu le ştiam…ai mare dreptate când spui:” Se întâmplă ca inteligentul și tâmpitul să aibă o atitudine identică față de obiectul discuției, aceea de respingere.”..ştii vorba biblică,”iartă-i Doamne că nu ştiu ce spun!”..ce să facem, gena de câine cred că o avem cu toţii şi nu o putem ignora,mai ales când e vorba de “ciolan”:)..
un week-end magnific!:)

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
ce frumos îmi scrii !
Ești o prezență benefică, tonifiantă.
Îți mulțumesc că vă vizitezi.
Te îmbrățișez.

Ryanna spunea...

Şerban,
nu ocolesc nimic din ceea ce scrii,chiar dacă deseori trec drept o cititoare mută..ar fi păcat să mă lipsesc de atâtea lucruri frumoase şi interesante pe care le spui..iar pt.perioadele în care eşti scârbit şi vrei să te retragi de pe aici,aminteşte-ţi ce spunea N.Iorga pe undeva:"scrie,nu te opri..nu risipi florile gândului tău!":)..
în altă ordine de idei,mă uluieşti cu forţa ta creatoare şi capacitatea de a împăca aşa de multe activităţi epuizante până la urmă,aceea de profesie,de colaborare la diferite reviste literare(pe care din păcate nu pot să-mi fac timp să le citesc),a scrie romane,a scrie pe blog,a citi tot ce este pe piaţa literară,iată a şi răspunde celor care-ţi lasă notiţe,apoi a avea grijă şi de gospodăria ta alcătuită din câte am înţeles,din pomi fructiferi,din legume,şi nu în ultimul rând şi de a te ocupa de animăluţele ce te înconjoară..pentru mine eşti un fenomen,şi de multe ori când mă simt epuizată,doborâtă de greutăţile vieţii,uneori mă gândesc la tine,şi parcă împrumut puţină putere..
îţi doresc să ai mereu aceeaşi forţă şi putere de viaţă,şi să te bucuri de familia ta frumoasă şi de tot ce iubeşti pe astă lume!:)..

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
îți mulțumesc pentru cuvintele tale minunate, pe care poate că nu le merit. Sunt bucuros și onorat că mă citești și că te pot citi și eu. Să dea Domnul ca dialogul nostru pe bloguri să dureze cât mai mulți ani.
Îți întorc și eu urările cu aceeași afectivitate. :)

Ryanna spunea...

:)
mulţumesc mult!

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
și eu ! :)

Adar M. spunea...

Omul sau, mai exact, caltatea umana, n-are nici in clin si nici in maneca de-a face cu mestesugul scriiturii.
Parca la Ileana Vulpescu am intalnit reprosul adresat lui Dumnezeu:
"De ce ai dat unor oameni asa de mari, suflete atat de mici?" - am citat din memorie.
... si totusi, cel putin lui Nichita i s-ar putea ierta orice, macar si pentru "tristetea mea aude nenascutii caini/ pe nenascutii oameni cum ii latra".