sâmbătă, 7 mai 2011

Pasărea necunoscută din alunul meu

Printre alte idei, am avut-o şi pe aceea de a planta în jurul casei mai multe soiuri de pomi şi arbuşti, în ciuda faptului că locul e destul de îngust. Cu ani în urmă, am pus aluni, am sădit zmeură şi tufe de mure. E drept că n-am ajuns, asemenea unui personaj al lui Saroyan, să fac o livadă de rodii... Dintre toate, zmeura s-a dovedit plină de vitalitate. S-a înmulţit năvalnic, înăbuşind totul şi transformându-mi curtea într-un loc sălbatic. A trebuit, cu părere de rău, să iniţiez o operaţiune de defrișare... Din tot entuziasmul meu, au rămas câţiva pomi fructiferi şi un mic alun pe care îl ud aproape zilnic. ( Un prietem priceput în probleme de pomicultură, profesor de matematică, mi-a spus că alunii sunt iubitori de apă. ) Mi l-a ros un câine, dar şi-a revenit şi a făcut o coroană mică, dar stufoasă. Am fost surprins să văd, într-o vară, că o pasăre minusculă şi bogat colorată, de două ori mai mică decât vrăbiile, şi-a făcut un cuib bine ascuns printre frunzele verzi şi crenguţele delicate. Era ca un mic bibelou. Se ferea cu șiretenie de ciorile care o pândeau, pofticioase. Pasărea necunoscută a venit doi ani să locuiască în alunul meu. Anul acesta n-a mai apărut… Vine o vreme când nu mai ajungem la nicio întâlnire.

23 de comentarii:

Invizibilul spunea...

Poate si-a gasit un iubit in alt alun . :)

Nima spunea...

Ai dreptate .Vine o vreme cand nu mai ajungem...Trebuie sa acceptam si asta , asa cum am acceptat atatea in viata asta.
>:D<

Septembrie spunea...

Mi-ai adus aminte de o întâmplare de demult, pe care am și povestit-o la mine, pe pajiște...suna așa: "....când un om bătrân se îndreptă către mine....Ţinea în mână un rest de ţigare...chipul îi era brazdat de un zâmbet neterminat. Părul albit, umerii încovoiaţi....Hotărât, cu acelaşi zâmbet, mă întreabă: "Ştiţi care este cel mai frumos sentiment?" Mă uit la el ....: "Nu, care este?" Bătrânul îmi răspunde sec: "Să aştepţi". Puţin plictisită îi spun "Depinde ce". Bătrânul, privi brusc în jos....zâmbetul se şterse preţ de o clipă doar.....apoi ridică spre mine un chip brăzdat de un zâmbet neterminat şi spuse hotărât: "Să aştepţi o femeie care nu mai vine"....."

Scorchfield spunea...

Am aflat din sursa altor zburătoare că păsările zboară, de aici efortul nostru terestru de-a le înţelege :).

pandhora spunea...

nu se stie ce aduce anul viitor...
alunul asteapata si va fi la fel de primitor :)

abbilbal spunea...

Noa serbus.
Micuţa pasăre frumoasă "se ferea cu şiretenie de ciorile care o pândeau" dar şi ciorile sunt nespus de şirete şi răbdătoare în aşteptarea şi pândirea pradei pe care li se pune pata. Doar alunul a rămas cu nostalgia micii păsări ce nu s-a mai întors. Pentru "propritar" a fost doar o constatare.

Şerban Tomşa spunea...

Invizibilul,
ce frumos ar fi ! :)

Şerban Tomşa spunea...

Nima,
important e să ne obișnuim cu gândul. Și, pe urmă, e important unde alegem ( dacă putem face asta ! ) să ne oprim. :)

Şerban Tomşa spunea...

Septembrie,
femeia la care mă gândesc acum a sosit înaintea mea la întâlnire, a așteptat câțiva ani și a plecat dezamăgită. Mi-am dat seama prea târziu că mă aștepta cineva. :(

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
zboară, dar nu au totdeauna noroc. Sunt deseori victime ale nezburătoarelor.
Cu scuzele de rigoare pentru întârziere, ți-am răspuns și la celălalt comentariu.

Şerban Tomşa spunea...

Pandhora,
da, să fim optimiști.
Deși cuibul nelocuit al păsării a fost distrus de intemperii.

Scorchfield spunea...

am inventat repede un silogism pentru tine Şerbam

Păsările nu visează pentru că zboară, oamenii nu pot să zboare, deci visează; visează la zbor şi la tot ceea ce ţine de el, în schimb atunci păsările de ce zboară dacă nu visează?!

:)

Şerban Tomşa spunea...

Abbilbal,
dragul meu prieten, nu numai alunul a rămas cu nostalgia micii păsări. Îmi fac griji pentru ea, ca și pentru un guguștiuc care a dispărut. Erau doi și îi hrăneam zilnic.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
păsătile zboară pentru că nu visează că zboară. :)
Oare la ce visează păsările ?

Karina spunea...

Si pasarile se indragostesc si isi fac cuib..si pleaca...depinde unde:)

Karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/05/pasarea-necunoscuta-din-alunul-meu.html

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
da, dar sunt pândite de tot felul de primejdii. :)

Liviu Drugă spunea...

Draga Serban,

Dupa ce am citit postarea ta si comentariile ulterioare, nu imi ramane decat sa te felicit pentru oamenii pe care i-ai adunat in jurul blogului tau. Mai rar asemenea rezonanta in masa la o singura postare.

ionelmuscalu spunea...

Superb mai faci lucrurile si alunii mici sa cante intr-un mod viu, iar cuvintele sa transmita sentimente si cand sunt bibelouri frumos colorate..., dar cred ca uneori nu ne mai dam intalniri cu obiceiurile, poate fiindca emigram pe alta arie.

Şerban Tomşa spunea...

Frate Liviu,
eu m-am adunat pe lângă voi și sunt bucuros că vă cunosc, măcar în felul acesta. Faptul că pot comunica oricând cu voi, prietenii mei, este o mare realizare. Păcat că existența mizerabilă pe care o ducem nu ne permite să ne întâlnim. :(

Şerban Tomşa spunea...

Ionel,
așa e. Să știi că și eu sunt impresionat de felul în care faci tu lucrurile să cânte. :)

tasha spunea...

Povestea pasarii tale ma duce cu gandul la o amintire , o amintire legata de mama, cand erau fetele mele mici mergea cu ele in parc , sa le plimbe...acolo a cunoscut o doamna mai in varsta, se intalneau aproape de fiecare data cand mergea cu fetele, mama mea fiind o buna gospodina, mai ducea cate un pachetel, un pachetel cu prajituri respectivei doamne, intr-o zi doamna n-a mai venit, n-a mai vebnit nici a doua zi, nici a treia zi, iar mama suparata mi-a spus cam asa:
-se pare ca e prea tarziu pentru mine sa mai leg prietenii.... :(
Asadar, ai dreptate!...vine o zi...

Şerban Tomşa spunea...

Tasha,
da, e trist. Un amic mi-a spus că și-a dat seama că a îmbătrânit când a descoperit că un prieten din copilărie arată identic cu bunicul său.
Îmi dispăruse lista cu bloguri.
Acum te urmăresc din nou.