duminică, 12 iunie 2011

Toată țara își ține respirația : Gică se mai gândește

Acum am văzut de ce Răzvan a renunțat la naționala de fotbal : fiindcă aceasta nu mai există ! Victoria cu Bosnia a fost aproape întâmplătoare. Portarul adversarilor noștri ieșea la centrări ca un purtător de baston alb, iar ultimul gol, înscris de Marica, a fost dat după ce atacantul român i-a dat un brânci discret adversarului său direct. Mă rog, s-ar putea să mă înșel, fiindcă m-am ținut de cuvânt și nu m-am uitat la meci. Am văzut golurile la știri.
Și atunci care e salvarea ? Să căutăm un nou selecționer. După ce criterii ? După unul singur : să se numească Gică. Și nu orice Gică. Să fie, neapărat, Marele Gică. E bătut în cuie, altfel ne nenorocim. Zis și făcut. Săndel îl cheamă pe Marele Gică și îi oferă un contract pe o mie de ani, care nu-l obligă cu nimic pe noul antrenor. Dar Marele Gică, în marea lui înțelepciune,  face o mutare la care nu se aștepta nimeni. Refuză, vorba lui Moromete, să ia o echipă din mers. Și se mai angajează la o acțiune imposibilă, pentru el de făcut, pentru noi de crezut : se mai gândește dacă să spună da sau nu.
Nu mă mai interesează finalul acestei bătăi de joc. Cunosc vreo patru de Gică, oameni extraordinari care nu au legătură cu fotbalul. Cu toate acestea, sunt sigur că ei ar da un randament superior ca diriguitori ai viitorului naționalei. Iar Mircea Lucescu ( unul dintre cei doi-trei antrenori români veritabili ), care pierde măsura când e vorba de fiul său, ar putea să aibă gura de aur și să-l regretăm pe Răzvan. La noi, totdeauna e loc de mai rău !

P.S. Uite că Gică a gândit bine. Dar Mircea Sandu.... Trebuie să mai trăim două decenii ca să mai putem vedea naționala noastră la un turneu final.

4 comentarii:

Invizibilul spunea...

Gica ,regele ,inca mai crede ca e antrenor mare. Ceilalti Gici de pe langa el nu-i spun ca nu e asa . Cam asa cred ca patea si nea Nicu , carmaciul . Daca apropiatii iti spun ca esti geniu , e chiar impertinenta sa crezi ca nu e asa ! :)

Şerban Tomşa spunea...

Invizibilul,
cei din jurul lui Gică sunt niște oi. De unde dracu o scot ei că Gică e cea mai bună soluție pentru națională ? Sau o spun în bătaie de joc ?
Gică e precum un nevăzător căruia i-a intrat în cap că poate deveni cel mai mare pictor. Pe unde „a antrenat”, praful s-a ales !

Invizibilul spunea...

Mai rau este ca nu vrea sa invete. A fost coleg cu Guardiola, ar putea sa-l sune si sa mearga 2 saptamani la Barcelona sa i se explice cate ceva. Sau macar sa se uite la jocul Barcelonei si sa priceapa unele lucruri, de exemplu cum recupereaza mingea atat de repede. Barcelona face presing cu toata echipa, dar cheia este ca niciodata, dar niciodata, nu faulteaza cand face presing . Din cauza presiunii ,fundasii incearca sa scape de minge si ajunge la adversari foarte repede. Echipele noastre faulteaza imediat cand pierd mingea pentru ca adversarii sa nu plece pe contraatac ( asa ii invata pe ei antrenorii apelati cu "nea" ) . Sau macar Gica sa invete portarul sa nu mai plonjeze la 11m ca disperatul inainte ca executantul sa dea in minge. Daca un portar ar sta pe loc la 11m si ar plonja dupa directia mingii , cel putin 40 % dintre lovituri ar fi aparate ( "scaritele" ar fi faze de cascadorii rasului ) . Ma tem ca in locul lui Gica va veni Piturca , un om cu ceva rezultate, dar limitat in gandire , cu orgolii si incapatanari , care a pus si el umarul la distrugerea Craiovei . Si iar ii vom vedea la nationala pe Cocis, Codrea ...jucatori care au mai multe selectii decat Dobrin , dar n-au dat o pasa cu exteriorul in viata lor.

Şerban Tomşa spunea...

Invizibilul,
a nu fi deschis către cunoștințe noi e o formă de prostie. S-o ții pe a ta e un semn de limitare gravă. Am văzut oameni cu mintea vioaie care și-au îngrădit-o singuri până ce au ajuns un fel de babe arțăgoase.
Cât despre Pițurcă, ce să zic ? Voi continua să nu mă uit la meciurile naționalei. Ăsta poate face o echipă de poker. Cu fotbalul e cum spui tu.