sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Există cărți, există cititori !

La Târgul de Carte Gaudeamus, scriitorii își lansează opere importante, care vor rămâne și după ce noi nu vom mai fi.
Horia Gârbea a tradus magistral piesa de teatru Vis de-o noapte-n miezul verii, în Opere, vol IV de William Shakespeare, Editura Paralela 45.
Radu Aldulescu a publicat, într-o nouă variantă, romanul Îngerul încălecat, Editura Cartea Românească.
Daniel Cristea-Enache va încerca să-și seducă încă o dată cititorii, cu Cinematograful gol, Editura Polirom.
Ioan Suciu și Anton Marin și-au bucurat deja cititorii cu romanele Trei sute de trepte și, respectiv, Povestea unui om și a gândacului său, apărute la Editura Tracus Arte.
Mai tânărul și sclipitorul poet Mugur Grosu a dăruit lumii volumul Grossomodo, Editura Tracus Arte.
Marea surpriză este că și Adrian Năstase și-a scos o carte în lume, iar Ion Iliescu a fost prezent la  Târg. Sunt fapte demne de salutat. Să nu uităm că atunci când a vizitat Columbia, prima grijă a vateranului PSD a fost să-l caute pe Garcia Marquez ! Din fericire, unii politicieni români au cultul paginii tipărite.  Scriu chiar ei lucrări, ceea ce înseamnă automat că mai și citesc câte ceva. Nu există autor care să nu fie în primul rând un cititor de forță. Din păcate, cei mai mulți dintre  cetățenii cu poziții înalte în statul român nu sunt decât admiratorii propriei ignoranțe.
Există cărți, există cititori ! Să ne bucurăm, fiindcă, în definitiv, a citi este una dintre cele mai reprezentative activități umane.

11 comentarii:

Ryanna spunea...

sunt convinsă că omul atât timp cât va trăi terestru,va prefera pagina tipărită ...doar cei care peste zeci, sute de ani vor ieşi în spaţiul cosmic,şi vor trăi pe alte planete,posibil să aibă posibilitatea de a citi şi scrie sub o altă formă de cât cea pe care o ştim noi..se pare că gândul va fi cel ce va face aşa ceva....până atunci, uşa spre drumul nemuririi există,depinde acum şi câţi vor rămâne în anticameră şi câţi vor ajunge acolo sus,precum Shakespeare şi marii clasici ai literaturii mondiale.....nu ştiu dacă am reuşit să exprim clar cam ce am vrut să zic:)

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
înclin să fiu de părerea ta. Nimic nu poate înlocui cartea făcută din hârtie foșnitoare și cu miros de tipografie. Aspectul mai îngrijorător este că există din ce în ce mai mulți oameni care nu simt nevoia să deschidă un volum.

Mugur Grosu spunea...

reverenţe, e frumos şi copleşitor ce spuneţi.
dar eu nu-s defel pesimist. nu cred în mase ori băi de mulţime, mă înspăimântă statisticile şi stadioanele, în schimb cred într-unul cititorul meu. sau al tău :) aşa începe orice cântec, cu o singură notă. apoi altă notă. şi încă una :)

Şerban Tomşa spunea...

Mugur Grosu,
ce frumos ! Gândurile vi se potrivesc cu marea poezie ! E un cântec ascultat de zei și dătător de fricire.
Mă înclin.

isuciu spunea...

Frumoasa prezentare! Multumesc pentru mentionare.

Şerban Tomşa spunea...

Ioan,
dacă aș fi putut veni la eveniment, aș fi dedicat fiecărei cărți câte un articol. :)

Anton spunea...

Îmi cer scuze pentru întârziere, însă vă rog să primiţi mulţumirile mele pentru menţionarea în elegantul dvs. articol a romanului pe care l-am comis.

Şerban Tomşa spunea...

Anton,
plăcerea e de partea mea. Cum spuneam, regret că n-am putut fi de față la minunatele lansări. Cu prietenie.

Horia Gârbea spunea...

Mulțumesc de mențiune. Am avut o lansare frumoasă. Am mai participat la cîteva lansări pe bandă rulantă: eseuri de Adrian Mihalache și Nicolae Coande, poezie de Gabriel Chifu (prezentat de patru critici de top și suprapus, din păcate, cu lansarea lui Matei Vișniec), poezie de Dinu Flămând, eseuri de Gh. Iova.

Agorafobie maximă! Aglomerație de nedescris, kile de cărți cărate cu greu acasă și pentru care nu am loc în casă.

Dă, Doamne, să cîștig odată la vreo tombolă e-reader-ul pe care mi-l doresc și fă-i pe toți prietenii mei să scrie e-cărți.

Horia Gârbea spunea...

Vă dați seama că și anticii ziceau: nimic nu va putea înlocui sunetul tăblițelor de lut ciocnite, foșnetul sulurilor de papirus, farmecul marginaliilor pictate cu mîna etc.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
felicitări pentru lansare ! Mă bucur și eu, privind de departe, de spectacolul cultural oferit de Târg. Sper să nu fi uitat vreun prieten care și-a lansat cartea.
Aveți dreptate : paradisul fără cărți de hârtie, suluri de papirus și tăblițe de lut nu poate fi închipuit. Dar cărțile unicat copiate manual și împodobite pe margini ? Nobilii bibliofili de odinioară ofereau o moșie ori un munte pe o asemenea bijuterie.