Tibetanii consideră că este definitorie, pentru nivelul nostru mental, atitudinea pe care o avem faţă de un câine flămând, de pe marginea drumului. Suntem, spun ei, ceea ce credem că este animalul acela.
Panta, s-ar putea ca treaba cu "jigărit" să fie o scăpare a mea. Poate că în atitudinea noastră faţă de ceilalţi trebuie să intre şi mila. Cred însă că tibetanii s-au gândit că ne defineşte atitudinea faţă de o fiinţă care nu are nimic pe lume, nici măcar protecţie din partea cuiva. Ei ştiau ce este empatia ! În fond, ştii bine că relaţiile cu Celălalt sunt esenţiale. Transferăm asupra lui tot ce avem rău în noi şi îl transformăm în ţap ispăşitor. Lumea e ca o oglindă : ne arată numai pe noi înşine şi ne întoarce ceea ce îi dăm. Iartă-mi plictisitorul răspuns, dar mi-a venit în minte ideea respectivă după ce am văzut că legea cu eutanasierea maidanezilor a fost socotită neconstituţională.
(am sters comentariul anterior - abia acum am vazut ca era plin de erori!). il reiau aici si iti raspund in ps :)
interesanti tibetanii astia. ma intreb insa daca, in situatia data (caine jigarit flamand), automatismele acestea formale gen mila & condescendenta nu le vor da ceva fiori si celor orfani de atributele ortodoxe.
p.s. intr-adevar empatia este o cheie a sufletului. daca nu o detii, nu ai acces in multe locuri.
Periculos să ne raportăm la concepţia tibetanilor, mai ales noi, locuitorii capitalei, care coabităm cu câinii vagabonzi. Îmi este milă de câinii fără stăpâni, (iubesc animalele, în general), dar nu pot ignora că pot fi periculoşi. Deci, sunt de acord cu mesajul, din perspectiva pe care o explici în cometariu, dar, raportând la realitatea concretă, nu se mai potriveşte.
In India vacile sfinte vagaboande si cainii vagabonzi - ca maidanezi nu-i poti, din simplul motiv ca mai toata India este un maidan imputit, sunt incomparabil mai bine hraniti decat oamenii. De unde rezulta ca la ei compasiunea a atins cote maxime si este direct proportionala cu saracia...
In Romania daca e sa ne uitam la cotarlele si javrele fara stapan, si daca tinem cont ca suntem ceea ce sunt si acele animale acelea, rezulta doua lucruri: 1. ca nivelul de trai este foarte ridicat. 2. ca suntem un popor fugarit, lihnit si fara stapan... Adicatelea niste javre.
Desigur ca am glumit! Suntem drepti, viteji, ospitalieri si harnici... :)))
Dacă mergi pe stradă şi vezi o furnică, o să eviţi s-o calci? Răspunsul este ceea ce de fapt te defineşte. Pe un om n-o să-l agresezi căci te fereşti să faci asta, te controlezi, te abţii. Dar în privinţa unei muşte sau a unei furnici n-o să te mai intereseze aşa mult, oricum nimănui nu-i pasă. Şi o să te manifeşti liber...
Lotus, furnici nu omor, râme nu strivesv, evit broaştele cu grijă, cu muştele sunt tolerant, în sensul că mă limitez la a le da afară din cameră, dar am încă pică pe ţânţari, ceea ce arată că nu sunt destul de evoluat. În schimb, mă las terorizat de o turmă de pisici şi de câini.
9 comentarii:
Panta,
s-ar putea ca treaba cu "jigărit" să fie o scăpare a mea. Poate că în atitudinea noastră faţă de ceilalţi trebuie să intre şi mila. Cred însă că tibetanii s-au gândit că ne defineşte atitudinea faţă de o fiinţă care nu are nimic pe lume, nici măcar protecţie din partea cuiva. Ei ştiau ce este empatia ! În fond, ştii bine că relaţiile cu Celălalt sunt esenţiale. Transferăm asupra lui tot ce avem rău în noi şi îl transformăm în ţap ispăşitor. Lumea e ca o oglindă : ne arată numai pe noi înşine şi ne întoarce ceea ce îi dăm. Iartă-mi plictisitorul răspuns, dar mi-a venit în minte ideea respectivă după ce am văzut că legea cu eutanasierea maidanezilor a fost socotită neconstituţională.
(am sters comentariul anterior - abia acum am vazut ca era plin de erori!). il reiau aici si iti raspund in ps :)
interesanti tibetanii astia. ma intreb insa daca, in situatia data (caine jigarit flamand), automatismele acestea formale gen mila & condescendenta nu le vor da ceva fiori si celor orfani de atributele ortodoxe.
p.s.
intr-adevar empatia este o cheie a sufletului. daca nu o detii, nu ai acces in multe locuri.
Periculos să ne raportăm la concepţia tibetanilor, mai ales noi, locuitorii capitalei, care coabităm cu câinii vagabonzi. Îmi este milă de câinii fără stăpâni, (iubesc animalele, în general), dar nu pot ignora că pot fi periculoşi. Deci, sunt de acord cu mesajul, din perspectiva pe care o explici în cometariu, dar, raportând la realitatea concretă, nu se mai potriveşte.
Camelia,
e corect ce spui. Suntem sortiţi să trăim într-o junglă. Şi noi, şi animalele.
In India vacile sfinte vagaboande si cainii vagabonzi - ca maidanezi nu-i poti, din simplul motiv ca mai toata India este un maidan imputit, sunt incomparabil mai bine hraniti decat oamenii.
De unde rezulta ca la ei compasiunea a atins cote maxime si este direct proportionala cu saracia...
In Romania daca e sa ne uitam la cotarlele si javrele fara stapan, si daca tinem cont ca suntem ceea ce sunt si acele animale acelea, rezulta doua lucruri:
1. ca nivelul de trai este foarte ridicat.
2. ca suntem un popor fugarit, lihnit si fara stapan... Adicatelea niste javre.
Desigur ca am glumit! Suntem drepti, viteji, ospitalieri si harnici... :)))
Basca cei mai destepti.
Si daci.
:))
Doamne,
adevărat grăieşti ! Am vrut să zic şi eu ceva în acest sens, dar n-am vrut să supăr pe nimeni.
Dacă mergi pe stradă şi vezi o furnică, o să eviţi s-o calci? Răspunsul este ceea ce de fapt te defineşte. Pe un om n-o să-l agresezi căci te fereşti să faci asta, te controlezi, te abţii. Dar în privinţa unei muşte sau a unei furnici n-o să te mai intereseze aşa mult, oricum nimănui nu-i pasă. Şi o să te manifeşti liber...
Esenţa uneori stă în detalii.
Lotus,
furnici nu omor, râme nu strivesv, evit broaştele cu grijă, cu muştele sunt tolerant, în sensul că mă limitez la a le da afară din cameră, dar am încă pică pe ţânţari, ceea ce arată că nu sunt destul de evoluat. În schimb, mă las terorizat de o turmă de pisici şi de câini.
Trimiteți un comentariu