vineri, 20 ianuarie 2012

"După mine, o zi... " Un roman de Ioan Dan Nicolescu ( I )

Este nedrept că nu se mai vorbeşte deloc de Ioan Dan Nicolescu, un prozator foarte înzestrat şi original, a cărui activitate literară îşi are centrul de greutate înainte de 1989. A publicat următoarele cărţi : Rana statuilor, roman, Ed. Cartea Românescă,  1977, Legătura de chei , proză scurtă, 1980, Sărbători marţiale, roman, 1980 şi După mine, o zi... , roman, 1983.  Dintre ele, am citit Rana statuilor şi După mine, o zi... şi mărturisesc că am fost impresionat de forţa artistică a romancierului. Din lipsă de timp ( dar şi din alte motive ), nu mai scriu recenzii. Mă limitez la consemnarea unor impresii de lectură, în cât mai puţine cuvinte. Încerc să propun idei prin care să surprind unicitatea unei cărţi şi ceea ce are aceasta, în structura sa, nou şi captivant.
Rana statuilor este o carte construită pe structuri mitico-folclorice, în care metafora şi lirismul sunt esenţiale. Din câte ţin minte, Marin Preda a ţinut manuscrisul romanului multă vreme la editură, insistând ca Nicolescu să elimine din text ceea ce părea poezie şi nu proză.
Am recitit, de sărbători, ultimul op al lui Ioan Dan Nicolescu.
Mi-am pus întrebarea, încă de la prima lectură, cum se face că acest volum a putut apărea în timpul lui Ceauşescu. În definitiv, este o operă despre Putere, mecanismele acesteia fiind dezvăluite, expresiv, apăsat şi explicit. Voico, feudalul gospodar şi cu noroc în toate, ia puterea după ce îl alungă pe fostul domnitor şi devine un tiran crud. Prin înscenări grosolane scapă de oamenii incomozi şi îi apropie pe alţii. Mitropolitului îi vâră în pat un călugăr tinerel. Pe Artemie, un alt călugăr, îl corupe cu cea care va deveni soţia a trei domnitori. La început, ca şi la sfârşit, romanul trenează. Discuţiile dintre Artemie şi Teofil, stareţul mănăstirii şi viitorul mitropolit, sunt greoaie şi încâlcite, dar impregnate de înţelepciune creştină şi având un parfum arhaic inconfundabil. Frumuseţea şi valoarea textului fiind de netăgăduit, mă gândesc în ce măsură După mine, o zi... ar putea fi tradus în alte limbi. E cazul şi celorlalte două cărţi româneşti cu subiect istoric, dar cu o problematică ţinând de cea mai fiebinte actualitate : Princepele lui Eugen Barbu şi Calpuzanii lui Silviu Angelescu. Un bibliofil îmi scria, într-un comentariu, că Princepele este mult prea încărcat de arhaisme ( unele inventate de autor, spun eu ) care îl fac aproape de necitit, opinie pe care o împărtăşesc. Ce să mai vorbim, în această situaţie, de bariere lingvistice !
Romanul e plin de găselniţe care de care mai ingenioase. Ascensiunea lui Artemie, ajuns mare vornic şi după aceea domnitor, este excelent urmărită. Ca şi Procopius din Cezareea, el scrie două istorii : una oficială şi alta secretă, în care consemnează toate crimele lui Voico. Acesta îl spionează pe cronicar, îi citeşte textul şi uneori îl mustră pentru inexactităţi. Din După mine, o zi...  ar merita să cităm copios, dar spaţiul nu ne permite. În timp ce Artemie şi Teofil poartă discuţii teologice şi filozofice ( Dumnezeu, credinţă, adevăr, etc ) un alt călugăr, dus cu pluta, vine şi urinează, în puterea nopţii, pe uşa chiliei lor, ca să poată spune a doua zi că diavolul a vreut să-i spurce : " Artemie auzi un ţîrîit la uşă, de parcă cineva şi-ar fi lăsat udul. Apoi un oftat şi paşi dupăind, firişorul se prelinse în chilie înaintând sprinţar, luminat de lună..." Voico aranjează cu un necunoscut, căruia îi promite bani, ca respectivul să se dea sol turcesc, iar domnitorul să-şi arate curajul în faţa oprimatorilor. Falsul sol vine în diuvan, Voico îl tratează cu obăznicie, apoi îl porcăie şi porunceşte să i se taie capul. Zadarnic strigă bietul om că nu aşa a fost înţelegerea. În scurt timp, Voico devine o fiară turbată, dar iată ce scrie istoricul Artemie : " Lume, dacă eşti cu ochi şi minte, stai să te minunezi : de unde virtutea, de unde mila, de unde hărnicia, i-au venit acestui Voico Voievod ? Care din cei ce-au stat înainte în scaunul Ţărei au străluminat mai curat ca El ? Câţi falnici cari au fost -  şi-au încălărat pre umerii largi ai acestui pământ mulţi străuciţi şi de tot luminaţi domni - s-aseamănă acestuia care, neodihnit, nemâncat, nebeut, veghează şi la cel mic şi la cel mare, lăsându-se pre el ? " Voico tocmai îl ucisese pe Ilioiu al Toaderei, om cu familie şi copii, fiindcă în timpul unei vânători, ţăranul îi salvase viaţa voievodului, intrat în ghearele unui urs !

10 comentarii:

Radu spunea...

Da , inteleg mesajul Domniei Voastre . El este atat de voalat si de discret incat il pot asemui cu interpretarea lui Ovidiu Iuliu Moldovan a lui Caligula . Cu ani in urma , singura metoda de lupta impotriva puterii era cea "prin cultura" . Cine o vedea , pricepea , cine nu , NU ! Sa fim putin mai directi si expliciti ! Ca altfel , "astia" , nu pot pricepe ! :) ))))

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
:)
Am pierdut destui prieteni din cauza literaturii. De aceea nu mai fac niciun fel de politică. Am amici în toate taberele şi sunt uluit de ura cu care se privesc unii pe alţii. Din păcate, ei se răcesc şi faţă de mine, fiindcă fiecare are impresia că simpatizez cu partidele celorlalţi. Chiar nu înţeleg patima pe care o pun în ceea ce fac. Ce naiba, trebuie să se omoare între ei pentru nişte... principii ? Sau e vorba de altceva ?
În ceea ce priveşte protestele, vorbim de lucruri extrem de serioase. Nu putem ieşi din criză numai pe seama săracilor, iar eu, ca profesor, nu pot, pur şi simplu, supravieţui cu salariul de mizerie pe care îl am, după 30 de ani de muncă neîntreruptă la catedră. Totul are o măsură.
În postarea mea n-am vrut să fac nicio aluzie la evenimentele de acum, dar aşa s-a potrivit. Caut de multă vreme cartea lui Nicolescu - am mai avut-o, dar a rămas la un prieten plecat afară - şi abia acum am găsit-o.
V-am adăugat blogurile pe lista mea.

Radu spunea...

Vă înţeleg , ştiu ce înseamnă să ai prieteni pe care să-i pierzi din cauza principiilor pe care le afişezi . Lipsa de toleranţă este o caracteristică generală la noi , la români ! Să avem răbdare . Mentalitatea se schimba greu . Mă văd pe mine .
O carte bună trebuie citită. O voi căuta şi eu .

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
am avut cartea cândva şi a rămas la un prieten. Am cumpărat alt exemplar, comandându-l pe net. Dar am tot căuta câţiva ani. Cred că la okazii.ro mai au un exemplar.
Mă intrigă faptul că Ioan Dan Nicolescu n-a mai publicat nicio carte de nivelul celor pomenite de mine, după 1989. Poate că nu sunt destul de bine informat în privinţa asta. Am citit undeva că scosese, împreună cu poetul Ion Stratan, o revistă.
Alt prozator de calibru ignorat azi este Nicolae Damian ( " Pribegi, noi visam ", " Vara" ), dar nu am, din păcate, cărţile lui, pentru a le putea reciti şi a scrie despre ele. Când îşi tipărea romanele, era elogiat de Nicolae Manolescu ( cronica se numea " Un realism al privirii" ) şi Laurenţiu Ulici. Recunoaştem greu meritele unor scriitori şi le uităm uşor.

Radu spunea...

Serban ,
iti multumesc pentru sfatul pe care mi l-ai dat . Mi-am deschis un cont pe ocazii.ro si am comandat cartea . Mai erau 4 disponibile ...

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
am descoperit un site foarte interesant, unde se pot comanda cărţi de mare valoare, la preţuri infime : http://www.ColtulColectionarului.ro/
Sunt încântat că unele colecţii ale fostei edituri Univers ( Meridiane, Globus, Enigma ) sunt bogat reprezentate. Cu 90 de lei noi (900000 de lei vechi ) am cumpărat douăzeci de capodopere !

Radu spunea...

Iti multumesc mult , Serban . Sunt mare amator de carti dar nu-mi pot permite orice si oricand ! Asa ca imi faci un mare bine cu sugestia asta !

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
şi eu m-am bucurat enorm când am descoperit acest anticariat. :) Sunt cărţi extraordinare care pot fi cumpărate cu patru-cinci lei noi.

Unknown spunea...

In Targoviste, langa prefectură, fostul sediu PCR se gasesc carti foarte bune , mai ales scriitori romani , dar si din literatura universală la doar 1 LEU BUCATA!

Unknown spunea...

In Targoviste in piața de lângă prefectura se vand carti foarte bune doar la un leu bucata.