luni, 30 ianuarie 2012

Omul repetabil

Până la urmă, oamenii de ştiinţă au stabilit că trăim într-un Multivers format dintr-o infinitate de Universuri. Însă numărul legăturilor dintre particulele de materie care compun lumea este finit, ceea ce duce, în mod logic, la concluzia că stelele, planetele şi formele de viaţă se repetă la nesfârşit, în hăul Multiversului. Există, cu alte cuvinte, o infinitate de cópii ale Pământului şi chiar ale persoanelor noastre. Nu suntem unici : oameni identici cu noi ne trăiesc şi ne retrăiesc copilăria, maturitatea şi bătrâneţea. Au amintirile şi destinele noastre. Suntem variantele lor. Sunt versiuni ale noastre.  (Suntem, de fapt, nişte cópii ale cópiilor ? ) Mor sau vor muri ca şi noi.  Dar oricâţi ar dispărea, rămân alţii care vieţuiesc mai departe. Credem că suntem ei, iar ei cred că sunt noi. Să fie asta adevărata nemurire ?
Ce nebunie, ce impas al cunoaşterii !

P.S. În prezent, harta Universului nostru arată ca o ţesătură cu modele frumos conturate, de care trage cineva : suntem atraşi de alte Universuri, care ne pot pulveriza.  Dar de ce să fim trişti ? Sosiile noastre trăiesc fericite pe planete care arată la fel ca Pământul !

13 comentarii:

Anonim spunea...

Nu stiu dumneavoastra, domnule Tomsa, dar eu in mod cert nu-s in Universu' care trebuie :))

silvia spunea...

Asta vine de la faptul că o particulă se poate afla în mai multe locuri în acelaşi timp. Seamănă puţin cu unul dintre atributele lui Dumnezeu. Copii sau nu, important e că trăim aici şi acum şi uneori suntem dureros de conştienţi de asta. Ştiinţa n-are decît să despice firul la...infinit.

Şerban Tomşa spunea...

Condeera,
şi eu sunt tot un rătăcit pe aici. Asta nu este nici lumea mea. Vom găsi oare un loc unde să simţim că acolo este casa noastră ?

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
da, important e să trăim frumos. dar poate că ar trebui să ştim şi în ce barcă ne aflăm. Informaţia pe care o aduci e foarte utilă şi confirmă că avem dubluri în Multivers.

Karina spunea...

Condeera are dreptate...Cineva ne-a gresit locul si timpul. Cu siguranta! Exista un singur loc unde ne putem regasi fericiti. In visele noastre:)

Liviu Drugă spunea...

Stiu din sursa sigura :) ca aceste universuri se intersecteaza, ca, uneori, nu e doar o senzatie ca te afli in alta lume - chiar esti in ALTA lume

Scorchfield spunea...

Nu vă contrazic, dar azi am scris ceva ce mă contrazice!
Ce să facem, mala suerta, am reconsiderat răsuflarea eu-lui!

Şerban Tomşa spunea...

Vlad,
vă voi contacta pe e-mail.

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
ce-o mai fi fericirea ? Crezi că există ? Probabil că eşti fericit când nu-ţi pui această problemă. Dacă ajungi să te întrebi cum eşti, miracolul s-a risipit deja. Adam şi Eva erau, până la apariţia şarpelui.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
da, este o chestie cu adevărat tulburătoare. Şi e îngrijorătoare în măsura în care nu ne regăsim niciodată lumea originară. Ne tot preumblăm prin universuri străine, într-un exil perpetuu.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
:)))

Catwalk spunea...

Articolul ăsta...îmi dă de gândit şi mie..

Şerban Tomşa spunea...

Catwalk,
să ştii că ideile de aici se găsesc într-un documentar ştiinţific difuzat de National Geografic.