O idee pentru uzul studenţilor de pretutindeni : frecventarea tuturor cursurilor dăunează grav sănătăţii !
Era un profesor la prelegerile căruia mă duceam mai rar. În primul rând, nu erau cursuri, ci un amalgam de înjurături, poante porcoase şi evaluări aiuritoareale ale studenţilor. După ce răsfoia câteva file ale operei sale, drăcuindu-le copios, magistrului îi venea de fiecare dată ideea salvatoare de a ne scoate la tablă, în amfiteatru. Nu conta ce te întreba. Cert era că te făcea prost cu maică-ta, cu taică-tău şi, în general, cu tot neamul. Mă opresc aici cu detaliile, precizând că eram în anul al doilea de studii.
Într-o zi, am dat nas în nas cu el, pe holul facultăţii, tocmai când aveam de gând să chiulesc de la spectacolul pe care urma să-l monteze, ca de obicei, în amfiteatru. Am vrut să iuţesc pasul, dar m-a agăţat rapid.
- Stai puţin, mi-a strigat el.
- Bună ziua, am spus, plin de respect.
- Te faci că nu mă vezi, ai ? Şi treci atât de rar pe la noi !
- Păi...
- Dumneata eşti Toma şi ai terminat facultatea acum cinci ani !
- Da, sigur ! m-am entuziazmat eu.
- Tot la Informaţia Bucureştiului lucrezi ?
- Din păcate, tot acolo, am zis, cu un aer dezamăgit.
- Lasă că e bine ! Dă-i înainte, că-mi place cum scrii ! Şi nu ne uita nici pe noi, că de !...
Mi-a strâns călduros mâna şi s-a îndreptat către amfiteatru.
- Ai văzut ce memorie am ? mi-a mai strigat de departe, întorcându-se vesel, din mers, către mine.
A trecut timpul, am terminat facultatea, iar după trei ani m-am prezentat la examenul de definitivat. Discutam pe hol cu un fost coleg de cămin, foarte drag mie, ajuns azi o mare personalitate culturală, dar încă student pe atunci. Frumosul şi inteligentul meu amic îmi spunea despre o carte recent apărută că ar fi rahat cu apă rece. Râdeam. În momentul acela, lângă noi s-a oprit vajnicul profesor.
- Pe dumneata nu te cheamă Toma ? m-a întrebat el, sever.
- Da, Toma sunt ! am zis, amintindu-mi fulgerător de tărăşenia de odinioară.
- Nu eşti student în anul al treilea aici, la noi ?
- Ba da.
- Şi de ce, mama dracului, nu vii deloc pe la cursuri şi chiuleşti ca un golan ?
- Hă, hă, hă, hă !
- Să ştii că dacă mai lipseşti o singură dată, te las repetent ! Şi nu mai râde ca idiotul !
8 comentarii:
Cred că domnul profesor avea nevoie cel puţin de niscava lecitină. Dar oricum, important este că s-a terminat cu bine, în ambele împrejurări ai fost fără voie un călător în spaţiu şi timp aşa cum reiese chiar din titlu. Frumos.
Personajele tale au o complexitate psihologică si morala uimitoare:))
Gabi,
era bătrân, dar îi teroriza pe studenţi. Ce am povestit eu e doar un fragment dintr-o comedie mai amplă. Şi incredibilă. :)
Karina,
glumeşti ! Îmi reproşez că, în loc să scriu romane, îmi consum energia şi timpul pe blog. Dar întâlnirile cu prietenii mei din virtual mă răsplătesc din plin. :)
Foarte frumos! Mă gîndesc dacă n-aș fi și eu în stare să-mi încurc studenții cu absolvenții și presupun că da.
M-am întîlnit odată cu un ins ce părea foarte sigur de el:
- Mă mai țineți minte, dom-profesor?
- Sincer, absolut de loc.
- Mai știți ce ne chinuiați cu plăcile de beton, cu armarea?
- Acum îi chinui pe alții...
- Aoleu ce ne-ați făcut! Știți ce bine mi-ați făcut?
- Deloc.
- Păi de 10 ani trăiesc numai din armarea plăcilor. Asta fac. Nu e zi să nu-mi aduc aminte de dvs.
Maestre,
sunteţi un profesor de cu totul alt tip. Cum erau, în facultatea noastră, Nicolae Manolescu, Paul Cornea, Eugen Simion. ( Negrici nu venise încă la Literele bucureştene, cred că era la Craiova pe atunci. ) Chiuleam de la cursurile lingvistului evocat în textul meu pentru a asista la un curs al lui Manolescu ţinut la anul lui Cărtărescu. Şi m-am îmbolnăvit grav ( am stat trei luni în spital şi am rămas cu sechele ), fiindcă era viscol, iar eu eram îmbrăcat destul de subţire şi n-am vrut să scap o prelegere a lui Paul Cornea. Şi Paul Cornea ne chinuia, dar câte n-am învăţat de la Domnia Sa ! Când înveţi cu adevărat ceva, merită să fii şi chinuit ! Aşa că orice apropiere a Domniei Voastre de venerabilul profesor despre care am scris ( şi care m-a mai confundat şi în altă împrejurare cu... Toma, dar întâmplarea a fost penibilă şi nu am pomenit-o ) ar fi o impietate. Şi nu încurajez chiulul. Una e să mai lipseşti la câte un curs şi alta e să nu mergi deloc la facultate.
Oricum, l-am respectat şi pe dascălul meu obsedat de un misterios Toma ( pe mine mă chema Ion Şerban ! )şi am povestit cele două scene numai pentru hazul lor. Să nu se înţeleagă că-i port pică fostului meu profesor : la examenul său am luat 9.
Vă mulţumesc pentru vizită.
- Hă, hă, hă, hă !
Buna ziua tuturor,
:))
Minunatilor Serban si Horia<
Eu inafara de un catalog in cap pe culoarul liceului de la Argentina, profesoara de chimie nu am cu ce ma lauda!
"Nu mai saluti lumea Ialomiteanule!
:)...Jap!
Cu respect pentru minuinatele voastre istorii,
va imbratisez,
Toma!
:))
Doamne,
oricum, fiind implicat Tu, scena este minunată !
Trimiteți un comentariu