Viaţa şi teoriile

 Ca totdeauna, rubrica Meridiane din România literară este interesantă şi instructivă. În nr. 3 al revistei găsim câteva informaţii legate de evoluţia vieţii pe planeta noastră.
Biologii contemporani pun serios la îndoială teoria darwinistă a originii şi evoluţiei speciilor, în sensul înmulţirii rădăcinilor vieţii şi al unei necontenite creaţii spontane, care nu înseamnă neapărat progres şi nu presupune că natura are un scop. "Arborele vieţii imaginat de Darwin ar trebui întors cu vârful în jos şi rădăcinile în aer. Dacă speciile ar fi semănat cu crengile unui copac, crescând separat, ar fi pierit, una câte una, fără urmă. " Omul n-ar avea o unică origine în homo sapiens, ci cel puţin încă una, în homo neandertaliensis, genele celor doi strămoşi încrucişându-se la un moment dat.  40% din materialul genetic uman provine din viruşi. Se cunosc 10.000 de tipuri de viruşi ( în total sunt câteva milioane ! ), împărţiţi în patru clase, iar cei aşa-numiţi mari sunt purtători de ADN... uman. Evoluţia darwinistă nu e acelaşi lucru cu progresul. Natura creează, dar nici nu evoluează, nici nu involuează. Pur şi simplu, nu stă pe loc. Şi continuă să ne ofere surprize. Există un mamifer numit orbete sau ţâncul pământului. E un şoarece orb, mai mic decât cârtiţa, cântărind 30 de grame. Trăieşte în galerii subpământene pe care le sapă singur. Duce o existenţă colectivă, împărţindu-şi riguros sarcinile şi lăsând reproducerea pe seama reginei care îşi alege periodic iubiţii. Orbetele de rând se mulţumeşte să fie paznic, cărăuş, miner sau să-i servească reginei mâncarea mestecată pe jumătate şi defecată apoi. Orbetele trăieşte 30 de ani şi moare fără a suferi de nicio boală. Cercetătorii au fost uluiţi când au descoperit că vietatea cu pricina posedă o genă care blochează înmulţirea celulelor bolnave, chiar şi atunci când orbetelui i s-a implantat o tumoare malignă. În plus, este un mamifer cu sânge rece şi nu cunoaşte durerea fizică.
Să mai spunem că ştim destule despre viaţă !

P.S. La cel mai înalt nivel, Federer nu mai poate juca decât un set. E clar că nu-l mai poate învinge pe Nadal, dacă spaniolul este în formă maximă. Vârsta îşi spune cuvântul. Dar Rafa e neputincios în faţa sârbului Novak Djokovic. Dacă s-ar fi jucat cu mingi normale, Nole l-ar fi umilit pe Nadal. În condiţiile date, lupta s-a dat pe muche de cuţit. Nici nu am urmărit ultimul set : n-aş fi putut suporta o înfrângere a vecinului nostru. Sârbii sunt fraţii noştri şi am avut de când mă ştiu o slăbiciune pentru ei. Pe Nadal îl respect ca sportiv, dar mai ales ca om. Păcat că este un băiat chinuit şi exploatat de alţii. Nu mai ştie nici să zâmbească şi dă impresia că joacă animat de ură, degajând energii negative. Se contorsionează şi se strâmbă ca un condamnat tras pe roată : cât va mai dura coşmarul carierei sale ?