Cei frumoşi sunt cei învinşi

Asistentul Zoei Dumitrescu-Buşulenga la catedra de Teorie Literară, Victor Ciobanu, ne-a mărturisit la un seminar că între Ahile şi Hector, el l-a preferat totdeauna pe al doilea. Iar opţiunea lui era justificată. Hector este mai uman, mai bogat sufleteşte decât maşina de ucis numită Ahile. Profesorul ne-a mărturisit că era ataşat de personajul său încă din copilărie.
L-am suspectat de fabulaţie, fiindcă un copil nu poate judeca lucrurile atât de subtil. Eu, de pildă, nu amestecam lucrurile. Era vorba de luptători ? Mă gândeam la Ahile. Dintre filosofi, îl alesesem pe Platon. Ca împărat, îl iubesc şi azi pe Alexandru cel Mare, despre care cred că a fost altfel decât aşa cum apare într-un film, în interpretarea lui Colin Farrell.
Mă rog, poate că Victor Ciobanu era un copil ieşit din comun, dar eu abia la maturitate am început să ţin cu perdanţii, adică atunci când am fost în stare să mă pun în pielea lor.
Mă tulbură în mod special cei care sunt umiliţi pe nedrept.
Nu-mi plac concursurile. Cele organizate în rândul copiilor mi se par de-a dreptul monstruoase.
Nadal câştigă mai mereu, dar eu ţin numai cu adversarii săi. Mi se pare indecent să câştigi când joci urât şi, uneori,  destul de prost.
Sunt alături de Barcelona, Manchester United, Liverpool şi Arsenal, mai ales când aceste echipe pierd.
N-aţi avut niciodată impresia că un meci a fost câştigat de echipa care a fost inferioară pe teren ?
F.C. Barcelona a jucat mai frumos decât Chelsea, însă a fost eliminată. Xavi nu mai nimereşte poarta nici din careu, iar Messi a fost la primul său meci foarte slab din carieră. Dar eu îi voi iubi în continuare.
Aseară am ţinut cu Bilbao, care a jucat frumos, dar a fost marcată de miza confruntării şi nu a reuşit să ofere nicio minge utilă lui Llorente.
Bilbao a pierdut.
Îi voi simpatiza şi mai mult. Trăiască învinşii !

P.S. Măgăriile din societate noastră au cuprins şi fotbalul. Arbitrii români din breaslă ar trebui să fie dezbrăcaţi de echipament şi trimişi la tăiat sare. Ce a făcut Tudor, la meciul CFR Cluj-Universitatea Cluj, e una dintre cele mai mari măgării văzute vreodată. Mureşan a luftat incredibil şi şi-a rupt noada curului, iar Tudor, pe care îl suspectez de mulţi ani că e idiot, a dat lovitură de la 11 metri pentru ceferişti. Mai mult, împuţind micul  ecran cu neruşinarea lui, Crăciunescu încearcă să demonstreze că a fost, într-adevăr, penalty ! Unii comentatori justifică gestul lui Cadu, comparându-l pe provocator cu un alt portughez, Cristiano Ronaldo. Ultimul ar fi, vezi Doamne, o adevărată instanţă morală, când el, pe lângă faptul că este un jucător foarte bun, se comportă ca un măscărici care cerşeşte tot timpul lovituri libere. Sigur, ca salata să iasă bine era nevoie şi de Bornescu, căruia îi lipseşte complet cerebelul. Ne-am obişnuit ca pe fotbalişti să nu-i dea afară din casă surplusul materiei cenuşii, dar nici aşa !
Cel mai bun vaccin împotriva grobianismului ar fi, probabil, educaţia primită în familie. Dar ne purtăm ca şi când toţi cetăţenii am fi orfani şi copii ai străzii. Zenitul nesimţirii a fost gata să fie atins chiar de primul demnitar al ţării, care l-a lăsat pe ministrul Andrei Marga vreme îndelungată cu mâna întinsă, din pricina unor opinii politice. Prin comparaţie, antrenorii Ferguson şi Mancini şi-au strâns mâinile la finalul unui meci, după ce cu câteva minute înainte fuseseră pe punctul să se încaiere. Golănia este exclusă acolo unde sunt respectate nişte principii.