vineri, 2 noiembrie 2012

Cărţile mele sunt vii

În Convorbiri cu Marin Preda, poetul Florin Mugur mărturiseşte că niciodată nu a văzut, în casa marelui prozator, foi scrise, caiete sau cărţi. Mobilă, curăţenie, linişte şi doamna Preda care se uita la televizor.
În contrast cu teleormăneanul, Vasile Voiculescu, scriitorul, sfântul şi doctorul care îi îngrijea pe bolnavii săraci fără să primească onorariu, avea o cameră pline de manuscrise, unde nu lăsa pe nimeni să intre. Se spune că hârtiile erau ţinute în mare dezordine.
Mă mutasem într-o nouă locuinţă, iar cărţile mele lăsau să se vadă că le răsfoiam des. Noii prieteni - aşa credeam pe atunci, că îmi sunt prieteni ! -, neavând ce să spună urât despre mine, mormăiau, la un pahar, că... nu-mi aranjez bine cărţile. Sigur, ale lor erau ordonate pe vecie ! A fi prieten cu cineva înseamnă, pentru unii, a-l mânji constant pe respectivul cu toate mizeriile care îţi vin la îndemână. Am ajuns la concluzia că în anumite medii sociale nu-ţi poţi face prieteni dacă nu dovedeşti abilităţi deosebite în manevrarea noroiului şi în săpăturile subterane.
Făcându-mi ordine în cameră, am încercat să îndepărtez mai multe volume şi le-am scos pe hol, pentru a le pune în biblioteca mai mare, pe caree o am în altă aripă a casei. După două zile le-am adus înapoi. Mi-am dat seama că opurile care mă înconjoară sunt  vii şi nu pot trăi fără ele. N-au astâmpăr şi mă înconjoară, jucăuşe şi afectuoase, ca nişte pisici.
Îl recitesc pe Borges pentru a-mi regla mecanismele minţii.
Pe Cehov când sunt obosit şi descurajat.
Pe Faulkner când încep să scriu o nouă carte.
Pe Hemingway, Caldwell şi Steinbeck în momente de acalmie.
Pe Dostoievski la început de vacanţe.
Pe Canetti când uit să vorbesc.
Pe Thomas Mann când simt că nu voi muri niciodată.
Pe Kafka şi Musil când mă simt invincibil.
Pe Gide când decid că nu voi mai scrie.
Pe Joyce, Gogol şi Lowry când nu-mi mai amintesc cum se caligrafiază cuvintele.
Pe Kennedy Toole când speranţele se încăpăţânează să nu mă părăsească.
Pe Louis-Ferdinand Céline când încerc să-mi revin din depresie.
Pe Dino Buzzati când bănuiesc că fericirea se ascunde în spatele uşii mele.
Când fata mea era mică, îi punea lui Moş Nicolae, pe prag, o prăjitură şi un  un pahar cu Coca-Cola şi mă ruga să mă pun la pândă pentru a-l prinde, în toiul nopţii, pe musafir. Voia să-l cunoască pe sfântul care este atât de bun şi îi iubeşte toţi copiii din lumea asta.
Eu adormeam, cineva mânca prăjitura şi bea Coca-Cola, iar pe Moş Nicolae nu l-am prins niciodată.
Am văzut până acum doar călcâiele unei necunoscute care fuge, probabil, până să deschid uşa.
Sunt condamnat să-l recitesc de-a pururi pe Buzzati.

16 comentarii:

Unknown spunea...

Ce frumos!
Randurile despre prietenie, cu miezul lor amar, au mult adevar in ele.
Stiti care mi se pare cel mai odihnitor pasaj? Cel cu prajiturica si paharul de Coca-Cola de pe prag!...,,Fa-te suflete copil"!...
Si scriitori romani?
Lipsesc din enumerarea de mai sus...
Nu-i folositi in nicio ,,terapie"?
Mai ,,trec" pe la Dvs., mi-a placut ce am citit.
Spor la scris si in toate!

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
comentariul tău a intrat în spam, dar l-am recuperat de pe e-mail. Iată-l :
Tanarul scriitor Adel Cotofanescu a scris o carte. A tiparit-o in 100 mii de exemplare dar nu a reusit sa vanda nici una. Atunci a hotarat sa dea un anunt la rubrica matrimoniale: "Milionar tanar si chipes, doreste sa faca cunostinta cu o domnisoara, care seamana cu eroina principala din romanul lui Adel Cotofanescu!"
In trei zile tot tirajul a fost cumparat!


Şerban Tomşa spunea...

Ştefan Dumitru,
cred că încă există prieteni adevăraţi. :)
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase, vă voi vizita şi eu.
Cât despre scriitorii români, pot spune că sunt prieten cu mulţi şi n-aş vrea să uit numele vreunuia. Vă daţi seama ce-aş păţi ? Aşa că le-am trecut numele sub tăcere. :)

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
vezi că aveam dreptate când spuneam că editurile nu ştiu să-şi promoveze autorii ? Asta da idee !
Ar tebui să învăţăm toţi de la asemenea tineri cu mintea ageră.

Liviu Drugă spunea...

Pentru 99% din oameni pasiunea pentru cărţi e văzută ca pe o abatere, o excentricitate. Ca şi cultul pentru prieteni, hai să zicem că aici procentul e mai scăzut, un 97%.

Am încercat odată să explic cât de mare este bucuria cunoşterii. Am citit în privirile lor uimirea că puteam să susţin aşa ceva... de fapt nu prea înţelegeau ce vreau de la ei.
Mi-am pus un pahar şi am început să vorbim despre Animal Planet, ceea ce nu e chiar aşa de rău...

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
păi, înseamnă că oamenii nu sunt sănătoşi la cap ! Cum să trăieşti fără să citeşti ?
Cum să fii profesor, medic şi student fără să toceşti pragurile bibliotecilor ? Ştii că moşierii şi studenţii ruşi citeau în draci, iar Tolstoi şi Dostoievski aveau admiratori cu duiumul ? S-ar părea că la noi numai scriitorii mai citesc. Şi nici ăia toţi...

Unknown spunea...

Domnule Serban Tomsa,
Am ,,navigat" pe blogul Dvs., v-am citit cateva postari... Mai bine ,,saream calul", adica nu citeam ,,Un cal pe trotuar"...
In popor - un scriitor spunea asta - asa se zice: Dumnezeu ar mai fi dat o porunca, a 11-a: Sa nu ucideti caii!
In urma cu vreo zece ani, chiar in Saptamana mare, intr-o noapte...dar mai bine nu va povestesc...O frumusete de cal, cazut pe trotuar, cu beregata taiata, intr-o balta de sange...
Nu mi-a tihnit defel acel Paste.
Esenin, un suflet mare, i-a ars un pumn in moaca unui birjar care isi snopea calul in bataie. Desi beat fiind, poetul si-a dat seama in care din cei doi se afla ...animalul.
Un cal e o poezie in miscare...Un poem intr-un singur vers...
Phh! mai bine nu-mi mai aminteam.

Nu dispun de prea mult timp, o sa va citesc printre picaturi. Eu zic ca merita.
Spor la scris si in toate!
O noapte frumoasa!

Liviu Drugă spunea...

Şerban,

La ce tehnologii au apărut acum, asta cu pragul tocit al bibliotecilor devine o metaforă, dar adevărul ei rămâne valabil.
Să ştii că sunt uneori, în ciuda celor scrise de mine mai sus, uimit de numărul impresionant de cititori din mijloacele de transport în comun. Cei mai mulţi sunt in metrou.
Nu ştiu dacă ai observat că apar tot mai multe cărţi, la edituri recunoscute sau obscure. Din asta eu deduc că sunt incă şi mai multe manuscrise gata, iar calitatea lor nu este din cele mai bune. Are loc o mică explozie de creaţie (nu pun problema calităţii) în ale cuvintelor scrise in vremea recentă românească. Cei îi motivează, de unde le vine cheful? Citesc? Vor faimă? E doar dorinţa de a se exprima, cred că au ceva de spus?

Internetul complică şi mai mult ecuaţia. Se primesc aprecieri pe net de la persoane care nu au expertiza necesară în ale creaţiei literare, iar autorul şi-o ia uşor-uşor în cap, scoţând texte pe bandă rulantă...

Ce vremuri! :)

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan Dumitru,
vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
Esenin era un om sensibil şi cu o mentalitate superioară.
Iar eu i-am intrigat pe mulţi, fiindcă am mai multă compasiune pentru animale decât pentru unii ( atenţie, "unii" ! )oameni.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
da, am folosit o metaforă, tocită şi ea.
Ideile tale mă duc cu gândul la o pătură socială care scrie şi citeşte. Scriitorii sunt şi cititorii altor scriitori. E un cerc închis care se îndepărtează tot mai mult de cititorul mediu, adică de oamenii nici proşti, nici culţi.

Liviu Drugă spunea...

Şerban,

Nu ştiu ce să spun despre această pătură concentrată pe scris, fie creatori, fie cititori.

Sunt tentat să fiu de acord cu lipsa lor de preocupare pentru cititorul mediu, dacă există această situaţie.
Adciă să se scrie având în cap obţinerea unei adudienţe cât mai bune/mari. Or asta cred că e dăunător, chiar dacă sunt covins că aşa se şi întâmplă în majoritatea cazurilor.
:)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
oricum am da-o, tot prost iese. Mi-e teamă că epuizarea multor formule artistice a împins literatura într-o criză. Goana după originalitate şi seducerea cititorilor sunt două cărări care duc în locuri mult îndepărtate unul de altul.

Unknown spunea...

Esenin a fost unul dintre cei mai frumosi poeti ai lumii.
Da, frumos si la chip, dar mai ales la suflet.
Cu siguranta ca o sa radeti de mine acum – si mie mi-e jena sa marturisesc acest lucru: aveam 15 ani cand am auzit pentru prima data de Esenin.
Am trait intr-un sat uitat de lume, cocotat pe un deal si inconjurat de paduri. Oamenii locului nu prea se indeletniceau cu versurile lui Esenin.
Ati intrat vreodata intr-o padure de mesteceni? Cat vezi cu ochii doar lumanarile
de seu curat, vegetal, ale mestecenilor…Nu auzisem de Esenin pe atunci, dar mi-am petrecut copilaria sub poala de mesteceni. Asa inseamna, zic eu, ca l-am ,,citit” din destul pe Esenin. Multi oameni citesc…fara sa citeasca! (ca tot ati discutat despre lectura aici). Daca o carte nu te modifica sufleteste – in sensul bun, se intelege - atunci degeaba o mai citesti…Las-o deoparte, ridica ochii si priveste in jur, la oameni (mai ales la oameni), la plante, la cer, la tot…Vei fi mult mai castigat, va asigur!...
Cartea trebuie sa te intelepteasca, de aceea este nevoie si de o anumita selectie a lecturii. Fara selectie…n-ai ,,directie!”!
Menirea oricarei carti este sa te implineasca ca om. Si slava Domnului! avem o multime de astfel de carti. Ce oameni minunati ar putea face din noi cartile, daca ne-am dori si noi acest lucru!
O noapte frumoasa, domnule Serban Tomsa!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan Dumitru,
ce frumoase rânduri aţi scris ! Vă mulţumesc. Este o mare bucurie -şi sunt deopotrivă onorat - să vă am ca musafir pe blogul meu.

Unknown spunea...

Domnule Serban Tomsa, va multumesc.
Prea mari cuvinte...pentru o mana de om (asta-s eu!).

Vi s-a intamplat sa fiti obosit de prea multa ...frumusete?
Am vizitat astazi expozitia temporara de la Muzeul National de Arta al Romaniei; m-am intors ... frant de oboseala! Prea multa frumusete strica!...Am patit ca savantul acela in padurile tropicale: a descoperit o specie noua de fluture ... si a zacut la pat doua saptamani (de prea multa fericire)!
Spunea Cesare Pavese ca ,,munca oboseste"(Laborare stanca). Avea dreptate, dar si prea multa fericire oboseste!

Ce-ati vrut sa spuneti cu ,,va voi vizita si eu"?
Sa nu-mi spuneti ca aveti adresa blogului meu? Ar fi de mirare.
O noapte frumoasa va doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan Dumitru,
cred că aceasta este cea mai bună definiţie a fericirii : să fii obosit de frumuseţe ! Minunat aţi formulat.
Aş fi nespus de bucuros şi v-aş rămâne îndatorat dacă mi-aţi indica adresa blogului dumneavoastră. Sunt sigur că acolo este bârlogul adevăratei frumuseţi.