vineri, 7 decembrie 2012

Viețile paralele

Când eram licean, în fiecare iarnă visam prima ninsoare. Noaptea alergam printre fulgii de nea, iar dimineața fugeam la școală și îi anunțam pe colegii mei : „Astăzi va ninge ! ” Și, într-adevăr, pe la zece dimineața începea să viscolească precum în Mirceștii lui Alecsandri. De vreo două ori s-a nimerit ca miracolul să se producă pe 22 noiembrie, ziua de naștere a fetei de care eram îndrăgostit, dar pe care n-am îndrăznit niciodată să o abordez. Se numea Mariana U. și din 1976 n-am mai știut nimic despre ea. Abia acum, când am finalizat romanul Călugărul Negru - în care am luat-o ca model pentru personajele Ioana și Sevghin ! -,  am aflat că are doi copii, o fată și un băiat, mari și la casele lor. I-am descoperit pe Facebook ! Stranie coincidență !
Pentru mine n-a venit niciodată Moș Nicolae, așa că nu-mi puneam problema dacă există.
Fiica mea era însă atât de uimită de darurile moșului și de puterea acestuia de a străbate instantaneu spații infinite și de a deschide uși încuiate, încât m-a rugat, dacă se poate, să i-l prind pe bătrân, ca să-l vadă și ea. Urma, evident, să îi dăm și noi cadouri și să-l eliberăm, după ce îl vom fi tratat cu bunătăți. Ca să îl facem să întârzie, îi puneam, lângă ghetuțe, un pahar plin cu Cola  - sau uneori cu vin roșu - și două prăjituri. Nicolle adormea prima și, când se trezea, fugea la locul unde amenajasem capcana. Moșul își lăsa darurile și bea fără greș sucul sau vinul, dar uneori uita de prăjituri. „A venit ”, exclama Nicolle, în al noulea cer. Apoi mă întreba de ce nu am reușit să-l capturez. Mă scuzam în fel și chip, dar nicio explicație n-o mulțumea.
De mai mulți ani, Moșul a reînceput să mă ocolească. E clar că nu voi mai avea ocazia să-l sechestrez.
A început în schimb să mi se întâmple tot mai des un fenomen straniu. Stau de vorbă cu diferiți oameni și evocăm momente din copilăria și adolescența noastră. Nu-și mai amintesc nimic din ceea ce le povestesc eu. La rândul meu sunt sigur că ei fabulează la gros, imaginând tot felul de întâmplări  nicicând petrecute în scurta noastră existență pământească.
Fiecare își reinventează viața într-un mod cât mai suportabil, pornind de la trecut, pe care îl reface din temelii.
Spre durerea mea, e clar că ducem vieți paralele, mișcându-ne pe niște canale care nu comunică unele cu altele decât prin vagi sunete, abia auzite în întuneric.

9 comentarii:

elena spunea...

Cind citesc mesajele dumneavoastra in care evocati momente din trecut, am intr-adevar impresia de-a primi mesaje din lumea mea paralela. Nu am uitat nimic din copilaria mea, dar totul imi apare azi ca o lume paralela in care ma bucur ca am trait.

Liviu Drugă spunea...

Ce coincidenţă, dragă Şerban...
Tocmai ce am terminat de povestit Taniei, fiica mea, câteva întâmplări din armată. Nu am o memorie bună şi chiar am povestit lucruri nu foarte exacte, mai mult atmosferă. Poate că şi asta este unul din motivele pentru care în ficţiunile mele, în povestirile mele, am aşa de multe detalii - ca un fel de răbunare pe memoria mea proastă. :)

Şerban Tomşa spunea...

Elena,
vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Mă bucur mult că mă citiți.Cu drag.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
mi-e teamă că am început să trăiesc exclusiv în ficțiune. Dar poate că n-ar fi cel mai rău lucru. Transmite-i fetei tale salutările mele. Mă bucur că îți este aproape. Sunt sigur că te admiră mult, iar mai târziu va deveni și ea scriitoare.
Artistul nu trebuie să aibă memorie, el inventează totul. :)

DRAGOŞ VOICU spunea...

Felicitari!!!! Am aflat de la postarea lui Radu Aldulescu pe facebook! Cand apare cartea, unde? Vrem amanunte!!! Venim si noi de sarbatori in tara si vrem sa ne aprovizionam cu hrana spirituala pentru anul urmator!

Liviu Drugă spunea...

Şerban,

Când scriam povestirile din Ceasornicarul dansator, nu de puţine ori mă trezeam noaptea obsedat de lipsa unei soluţii care să mă mulţumească în continuarea vreunei povestiri. În acel moment, eram sigur că nu voi scăpa de acele întâmplări imaginare. Când colo, era de ajuns să încep altă povestire şi să dau peste un alt obstacol ca să uit cât mă "chinuise" nu ştiu ce personaj care nu se "pupa" prea bine cu restul evenimentelor mele ciudate.

Da, fiica mea este mândră de mine şi sper ca într-o bună zi să ajungă o scriitoare faimoasă şi, mai ales, talentată.

Şerban Tomşa spunea...

Dragoș,
îți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase ! probabil că romanul va apărea în februarie, la Tracus Arte. Trebuia să fie publicat în noiembrie trecut și să fie lansat la Gaudeamus. S-a produs însă o încurcătură cu o versiune mai veche a cărții. Oricum, e mai bine așa. Noua variantă e mai puternică literar și mai ispititoare pentru cititori. :)
În două-trei zile îți trimit textul promis.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
mulți scriitori creează în vis. Era o vreme când, în fiecare noapte de miercuri spre joi, scriam în somn două poeme. Mă trezeam apoi și le transcriam. Erau cele mai frumoase din câte mâzgăleam pe atunci.
Fata ta va avea sigur talent, fiindcă ăsta se moștenește. Poate voi mai apuca să-i citesc și eu cărțile.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
ultimul tău comentariu dispăruse, dar l-am recuperat :

„Şerban,

Vei mai apuca. Acum e în clasa a 8-a şi e ocupata cu admiterea la liceu, însă apoi voi încerca să o conving să îşi încerce puterile cu o serie de proze scurte, chiar dacă ea nici nu vrea sa audă de aşa ceva: vrea roman din prima! :)”

Sunt sigur că fetița ta va ajunge un mare romancier. :)