marți, 5 februarie 2013

Citindu-l pe Murakami

Cum nimic nu este întâmplător, chiar și lectura unei cărți este plasată într-o rețea de determinări și conjuncturi care o fac imposibilă în alt context. Adică parcurgi o carte exact în momentul potrivit.
Am de mai mulți ani Pădurea norvegiană de Haruki Murakami și încă n-am citit-o, în ciuda recomandărilor stăruitoare făcute de un mare scriitor de a cărui prietenie mă bucur.
Primele pagini mă fac, prin evanescenta, inefabila lor afectivitate, să mă gândesc la Yasunari Kawabata. Pe urmă mi se confirmă ideea că un mare romancier nu trebuie să fie expresiv și încărcat pe fiecare pagină. Craii de Curtea-Veche, de pildă, este un poem epic, o carte magică, dar restrânsă la dimensiuni care fac suportabilă bogata ei frumusețe.
În continuare observ că, în cartea lui Murakami, nu se face caz de oralitate și de dialoguri sclipitoare. Conversațiile sunt mai degrabă banale. Chandler s-ar fi rușinat să semneze unele convorbiri :
„- Sigur nu aveți probleme ?
- Sigur, am răspuns eu. Vă mulțumesc mult.
 Murakami este mai degrabă pictor subtil și ne țese sub ochi transparente stampe japoneze : „ Muntele părea de un verde sclipitor pentru că cele câteva zile de ploaie curățaseră praful verii; iarba înaltă se legănă în adierea brizei de octombrie ; o fâșie subțire de nor se lipise parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut apoi prin părul ei înainte de a dispărea în pădure. Copacii foșneau și din depărtare s-a auzit un lătrat atât de slab de parcă venea din altă lume. În rest, tăcere deplină. Niciun sunet, nicio ființă în calea noastră. La un moment dat am zărit doar două păsărele roșii, speriate, țâșnind dinspre mijlocul pajiștii spre pădure. În timp ce ne plimbam, Naoko îmi vorbea despre fântâni. ”
Murakami are ochi, dar până acum nu mi-am dat seama dacă are și ureche. E vorba de niște instrumente artistice, firește, căci, altminteri, ochi atenți și urechi fine are și Dan Voiculescu.
Printre cursuri ECDL, inspecții, ore la clasă, tone de hârtii, plus scrierea cărților mele, voi încerca să citesc cât mai repede romanul scriitorului japonez.
Poate că primele impresii sunt înșelătoare.

6 comentarii:

val spunea...

nu sunt inselatoare. este o carte minunata.

Şerban Tomşa spunea...

Val,
fără îndoială că așa este, iar Murakami este un scriitor de Nobel. Altceva am vrut să spun. M-am gândit că m-am hazardat să definesc o carte după primele pagini. Frumusețea și valoarea romanului sunt evidente și nu intră în discuție. :)

Camelia Săpoiu spunea...

Of! cursuri, inspecții, ore etc., ce bine înțeleg!
Eu mă încăpățânez să cred că există o viață și ... după școală.

val spunea...

aveti dreptate, insa sunt sigur ca dupa ce veti citi toata cartea o sa fiti de aceeasi parere.

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
mi s-a cam acrit. Tone de hârtii pe cap de profesor, timp risipit, vieți irosite aiurea. Pe nimeni nu interesează dacă se mai învață ceva pe la clase, dacă dascălii mai știu un pic de carte etc. M-am cam săturat.

Şerban Tomşa spunea...

Val,
aveți dreptate. Vreau să scot în evidență o anumită idee : poți fi mare scriitor având cele mai neașteptate și mai diverse atuuri. Să văd dacă mi se confirmă. Murakami iradiază o poezie copleșitoare.