sâmbătă, 9 februarie 2013

Faliment

Învățământul românesc este pe cale să dea faliment. Dacă nu cumva fenomenul s-a produs deja. Elevii nu mai învață, iar profesorii sunt hărțuiți cu sute de kilograme de hârtii și cu niște așa-zise cursuri de perfecționare care n-au nicio legătură cu disciplinele pe care cadrele respective o predau la clasă.
Știutorii de gramatică, din ce în ce mai puțini, s-au crucit când au văzut subiectele date anul trecut la Testele Naționale. Se vede clar că omul care a ales fraza de analizat și a furnizat variantele de răspuns habar nu are de sintaxă. Subordonata respectivă era deopotrivă subiectivă și predicativă, dar fusese validată cândva și ca atributivă ! Care erau răspunsurile posibile, oferite de evaluator ? Subiectivă, predicativă, atributivă. E clar că el nu știa defel nuanțele contextului pe care îl propusese. Altimenteri ar fi indicat : subiectivă, completivă directă, completivă indirectă, cu răspunsul corect înclinând către subiectivă. Tot cu acel prilej li s-a dat elevilor să întocmească o compunere în care ei să-și exprime opinia în legătură cu mesajul transmis de un text literar. La școală însă ei sunt învățați că textele literare transmit emoții și sentimente și ar fi fost nevoie de multă abilitate din partea copiilor să demonstreze că acolo nu era exprimat un mesaj direct, ci o idee redată prin mijloace artistice specifice narațiunii. Obligatoriu era nevoie să ia în discuție și categoriile literare respective : narator, personaje, subiectul operei literare. Toată tărășenia - tratată obligatoriu pe câteva rânduri. Credeți că același învățat a avut ceva în cap când a fixat cerințele ?
Mă uit peste subiectele distribuite în școlile din București, la simularea Testelor Naționale. Ca de obicei, două subiecte, cu cinci și patru exerciții pe text, dar și cu două compuneri. Timpul de lucru, două ore. Sunt bucuros că nu se mai dau compuneri absurde  de tipul  Imaginați-vă că intrați într-o expoziție și priviți un tablou hibernal, văzut noaptea sau Imaginați-vă că priviți tabloulVisul cavalerului de Rafael și notați-vă impresiile. ( Atunci, prevăzător, le spusesem elevilor că într-un tablou există obligatoriu o sursă de lumină, așa că ei și-au închipuit că privesc un peisaj de iarnă, iluminat de lună. Dar cum să-ți pui fantezia la lucru în legătură cu un tablou real, pe care nu l-ai văzut niciodată ? În trecăt fie zis, n-am auzit despre niciun pictor care ar avea obiceiul să iasă noaptea afară, în toiul iernii, pentru a picta.) Iată cum sună, de data asta, formularările referitoare la compuneri : Redactează o compunere de 150-250 de cuvinte ( 15-25 de rânduri ), în care să-ți exprimi opinia despre semnificația titlului poeziei „După ploaie” de Otilia Cazimir și Redactează o scurtă narațiune de 80-150 de cuvinte ( 10-15 rânduri ), în care să prezinți o întâmplare din timpul unei vizite imaginare la Grădina Botanică din Cluj-Napoca.  Se știe că trebuie să te ții cu strășnicie în limitele indicate pentru textele tale. Dacă scrii mai puține rânduri, nu ești punctat deloc. Dacă ești mai harnic sau mai lăbărțat și depășești spațiul admis, ți se scad zece sutimi. Comparați dimensiunile : explicarea unui titlu absolut banal - e chiar tema poeziei, dar nu are o semnificație stilistică, în sensul că nu este nici metaforă, nici altă figură de stil -  se face pe 25 de rânduri, iar relatarea unei întâmplări, cu precizarea reperelor spațio-temporale și cu alte dichisuri, este realizată pe...10-15 rânduri. Un elev foarte bun ar putea povesti cum a intrat în Grădina Botanică, s-a împiedicat de o piatră, a căzut pe burtă, s-a ridicat și s-a întors acasă. Halal literatură ! Mai precizez că în școală sunt repartizate anual, pentru asemenea compuneri, mai puține ore decât degetele unei mâini. Și atunci ce mai evaluăm ?
De aceea nu m-am mirat când un profesor universitar se plângea de lipsa de cunoștințe a studenților săi. De când domnul Boc a introdus, la instigarea unui alt mare și binecunoscut specialist în domeniu, învățământul pe competențe, nimeni nu mai citește nimic. Cititul e toceală, nu dobândire de competențe ! În lucrările susținute la examen, studioșii fac greșeli de clasa a IV-a, mănâncă articolul hotărât, folosesc cratima aiurea și scriu lucruri trăsnite. O studentă în anul al III-lea, la Litere, mărturisește că poetul ei preferat „e Macedonski, autorul frumosului poem Mistrețul cu colți de argint. ”  Universitarul pomenit aici arată că din amfiteatrele instituției în care lucrează ies absolvenți cu diplome, care n-ar fi trecut de admitere în urmă cu cinsprezece ani. Dascălul nostru uită însă facultățile private care au băgat definitiv în noroi învățământul românesc.
Astăzi trebuia să mă duc la niște cursuri ECDL, dar din cauza faptului că toate sălile sunt ocupate de alți cursanți,  grupa noastră nu are unde să-și desfășoare activitatea.

P.S. Chiar în condițiile în care lucrurile decurgeau normal, am observat, de-a lungul anilor, două fenomene îngrijorătoare :
1. Din prina faptului că lucrează numai cu copii, cadrele didactice din ciclul gimnazial și liceal devin prizonierele acestei vârste și nu se maturizează deloc, comportamental și social. Ajung să se pună la mintea celor mici și se manifestă uneori precum Gigel din clasa a III-a.
2. Un profesor bun, căruia i se dau, o perioadă îndelungată, numai clase proaste, devine un dascăl slab. Există o influență a elevilor asupra mentorilor. Când știi că lucrezi zadarnic în clasă, sfârșești prin a munci din ce în ce mai puțin și adesea te descalifici. Cunosc un caz concret dintr-un oraş apropiat. Unui magistru eminent i s-au repatizat o vreme numai clase de elevi proveniți din familii dezorganizate. Omul a ajuns rău pe plan personal și a sfârșit prin a fi socotit o catastrofă didactică.
Dacă la toate acestea adaug o reflecție a unui fost prieten, om cu o funcție importantă în administrație, tabloul învățământului românesc devine jalnic. „Am cunoscut fel de fel de oameni și am umblat prin multe medii, mi-a spus demnitarul, dar oameni lipsiți de caracter ca în învățământ n-am văzut în niciun domeniu. Se urmăresc unii pe alții, se toarnă, se pârăsc la şefi, în speranța că-și vor vor vedea colegii ajunși la ananghie. Și când te gândești că ăștia sunt formatori de caractere ! ”
Atenție : nu este afirmația mea și mărturisesc că nu-i acord credit în totalitate bărbatului care mi-a zis cele de mai sus.

4 comentarii:

Ryanna spunea...

toată ţara e în faliment,ce-ar mai fi de spus?..nimic!

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
nu mai avem decât să punem în practică ideea unui deștept care hăhăie tot timpul : să plecăm de aici. Dar pentru noi e prea târziu.

DOAR NOI spunea...

Sunt cadru didactic si recunosc - cu tristete - ca tot ce ati surprins in randurile dvs., este ADEVARAT.

Sa mai sper ca lucrurile se vor indrepta? Eu incerc sa imi fac datoria cat mai bine posibil... sa nu ma descalific.

Şerban Tomşa spunea...

DOAR NOI,
sinceritatea dumneavoastră este binevenită. Mă așteptam să sară în sus cei care se simt cu musca pe căciulă, care sunt lipsiți de caracter și găsesc acum prilejul să pozeze în apărători ai imaginii dascălului român. În învățământ sunt oameni care s-au dat în judecată pe motiv că unul a stat pe scaunul celuilalt ! Totuși, ca să fim drepți, în sistem sunt și oameni minunați, spirite mult evoluate, cum ar fi, de pildă, profesorul Manuel Angelescu de la Liceul Videle. ( Manuel va ieși însă la pensie, la sfârșitul anului școlar curent. ) Mai sunt și alții, dar normal ( nu ideal ! ) ar fi să se comporte toți precum Manuel.