sâmbătă, 23 februarie 2013

Solidaritate

În momentele dificile îţi dai seama câţi prieteni ai.
Iar eu am descoperit, cu mare bucurie, că am mulţi prieteni. Calculatorul meu a luat-o razna şi a fost suficient să cer ajutor cunoscuţilor, că mai mulţi tineri s-au grăbit să-mi sară în ajutor. Au fost mai întâi un inginer şi un profesor. Apoi şi-au manifestat solidaritatea ofiţeri de poliţie în devenire, jurişti, studenţi şi liceeni. Toţi, fără excepţie, mi-au fost elevi şi sunt mândru de ei. Mă simt, de asemenea, onorat că am reuşit să-i învăţ, cândva, câte ceva. Mai mult decât cei de vârsta mea, ei ştiu ce înseamnă solidaritatea. Sunt oameni educaţi, civilizaţi, trecuţi prin lume.
Meseria de profesor mi-a adus, până la urmă, ca şi cărţile publicate, mai mulţi fraţi întru spirit decât duşmani. Decisivă este însă calitatea celor cu care ne intersectăm.
Le mulţumesc tuturor, cu dragoste, şi îi asigur de toată preţuirea mea.

Niciun comentariu: