Duminică am avut marea bucurie de a participa la nunta lui Carol Mărgelatu, desfăşurată în oraşul Videle. Carol este al doilea copil al soţilor Nuţi şi Marian Mărgelatu. Băiatul cel mare, Viorel, trăieşte la Paris, dar a venit şi el la petrecere. Viorel şi Carol mi-au fost cândva elevi şi pot spune că sunt mândru de ei. Îmi amintesc că în 1993, când Eugen Simion, pe atunci preşedintele Academiei, a venit să-mi facă inspecţia pentru gradul I, ora de română de la clasa lui Viorel urma să se desfăşoare, conform orarului, de la 13 la 14. Între timp, Viorel a verificat temele colegilor săi şi, fiind nemulţumit, i-a pus să le refacă. A repetat cu ei lecţia până ce totul a mers strună. Viorel era un lider înnăscut. Eugen Simion a considerat însă că două sau trei ore de asistenţă au fost suficiente pentru a se edifica în legătură cu abilităţile mele de profesor şi n-a mai intrat şi la ultimele cursuri, spre marea dezamăgire a lui Viorel. Acum i-am revăzut cu mare plăcere pe discipolii mei : doi intelectuali de rasă, minunat educaţi şi admirabil orientaţi social. De altminteri, nunta întreagă a fost una de oameni apropiaţi de cărţi, rafinaţi, trecuţi prin lume, civilizaţi. Mi-am revăzut cunoştinţe vechi şi prieteni din copilărie. De multă vreme nu m-am simţit atât de bine şi îi felicit pe Nuţi şi pe Marian Mărgelatu pentru organizarea unei nunţi cu adevărat de vis.
Astăzi, altă surpriză plăcută. M-a vizitat domnul profesor Constantin Bărbuţă, director al liceului în care am studiat în urmă cu mulţi ani, inspector şcolar mai târziu, eminent istoric, cărturar de calibru. Fostul meu director mă citea de pe vremea când îi eram elev. Îşi cumpăra Luceafărul, unde publicam poeme, parcurgea textele, apoi mă invita în cabinetul său, pentru discuţii. Era puţin lucru pentru un elev de clasa a IX-a ? A fost un profesor mai mult decât strălucit, cu care am comunicat perfect. Îmi spunea tot timpul că am multă profunzime şi că mintea mea are explozii uluitoare. Nu mă nota cu 10, ci cu F. f. bine ! Mai târziu mi-a urmărit evoluţia ca scriitor şi şi-a manifestat entuziamul. Trebuie să spun că nu-l apreciez mai puţin. Câtă carte ştie omul acesta e greu de închipuit ! S-a recunoscut prin cărţile mele şi a fost încântat. Ceea ce mă uimeşte este tinereţea sa perpetuă. Deşi între noi e o diferenţă bună de vârstă, mi s-a părut că face parte din generaţia mea, ba chiar că este ceva mai proapăt în elanurile sale ştiinţifice şi în proiectele de viitor.
Concluzia este una singură : contactul cu cărţile face bine sănătăţii noastre, menţinându-ne viguroşi şi lucizi timp îndelungat.
Mulţumesc pentru tot, domnule profesor Constantin Bărbuţă !
P.S. Fostul meu profesor mi-a mărturisit că învăţământul românesc este la pământ. După pensionare, Domnia Sa a mai predat cultura civică la o şcoală din Drumul Taberei. Ce a văzut acolo l-a făcut să renunţe. Comportamentul copiilor era deviant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu