luni, 3 februarie 2014

Două fotografii


Eminescu 2

    De două săptămâni circulă, pe net, două fotografii în care ar apărea, se spune, Eminescu : Două fotografii de senzaţie cu Mihai Eminescu, necunoscute până în prezent. La început am avut suspiciuni. Individul smolit, cu păr negru şi mustaţă, scurt la trup şi viguros, care citeşte în prezenţa reginei, nu are acea aură celestă care să mă emoţioneze şi să mă facă să simt că este vorba, într-adevăr, de marele poet. Pe urmă pare neverosimil ca regina Elisabeta să stea cu spatele la un musafir atât de important. Pe atunci, valoarea omului era recunoscută, chiar dacă nu totdeauna şi recompensată corespunzător. Până la urmă am distribuit şi eu poza, fără alte comentarii. În sfârşit, o prietenă de pe Facebook, Violeta Niculescu - posesoarea blogului innuenda.blogspot.com - , a pus lucrurile la punct : 
NU este Eminescu, ci secretarul Reginei Elisabeta, italianul EDGAR DALL'ORSO !! Fotografia este una CELEBRĂ în care apare… GEORGE ENESCU la pian, tânăr, cu mustață, prin 1898-1899.
Bietul Eminescu era, așadar, mort de vreo zece ani… !!!
Domnul cu mustață (confundat cu Eminescu) este, așadar, secretarul Reginei-Poete Carmen Sylva, italianul Edgar Dall'Orso, muzician, prieten și partener de muzică de cameră al lui Enescu.
Și în fotografia de sus, unde stă pe scaun, citind(...), tot pe Dall'Orso îl vedem.
(...)” (Raluca Stirbat · Works at President of the International George Enescu Society, Vienna)

   Ce comentarii ar putea face nişte băgători de seamă, aşa cum suntem şi noi ?
Iată două variante : 

1. Ignoranţa grobiană :   Sângele albastru se desfată. Nişte veleitari din înalta societate, mari amatori de artă, ascultă poezii, pe fond muzical.  Şi asta după ce, în urmă cu zece ani, Eminescu fusese lăsat să moară de foame etc.
2. Acuzarea prin comparaţie cu trecutul. : Conducătorii de altădată erau iubitori de artă, preţuiau muzica şi poezia, încurajându-le şi finanţându-le. Ei se înconjurau de oameni de valoare, uneori chiar de genii, dându-le acestora din urmă un gir moral de nepreţuit.  Astăzi, dimpotrivă, mârlanii care ne conduc se înconjoară de proşti care nu ştiu decât să mănânce, să bea şi să fure etc.
Ceea ce mi se pare ciudat este că regina, care scria poezii, şi-a ales un secretar care semăna cumva cu Eminescu.
Dar dacă secretarul care aducea cu Eminescu citea chiar poeme aparţinând lui Eminescu ?

5 comentarii:

stefan s. spunea...

Fotografiile sunt superbe, chiar dacă din ele lipsește Eminescu!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Da, sunt frumoase. Şi foarte bine conservate.
Acum, după ce am mărit imaginile, îmi dau seama că secretarul italian nu seamănă deloc cu Eminescu.:) Zulufii negri şi mustaţa aranjată convenabil nu-l fac poet.

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Da, sunt frumoase. Şi foarte bine conservate.
Acum, după ce am mărit imaginile, îmi dau seama că secretarul italian nu seamănă deloc cu Eminescu.:) Zulufii negri şi mustaţa aranjată convenabil nu-l fac poet.

stefan s. spunea...

Da, aveți dreptate, nu seamănă cu Eminescu.
Există o altă fotografie interpretabilă, în care apare Eminescu, foto făcută în fața Hanului lui Manuc - nu știu dacă aveți cunoștință de ea. În acea poză Eminescu e mai aproape de ... adevăr!
Și Rom. Lit. a postat într-un număr mai vechi o fotografie ... în care personajul chiar seamăna cu Eminescu.

Cînd eram copil, la vremea viselor(visurilor) inocente, auzisem de așa-zisa utopică mașină a timpului (nu de romanul lui Wells). Te urci în ea, și gata, te întorci în timp! Dacă ar fi fost posibil acest lucru, iată pe cine mi-aș fi dorit, în acel moment, să pot vedea: pe Decebal, pe Eminescu și pe Ștefan cel Mare!... De Vlad Țepeș îmi era tare frică, pe ăsta in mod intenționat l-aș fi ocolit.
Știu, pare amuzant, dar copiii, chiar și cei aflați în satele uitate de timp, dispun și ei de anumite percepții ,,serioase" ale realității. Să-l poți vedea pe Eminescu ,,în carne și oase"... ar fi ceva!
Numai bine vă doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Ce frumos !
Faţă de medievali am avut mereu reţinere - se omorau manual cu mare plăcere -, dar am şi eu frustrările mele. Aş fi vrut să-l văd în carne şi oase pe Sf. Papă Ioan Paul al II-lea şi să beau un pahar - pe vremea când mai beam - cu Marquez sau Ştefan Iordache. Şi, desigur, şi cu alţii. ( Am apreciat faptul că Ion Iliescu a ţinut să-l vadă pe autorul "Cronicii unei morţi anunţate" atunci când a vizitat nişte ţări din America Latină. )
Soarta lui Eminescu m-a afectat todeauna într-un mod ciudat şi, cu mulţi ani înainte de a cădea în depresie, visam toate cămăruţele prin care a stat el cu chirie. Mai comentam cu unul şi cu altul, până când un amic mi-a zis : "Nu le mai povesti, dracului,ăstora ceea ce visezi. Că ei înţeleg treaba în felul lor şi în curând te vor lua de nebun." Sigur, tot nu m-am lecuit de boala care mă face uneori să le împărtăşesc şi altora viziunile mele.
Vă îmbrăţişez.