sâmbătă, 27 septembrie 2014

Dor de Cochirleni sau despre cum se păstrează prieteniile

       Am spus și mai demult că prieteniile se se leagă în copilărie, în liceu și în facultate, adică în vremuri când te poți iluziona că poți împărți totul cu altcineva. După aceea intri în faza frecușurilor, a rivalităților,a  invidiilor, a turnătoriilor, a decepțiilor. Nu-ți mai poți selecta oamenii cu care să comunici. Fac excepție de la această regulă, în opinia mea, prieteniile literare, alianțe trainice de principii nobile, adevărată solidaritate întru frumos. Înfloresc la orice vârstă, indiferent de distanțele care îi separă pe protagoniști. Motivul? Oamenii sunt de condiții culturale asemănătoare, ceea ce le induce și o morală specifică.
      Un prieten din tinerețe a vrut să organizeze o petrecere la care să participe veteranii de odinioară, colegi de serviciu și de suferințe. Ne legau amintiri vesele, dar și umilitoare, din anii a două regimuri care nouă ne-au mâncat viețile, iar pe alții i-au făcut nababi. În cele mai negre momente, foștii noștri colegi găseau timp să se mai întâlnească la o bere, la un fotbal, la o discuție. Acum au refuzat, stânjeniți, invitația. X îl detestă pe Y, care îi răspunde cu aceeași monedă. Amândoi nu-l suportă pe Z, care are antipatiile sale. Fiecare a zis despre ceilalți lucruri mai mult decât jenante, iar o întâlnire ar fi ca un foc pe un depozit de dinamită. Chiar dacă unul și-a văzut de treaba lui, a fost înțepat și provocat de alții până când a fost nevoit să răspundă. Și a făcut-o urât, pradă impulsului de moment. E cu adevărat urât că foștii coechipieri nu doresc o reconciliere. Nu voi înțelege niciodată ce-l determină pe un bărbat, față de care ai cele mai bune intenții și cele mai frumoase vorbe, să arunce cu noroi în tine. Se întâmplă ca, din senin, să te trezești cu un jet de venin aruncat drept în ochi! Frustrarea și propria nefericire nu sunt explicații plauzbile pentru răutatea care iese într-un asemenea mod la suprafață, ca un țiței murdar. Nu ne vom revedea niciodată în vechea formație, ca pe vremea când  programele unicei televiziuni țineau două ore, curentul se lua la ora 22, iar pâinea, uleiul și zahărul erau cartelate. Sunt caractere care nu-și dau la iveală omenescul din ele decât în condiții de pușcărie. Când le este bine, n-au nevoie de mofturi ca solidaritate, respect sau bucuria de a schimba impresii cu un semen. Am întrebat pe cineva cum se face că A și B, care aveau caractere nobile, mai frumoase decât al meu - eram convins de asta! -, au degenerat în asemenea hal, încât discută acum despre cunoscuții lor ca niște țațe de pe șanț.
- Bătrâne, mi-a zis vechiul meu tovarăș, sunt aliați lângă care nu trebuie să îmbătrânești. E periculos să fii coleg cu ei dacă ai necazuri, mai calci în străchini ori dacă reușești să-ți cumperi o bucată de pâine și să citești o carte. Ca să-i păstrezi la maturitate  pe unii tovarăși de drum, e necesar să pui câți mai mulți kilometri între tine și ei. Las la o parte că mulți sunt, de la bun început, un fel de dușmani acoperiți. Te laudă în față, iar după ce ai închis ușa în urma ta, își dau drumul la gură și te bălăcăresc după pofta inimii.
Nu știu dacă ăsta e un adevăr, dar cu camarazii aflați foarte departe am rămas în aceleași strânse și afectuoae raporturi. Visez la o reîntâlnire cu frații mei Valentin Emil Mușat,  Marinică Neagu, Ovidiu Marian, Doru Mareș,  Călin Ciubreag, Daniel Pișcu, Călin Mihăilescu, Bogdan Ghiu, Adrian Radu, Mircea Vasilescu, Romulus Bucur, Liviu Papadima,  Ionică Banu. Ordinea este întâmplătoare și sper să nu-l fi uitat pe vreunul. Unii  - Stratan, Florin Pripoae, Marius Bădițescu, Marinică Preda, Gheorghe Ivan, Vladimir Bălănică - s-au dus să moară puțin, iar alții, intelectuali cu răspunderi mari, nu vor avea timp pentru o revedere de două zile în 6 Martie, în Grozăvești sau pe malul Dunării, la ferma de struguri de la Cochirleni, în apropiere de Cernavodă. Dar sunt sigur că dacă aș fi fost zeci de ani vecin de apartament cu oricare dintre cei menționați mai sus, n-am fi întreținut defel supărări durabile, care să involueze implacabil.
Prietenia e și o afacere de vocație.

7 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

Mă gândesc acum, e puţin trecut de miezul nopţii, că prieteniile de acum 100 de ani au fost diferite de cele de acum şi că peste 200 de ani noţiunea chiar şi-ar putea schimba sensul. Din păcate.
Noroc cu literatura care le mai păstrează ca aminitiri.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
E foarte interesant ce spui. Prietenia ar putea ajunge ca un fel de conviețuire între masculii ori femelele unor turme, neîndulcind nicio clipă rivalitățile, dușmăniile și invidiile. Prietenia ca o confruntare permanentă, pe viață și pe moarte, cu tovarășii tăi. Un fel de supraviețuire animalică. Asta să fie prietenia viitorului? Sau rămâne doar o tovărășie de pahar?

Liviu Drugă spunea...

Mă tem că o să fie o falsă moleşeală, ceva care va putea sări oricând de la taclaua de pahar la lupta de stradă. Semnele unei asemena stări le pot vedea şi acum. Când nimic nu te mai uneşte, dar resimţi singurătatea tot mai tare, eşti gata să îţi pupi partenerul de pahar acum, iar mâine să îl iei la şuturi în numele unei "independeţe" morale şi sociale, "independeţă" care vine tocmai din lipsa reperului si al lucrului în comun de care ziceam mai sus. Batem, dacă pot să mă exprim aşa, cu toţi pumnii la poarta propriei singurătăţi. Şi ni se va deschide. :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
Prietenia, ca formă supremă de solidaritate umană, nu mai există în jurul meu. Văd exact opusul acesteia. ”Prietenii” își distrug unii altora familiile și se exploatează reciproc. Miroase al naibii de urât. În condițiile astea, o prietenie de pahar e minunată, în absența unor potriviri de idei ( care idei?) și a unei condiții culturale asemănătoare. Ești prieten cu ăia care citesc aceleași cărți ca și tine ori beau aceeași marcă de bere. Restul e mizerie. Și nu mai vorbesc despre alte tipuri de prietenii.

Liviu Drugă spunea...

Asta spuneam şi eu. :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu;
:)
Prietebia se poartă acum pe interes. Cum se zicea? Interesul poartă fesul!

Dan Dobos spunea...

Domnilor, dati-mi voie sa va spun ca prietenia este prietenie - punct. Ceea ce ati descris domniile voastre sunt mai degraba interese care se vor a fi mascate de prietenie.Da, si PRIETENIA adevarata este marcata de interes, dar un interes nobil, in avantajul ambelor parti.