duminică, 21 septembrie 2014

Radiații cosmice și festivaluri literare

    Povestirile lui Bukowski - Cea mai frumoasă femeie din oraș și alte povestiri, Povestiri despre nebunia obișlnuită - mă reconfortează. Sunt invitat la un mare festival literar și sunt întrebat unde trebuie să mă învoiască organizatorii. La școală sau la primărie? Nicăieri, le răspund, fiindcă nu mă pot duce. Manifestarea cade într-o joi și aș pierde și orele de vineri. Asta e. Unii se duc la vernisaje, premiere teatrale, lansări de carte - mi-am refuzat atâția prieteni, că mi-e rușine de mine însumi -, iar eu stau agățat de o slujbă și de o casă, ca un câine legat de o cușcă dărăpănată. Între timp scutur hornurile, curăț sobele, montez o ușă, chem un meșter pentru niște reparații, plătesc rata la bancă, rezolv facturile nenumărate și mă duc la școală. În urmă cu trei săptămâni am stat două ore pe acoperiș, pentru că un horn se dărâmase parțial și m-am trudit, cu ajutorul unui vecin, să-l întăresc. Trei zile am avut fața arsă ca de la sudură, din cauza radiațiilor. Parcă aș fi fost ținut cu capul într-un cuptor de microunde. Și fusese o zi înnorată. Cum vor fi trăind păsările și insectele în atmosfera asta, ucigașă? Mă lupt cu roaba, cu lopata, cu pompa de udat. Dar nu m-am mai încumetat să sparg lemnele pentru iarnă.  Estimp, vorba lui Mateiu, sunt urmărit, evaluat, vânat. A îmbătrânit? Se ține bine? Mai e performant? Mai poate?  ( Am fost totdeauna de părere că în meseria mea e necesar să fii din ce în ce mai bun, să ai un comportament perfecționist și să nu lași niciun amănunt la voia întâmplării. Oricum, pe aici trebuie să te lauzi singur. Am avut elevi care au obținut note maxime pe baza metodelor mele de învățare. Uneori luau ochii examinatorilor cu noțiunile de gramatică, bine asimilate și cu comentariile scrise de mine, dar învățate de ei, din păcate, pe dinafară. Le-am explicat că asta  nu înseamnă să știi literatură, însă pe ei îi interesau notele. Acum vor performanțe fără să mai deschidă o carte, un caiet, nimic. Mă gândesc să elaborez o metodă prin care să-i mângâi pe cap și să-i descânt pe discipoli, iar ei să devină instantaneu erudiți și să spargă baremele de notare. )
Un tânăr critic literar scrie  că un prozator trebuie ”să spună o poveste sau să transcrie o experienţă”.  Textul mi-a fost trimis de un prieten romancier, dovadă că scriitorii îi citesc  pe critici mai mult decât îi citesc criticii pe scriitori. Ca și amicul meu, împărtășesc opinia cronicarului, că un romancier trebuie să spună o poveste. Cu mulți ani în urmă, scriitorii erau învățați că e bine să se tot învârtească în jurul cozii, iar dacă scriau bine, reușita era asigurată. 
 De pildă, aș putea scrie ca Bukowski, mi-ar plăcea, dar ce te faci cu urmăritorii? M-ar scoate din comunitate, m-ar denunța public, m-ar pune la stâlpul infamiei. Dar ce nu mi-ar face! Nu e plăcut, chiar dacă, trebuie să spun, de ani buni lucrurile astea nu mă mai afectează deloc. Uneori, destul de rar, reușesc să mă amuze.Tresar când găsesc într-o povestire de Bukowski o intuiție psihologică de zile mari. Un copil îl întreabă pe tată său de ce unii oameni îi urmăresc și vor să le facă rău, iar bătrânul îi explică, sfătos, că oamenii nefericiți încearcă să provoace suferință și  celorlalți. Când ai o părere foarte proastă despre tine, încerci să le faci belele altora. Adică ălora care dau impresia că le place la nebunie ceea ce fac, așa cum sunt personajele lui Bukowski.
Îl iubesc atât de mult pe acest neamț americanizat și îi invidiez personajele!
Să scrii ca el și să trăiești ca personajele sale, adică fără niciun scop.
Personaje, personaje, personaje! Ele sunt sarea și piperul prozei.

P.S. Câteva zile voi trăi fără telefon. Poate mă decid să renunț definitiv la obiectul cu pricina.

8 comentarii:

Augustin spunea...

Speram în secret că vei veni la festival. Îmi pare rău că pierdem încă un prilej de a ne cunoaşte faţă către faţă...

Şerban Tomşa spunea...

Mestre DAD,
Dificultățile de a merge acolo și mai ales de a mă întoarce sunt mai numeroase. I le-am enumerat lui Stan V. Cristea, poate prea în amănunt și poate cu o coloratură prea accentuată. Poate că l-am și supărat nițel. I-am și spus că îmi pare tare rău că nu te voi putea întâlni. Îndrăznesc să sper că te voi vedea măcar anul viitor. Aș vrea să-mi schimb slujba, să nu mai fiu nevoit să stau cu ochii pe ceas și pe catalogul pe care să-l înhaț pentru a mă năpusti în sălile de clasă, la ore fixe, și de a umple tabla cu scheme și analize, într-un nor de cretă măcinată și într-un ritm care m-a obosit, după 33 de ani de cursuri întrerupte doar de vacanțe. Dacă aș fi predat o altă disciplină, nu erau probleme, dar munca mea e în directă legătură cu rezultatele obținute de elevi la examen. Povara asta devine din ce în ce mai grea, în absența oricărui interes pentru învățătură din partea elevilor.

Augustin spunea...

Te înţeleg perfect.
Dar e loc şi de mai rău.
Prietenul tău merge în fiecare dimineaţă la serviciu 40 de kilometri şi tot atâţia întors.
Câştigă 786 de lei net din care dă 450 pe benzină.
Şi i-a făcut cineva un precalcul al pensiei de peste patru-cinci ani. Dacă nu se schimbă nimic, va avea puţin peste 400 de lei. Va avea deci şi o bătrâneţe...liniştită!

Maria P spunea...

Dupa modesta mea parere ar trebui sa te duci, mai ales ca vei cunoaste oameni interesanti acolo si tu vei fi apreciat asa dupa cum meriti si cum banuiesc ca nu se intampla la scoala.E pacat ca un om asa inteligent si creativ ca tine sa-si pierda timpul facand treburi pe care le poate face un om care n-are sensibilitatea si creativitatea ta.Lasa-i pe altii sa castige o paine cinstit facand acele treburi rudimentare si tu stai si ocupa-te de ceea ce te particularizeaza si te face unic printre oameni.A-ti irosi talentul perfectionand comentariile si incercand sa-i educi pe elevi, nu zic, e corect, ca primim un salariu, da, de mizerie, dar nici sa fii dusmanul tau nu ti-e ingaduit.Faci bine acelor elevi dar ii privezi ope virtualii tai cititori de placerea de a te citi si de a face astefl , prin cartile tale, nu cateva clase mai bune, ci mii de cititori, mai buni, mai sensibili, mai umani.Te rog sa te duci!

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Știu că soarta ta e și mai tristă, iar asta mă îndurerează adânc. Pentru un scriitor român pare imposibil să-și găsească liniștea și să nu moară de foame.

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Nu cred că le merit. Știi bine, din proprie experiență, că unicitatea și creativitatea nu au căutare pe meleagurile noastre.
Aș fi vrut să mă duc să-mi întâlnesc câțiva prieteni, printre altele să-l văd și pe Stan V. Cristea. Știi că nu ne-am văzut niciodată, deși corespondăm intens? Dar îmi este imposibil să mă întorc noaptea și mai sunt și alte probleme. Iar elevilor le-aș face mai bine să-i las în pace și să le pun note mari. Chiar dacă vor lua 1 sau 2 la Evaluarea Națională, pot intra la liceu. Iar de acolo, pe aceeași linie, vor accede în facultăți, chit că nu vor lua bacalaureatul.
Îți mulțumesc pentru vizită. Cu drag.

Horia Gârbea spunea...

Nu știam că trebuie să veniți la festival. M-aș fi bucurat să vă întîlnesc și acum festivalul îmi va părea mai puțin frumos fără dvs. Eu am fost o singură dată, mai demult cu regretatul Tupan.

Anul ăsta am fost în juriu la concursul de manuscrise. A cîștigat un tip talentat, nu mai e chiar foarte tînăr. Am mai remarcat 2-3 grupaje, nu-i știu pe autori. Vreau să-i cunosc.

Din păcate, din cele vreo 30 de manuscrise, la peste jumătate am dat note de 2 și 3 pentru că autorii nu făceau ceea ce spuneți dvs. că trebuie: nu spuneau nicio poveste, nu aveau niciun personaj sau doar pe ei înșiși ca personaj. Nu poveste, vorbe goale care se voiau „trăiri”.

Între timp, cît dvs. nu puteți participa la un festival regional, un autor la care nu am putut trece de pagina 20 nici cu poliția, deși sînt un cititor exersat, a fost tradus pentru a 11-a oară!

Trăiască nația!

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
Îmi pare atât de rău că nu vă pot întâlni! Trăiesc aici într-o fundătură și-ntr-o tăcere groasă. Evit să-mi exprim opiniile de orice fel, iar la școală mă prefac că n-am scris nimic.
Ce prozatori ar fi ieșit din generațiile care au urmat după Marin Preda, dacă ”critica de direcție” de atunci i-ar fi încurajat să scrie texte care să spună câte o poveste, cu personaje vii, credibile. Și eu am fost derutat de teoria conform căreia proza este o învârtire în jurul propriei cozi ( ”arta amânării”, Thomas Mann etc )și am descoperit târziu că povestea face banii.
Interesante considerațiile pe marginea manuscriselor care au intrat în concurs.
Poate ne vom revedea când voi veni să-mi plătesc cotizația de membru USR. Și mai bine ar fi, cum spuneam, să-mi schimb serviciul. Atunci aș avea mai multă libertate de mișcare. Când am trecut pe la fosta ASB, cu dosarul de titularizare, le-am întrebat pe doamnele secretare ce mai faceți. ( La noul sediu central al USR nici nu știu deocamdată cum să ajung și cred că Mădălina Ghiu s-a supărat pe mine.) Dar anul acesta nu am ieșit nicăieri, încurcat fiind de niște calculi renali, plus o inflamare a tiroidei.
Cred că am ghicit cine este ”autoriul” tradus cu atâta entuziasm. Nici eu n-am putut să-l citesc. :)
”Sus cu ea!”