sâmbătă, 29 august 2015

Arta de a citi un roman sau despre critica literară ca act de creație

                        Radu Aldulescu a scris în repetate rânduri că un prozator receptează un roman într-un mod mai complex decât o poate face un critic literar, fiindcă știe toate dedesubturile construirii unui text epic de amploare. Suntem obișnuiți, în literatura actuală, cu situațiile neobișnuite, în sens negativ Scriitorii nu sunt solidari unii cu alții, cărți reușite nu sunt luate în seamă de critica de întâmpinare. Iată însă o situație insolită, dar în sens pozitiv : un scriitor important, Dumitru Augustin Doman, își consumă timpul necesar scrierii operei sale, pentru a primi așa cum se cuvine creațiile confraților ignorați adesea de criticii de meserie. Dumitru Augustin Doman este un mare romancier, scriitor de prim-plan în peisajul literar și numele său trecut pe o copertă e o garanție de calitate pentru cititor.                                                                                                                             
                   Cititorul de roman, Ed. Pământul, Pitești, 2010, este un model de analiză și de justă evaluare a romanelor românești apărute în anii 2000. Cităm din Cuvântul lămuritor al autorului : ”Cartea aceasta nu este una de critică, nici măcar o culegere de recenzii și cronici. Ea este, pur și simplu, un fragment dintr-un jurnal de cititor – printre altele – de romane. Din acest amplu jurnal, am ales romanele scrise îndeobște în anii 2000, așadar cele de strictă actualitate.Nici nu le-am grupat pe teme, pe generațiile cărora le aparțin autorii, pe eventuale curente și mișcări, după cum n-am avut în vedere un tablou complet al romanelor din ultimii ani și ierarhizarea lor. Rostul cărții este acela decent, modest, de a releva varietatea de stiluri, de teme, de scriituri și compoziții ale romanului românesc contemporan : de la cel neorealist la cel parabolic, de la cel crud erotic sau de iubire la cel ludic, de la fresca social-politică la romanul document, de la romanul alegoric la romanul preponderent și explicit politic, de la cel cu tematică creștină la cel fantastic și așa mai departe. Câte stiluri atâtea tendințe, câte teme atâtea influențe... Pentru acest lucru nu se impune studiul amplu, ci prezentarea scurtă, la obiect.”(pag. 5)  Scopul autorului este să prezinte ”o imagine deloc exhaustivă, dar cât mai fidelă, a diversității romanului românesc actual.” (pag. 6) La obiectivele propuse, putem spune de la început, realizările sunt majore și sclipitoare. Tot în Cuvânt lămuritor, Dumitru Augustin Doman fixează câteva tendințe ale literaturii noastre de azi : întoarcerea optzeciștilor către roman, convertirea unor poeți importanți la cariera de romancier și fenomenul demn de a fi salutat că veleitarismul nu este caracteristic pentru roman :”în ceea ce privește romanul, aici el ( veleitarismul – n. M. ) nu se manifestă”(pag. 6).  Sunt evocați apoi, pe rând, romancierii care i-au atras atenția autorului, fiind caracterizați lapidar, expresiv, indimenticabil. Pe teritoriul romanului și nu numai, Dumitru Augustin Doman este un barometru literar de mare precizie, având ochiul perpetuu proaspăt, lucid, în pagini scrise cu un talent rar și cu o inteligență ieșită din comun.
   Scriu rar despre cărțile de critică  și o fac numai atunci când comentatorul îmi stârnește interesul mai mult decât cărțile supuse analizei. În general, romanul dă consistența și maturitatea unei literaturi. Din punctul meu de vedere există două feluri de a face critică pe marginea unui roman. Există metoda consacrată, de a cântări, a măsura, a mirosi și de a pune textul în retortele unui laborator pentru a stabili influențe, caracteristici, filiații, încadrări într-o manieră sau alta. Pus mereu pe același cadru, romanul își pierde individualitatea, suflul viu și farmecul. Ca un scriitor de vârf ce este, Dumitru Augustin Doman alege calea cea mai grea și mai riscantă, dar și cea mai spectaculoasă : pune fiecare operă pe un teren virgin, creându-i, prin propriul talent, contexte și repere noi, surprinzătoare.
  Radu Aldulescu este, de departe, calul pe care pariază, pentru viitor, Dumitru Augustin Doman. Autorului Îngerului încălecat îi dedică Doman prima și cea mai amplă secțiune a cărții. Arătând că lui Aldulescu romanul îi vine ca o mănușă, Dumitru Augustin Doman amintește că romancierul ”scrie o proză realistă, crudă, fără anecdotică, departe de romanțare, de idile.”(pag. 9) Trebuie să remarcăm maxima deschidere a scriitorului-critic către cele mai diverse formule artistice pe care le identifică inspirat și plin de entuziasm. Altruismul scriitorului este evident. El este eclatant în afirmare și ocolește cu grijă cărțile care nu-i plac. Poate numai la Aldulescu însuși mai descoperim acest fair-play, deloc caracteristic prozatorului român. Cu mare greutate, Preda admitea altă modalitate de a scrie proză decât cea care îi era caracteristică. Eugen Barbu își dezavua, cu răutate, contemporanii. Dumitru Augustin Doman este sintetic și memorabil în afirmație, necăzând în capcana falsului spirit critic de care s-au îmbolnăvit atâția scriitori. Când are ocazia, Dumitru Augustin Doman nu uită să sublinieze caracterul anormal al valorizării cărților în peisajul nostru literar : ””Eșafod pentru iubire ( Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005) este cel mai bun roman de până acum al lui Mihai Antonescu și, pe total, într-o literatură normală, ar fi un best-seller” ( pag. 25) Sau : ”Lia Mora ( de Dumitru Ungureanu – n. m.) este cel mai important și mai profund roman erotic din literatura română. [...] Deși, într-o literatură în care se scrie mult mai mult decât se citește, în care confuzia de valori e criteriu estetic împământenit, noi, ăștia care citim cărți și le prezentăm, ar fi necesar și să ne asumăm niște sentințe, precum cea de mai sus.”(pag. 158-159) Subliniind neajunsurile literaturii noastre, Dumitru Augustin Doman pune textele care îi plac într-un context european, redimensionându-le. În cazul lui Mihai Antonescu sunt aduși în discuție Camus, Sartre și Unamuno. La Aurel Antonie este remarcată filiera kafkiană. Sentințele sunt pregnante, frumoase, peremptorii : ”În roman, Aurel Antonie alternează două tonuri : unul grav, când construiește parabola, și altul de un umor uneori dezlănțuit, când parodiază.”(pag. 31) La Claudiu Bârsilă este remarcată tehnica faulkneriană. Când comentează Băgău de Ioana Bradea, criticul demonstrează în mod strălucit cum nu trebuie să confundăm arta cu pornografia. Concluzia este revelatorie : ”Ei bine, limba românească folosită în Băgău are un rol de exorcizare : cuvintele neaoșe sunt scoase din mintea naratoarei și aruncate faunei perverse prin linia telefonică, proces care are darul de calmant al acestei lumi.”(pag. 36) Sunt găsite mereu cele mai potrivite cuvinte pentru a semnala formula romanescă luată în discuție, semn că omul care scrie este un romancier încercat : ”Cartea e vie, vioaie, veselă. Leo Butnaru din Negureni este un calamburgiu de marcă, aș zce că e un omolog de la Chișinău al lui Șerban Foarță.” ( pag. 45 )  ”După succesul cu Transfug la Orșova, este limpede că Isidor Chicet, acest Truman Capote al nostru, ar putea recidiva cu un alt roman document.” ( pag. 51) Dumitru Augustin Doman pare a fi eliberat de orice povară a scrisului de circumstanță și afirmă ceea îi dictează inima și conștiința. Nenumărați necunoscuți sunt aduși, cu fast, sub luminile rampei, dar găsim, ici-colo, și câte un duș rece, destinat a-i aduce pe unii la realitate. Umorul său este de înaltă clasă. : ”În concluzie, amintindu-mi versurile ursachiene : un om din Tecuci avea un motor/Dar nu i-a folosit la nimic”, putem spune că Lolita din Tecuci are talent literar. Îi va folosi la ceva?” ( pag. 57) După cum spuneam la început, o temă a cărții este reorientarea unor importanți poeți optzeciști către roman. În acest sens, romanele lui Nichita Danilov sunt citite cu atenție, disecate cu acribie și definite excelent : ”De la Maestrul și Margareta nu mai știu o narațiune cu atmosferă atât de stranie, de fantastă, rod al unei imaginații debordante. De altfel Nichita Danilov ( rus la origini, orice s-ar spune) estre cam singurul scriitor român care continuă linia prozei ruse fantaste/absurde pe, să zicem, traseul Gogol-Bulgakov-Harms.” Sunt trecute în reviste romanele realiste – Titu Dinuț, Maria Gold-, erotice, exotice – Mihai Epure –, romanul-delațiune – ”Pentru cei care au cunoscut socialismul lui Ceaușescu, romanul lui Gellu Dorian este un text savuros și, în același timp, dătător de fiori” -,  creștine – M. M. Loviște -, ba chiar sunt băgați în seamă și autori care au tangențial treabă cu literatura, dar probează calități literare : I. T. Lazăr. La Ioan Groșan sunt evidențiate harul, savoarea narativă și arta de a crea suspans. Lui Fănuș Neagu i se recunosc, cu admirație, marile sale merite literare, fiind apropiat de columbianul Gabriel Garcia Marquez : ”Autorul Cantonului părăsit și prietenul său Nicolae Velea, alături de un Ștefan Bănulescu, au fost, fără doar și poate, cei mai buni nuveliști din anii 60, adevărați deschizători de drumuri.” ( pag. 111) ”Contemporan cu Gabriel Garcia Marquez, ba coleg de generație, dacă luăm doar vârsta în considerație, Fănuș Neagu are puncte comune cu scriitorul sud-american : imaginația debordantă ( și a autorului, dar și a personajelor ), melanjul fermecător dintre real și fantastic, trecerea pe nesimțite de la unul la celălalt, romancierul nostru cultivând un magic de sorginte pur românească, pe linia lui Vasile Voiculescu, deci neîmprumutând de aiurea, apoi plăcerea de a povesti, plăcere pe care o transmite instantaneu deopotrivă personajelor și cititorului, ca și plăcerea de a trăi, de altfel.” ( pag. 114) Sunt încurajate debuturile – Corina Sabău -, fiind marcate, de fiecare dată, diferențele specifice în cazul fiecărui autor : Doina Ruști, Valeriu Stancu. Este afirmată excelența unui prozator, Ilie Sălceanu, ignorat de criticii momentului : ”De la Eugen Barbu și Fănuș Neagu nu prea mai știu prozator român care să aștearnă narațiuni atât de luxuriante stilistic, presărate de cuvinte cu rezonanță orientală... ”( pag. 131 ) Amărăciunea își face loc în enunțurile cronicarului despre cărțile valoroase și nerecunoscute ca atare. : ”N-am citit nicio cronică la Miluta lui Valentin Tașcu, poate că nici nu s-a scris, ceea ce înseamnă că viața literară din România se desfășoară într-o confuzie regretabilă. Spun acest lucru pentru că Miluta este un roman cu adevărat valoros . Într-o literatură normală, așezată, corect ierathizată, cartea de față ar fi fost un eveniment.” ( pag. 143) Când e cazul – Dumitru Ungureanu -, Dumitru Augustin Doman nu este zgârcit cu laudele.
   Autorul Cititorului de roman a scris, despre Ghețarul subsemnatului, printre cele mai apăsate și mai inspirate rânduri. ( Un roman care șterge hotarele dintre real și magic, dintre real și absurd, pag.144-147) Îi mulțumesc și pe această cale că nu m-a lăsat în paragină și-n uitare. Sincer vorbind, m-a făcut să mă simt scriitor. Este supremul elogiu pe care-l putem aduce unui cronicar - el însuși un aristocrat printre romancieri -  al romanelor românești.
   Dumitru Augustin Doman realizează de unul singur, pe un salariu de mizerie, una dintre cele mai bune reviste literare românești : Argeș. În plus, își sacrifică viitoarea operă, de dragul de a salva destinele unor confrați, preluând sarcinile unei critici de întâmpinare puse pe fugă de la îndatoriri de foamea pe care o administrează, cu cinism, clasa politică. Câți scriitori români de azi mai fac așa ceva?

P.S. Astăzi este ziua de naștere a lui Dumitru Augustin Doman. Îi urăm scriitorului să se bucure de o viață lungă, să aibă parte de prieteni fideli și să scrie în continuare cărți uluitoare! La mulți și fericiți ani!


8 comentarii:

Ella spunea...

'neata Serban! :))

Uneori stau si ma intreb cum ar arata lumea fara critici?!!! :))
Critic literar, critic de film,critic de arta, critic de moda, critic in arta culinara.... s.a.m.d dar..... "nu-i frumos ce-ti place tie. e frumos ce-mi place mie"!!! Cum o rezolvam? Si cum facem sa dispara "sabloanele" standard in care trebuie sa ne traim viata? :))
Sper sa nu supar pe nimeni cu comentariul meu! ☺
La multi ani domnului Dumitru Augustin Doman!!!
Domnule Doman, imi pare rau ca nu am citit nimic din ceea ce dvs ati scris, mea culpa, dar sunt plecata de mult din tara. Va doresc numai bine, sanatate si spor in toate

ps. Serban, e weekend! Ce-ar fi sa te relaxezi un pic! :))

hugs, ઇઉ Ell@

Şerban Tomşa spunea...

Ella,
Sărut mâinile!
Criticii sunt o specie absolut necesară într-o cultură. În literatură, ei sunt un fel de scriitori care operează cu autori, idei și cărți, în loc de personaje și întâmplări. iar Dumitru Augustin Doman este un scriitor adevărat care se ocupă, cu dragoste, și de romanele confraților.
Îți mulțumesc pentru urări, în numele lui DAD!
Aș vrea din tot sufletul să mă relaxez și eu un pic. :)

Augustin spunea...

Vă răspund amândurora. Vă mulţumesc! Un prozator care nu iubeşte prozatorii contemporani lui este un nemernic. Rubrica mea din Argeş se numeşte chiar Cititorul de roman. Nimeni nu mă obligă s-o ţin, dar o fac pentru că vreau să fiu la curent cu toate romanele care se scriu în România. Mă revolt când văd critici literari la unele lansări de romane care-şi încep cuvântul cu: "N-am citit romanul, dar..." Romanul este o construcţie şi dacă ai citit din el doar jumătate sau deloc n-ai voie să te pronunţi. Eu prezint uneori un roman în doar 20 de rânduri, dar l-am citit integral şi am pretenţia că spun esenţialul despre el şi-i conving pe cei câţiva cititori să şi-l procure şi să-l citească la rândul lor.

vreauultimulloc spunea...

In ultima vreme am o dilema. Mereu mi-a placut literatura dar cursul vietii imi impune sa fac cat mai putin si luxul de a imi satisface capriciile imi este refuzat. Unii s-ar revolta, eu o iau ca pe o disciplinare binemeritata. Orice forma de asceza purifica. Revenind, nu contest valoarea estetica a operelor dar inginer fiind mereu am intrebare utilitatii in fundul tigvei. Literatura asta fara un fundament educativ ce rost are? Si nu pot crede ca la ce volum literar exista poate prezenta toata un fundament educativ. În ultima vreme sunt foarte selectiv cu ce citesc si prefer lectura repetata. La prima citire a unui text nu ramai decat cu senzatii.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Mulțumesc pentru intervenție! La mulți și fericiți ani!

Şerban Tomşa spunea...

Vreauultimulloc,
Și eu mă complac în recitirea unor autori care m-au fericit cândva. Este unul dintre motivele pentru care îl admir pe DAD.
Vă recomand cu căldură revista ”Argeș” și rubrica ”Cititorul de roman”.

stefan s. spunea...

Are dreptate doamna Ella: ce s-ar face lumea fără critici?!?
...Fără critică, literatura ar fi ca mâncarea fără sare!
Să ne trăiască domnul Augustin - și Domnul să-i dea sănătate și putere de muncă!
O duminică frumoasă, domnule Șerban Tomșa!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
Vă mulțumesc.